Liderul sindical Marius Petcu, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare

Marius Petcu, fostul lider CNSLR-Frăţia, a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare, iar decizia este definitivă. Liderul sindicalist este momentan în libertate, dar trebuie să se predea la Poliţia Capitalei pentru a fi luat în arest. 
Iulian Tudor
12 feb. 2013, 13:13
Liderul sindical Marius Petcu, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare

Fostul lider sindical Marius Petcu a fost condamnat definitiv, marţi, la şapte ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, după ce ar fi primit aproape 1,4 milioane de lei de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii unui contract pentru lucrări la un centru din Snagov.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, astfel că Marius Petcu urmează să fie încarcerat pentru a executa pedeapsa de şapte ani de închisoare.

Instanţa supremă a admis, cu majoritate, recursul procurorilor numai în ce priveşte încadrarea juridică, menţinând restul deciziei din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care Marius Petcu, fost lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de corupţie.

În 21 aprilie 2012, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Marius Petcu, pentru luare de mită, în formă continuată. Procurorii au stabilit că, în perioada septembrie 2009 – martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, sume de bani totalizând 1.398.400 lei, în schimbul atribuirii către firma acestuia a unui contract de execuţie lucrări.

Potrivit procurorilor, banii au fost primiţi în mod repetat, câte 87.400 de lei lunar, o rată reprezentând aproximativ 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate în cadrul contractului care avea ca obiect construirea „Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov”.

De asemenea, în 1 februarie, Marius Petcu ar fi primit de la Scrieciu, prin intermediar, un imobil situat în staţiunea Predeal în valoare de 535.165 de lei. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, cele aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare,spus procurorii DNA.

În 8 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Marius Petcu la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie şi i-a interzis unele drepturi pentru o perioadă de zece ani.

Liderul sindical a fost arestat după ce în 24 martie a fost prins luând mită 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, sumă ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruţi pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Românii care trebuie să plătească suprataxă. Se achită obligatoriu. Nimeni nu este iertat
Playtech.ro
Ce salariu are un farmacist în România? Cine ia peste 10.000 de lei pe lună
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român este primul client din lume care a cumpărat un model Lamborghini de lux. Cât costă bolidul
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Noi prețuri pentru locurile de parcare, începând de astăzi. Lovitură cruntă pentru șoferi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A cucerit toată lumea încă din copilărie. A plecat la îngeri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Imagini din apartamentul în care a trăit Papa Francisc. Camera și patul său VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat