„PSD va face ce spune de câteva zile: va analiza cu maximă atenție posibilitățile prin care, în mod realist, să putem îmbunătăți proiectul de buget. O să analizăm. Teoretic, nu avem de ce să votăm împotrivă. Încercăm să găsim soluții pentru ca acest buget, odată ce se transformă în lege, să fie mai bun decât vine de la Guvern. Acesta este rolul Parlamentului„, a precizat Liviu Dragnea, după ședința Comitetului Executiv Național al PSD, potrivit Agerpres.
El a adăugat că sumele alocate pentru echilibrarea bugetelor locale sunt mai mici decât sunt dorințele și chiar nevoile comunităților locale. „O să vedem în Parlament dacă se pot găsi soluții pentru a fi majorate. Pentru comunitățile locale sunt mai multe sume alocate — pentru dezvoltare, pentru finanțarea unor servicii sociale și nu numai„, a mai spus Dragnea.
Potrivit acestuia, poziția PSD în ceea ce privește creșterea salariului minim la 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2016, poziție adoptată și în cadrul Comitetului Executiv Național, este foarte clară, respectiv de respingere a nemajorării acestuia. „Respingem categoric nemajorarea salariului minim pe economie. Așteptăm de la Guvern argumente serioase pentru care această majorare să fie întârziată, așteptăm argumente serioase și acel studiu de impact despre care doamna ministru de Finanțe vorbea„, a completat liderul PSD.
CITEŞTE ŞI: Conducerea Parlamentului se reuneşte miercuri seară pentru a discuta calendarul Legii bugetului