Lidl, Kaufland, Mega Image, Altex, Dedeman, Help Net şi Sensiblu amendate pentru că vindeau măşti neconforme. A fost sesizat Parchetul General

Lidl, Kaufland, Mega Image, Altex, Dedeman sunt doar câteva dintre companiile amendate pentru comercializarea măştilor neconforme, se arată în raportul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Controalele s-au derulat în perioada 23 octombrie - 23 noiembrie.
Alina Costache
27 nov. 2020, 09:06
Lidl, Kaufland, Mega Image, Altex, Dedeman, Help Net şi Sensiblu amendate pentru că vindeau măşti neconforme. A fost sesizat Parchetul General
Lidl, Kaufland, Mega Image, Altex, Dedeman, amendate pentru că vindeau măşti de protecţie neconforme

Lidl, Kaufland, Mega Image, Altex, Dedeman, amendate. Potrivit raportului, au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat, scrie Agerpres.

Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Citeşte şi: România, printre ţările care au importat cele mai multe măşti de protecţie în UE. Suma URIAŞĂ, plătită de ţara noastră

Urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei; aplicarea a 668 sancţiuni contravenţionale, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Lidl, Kaufland, Mega Image, Altex, Dedeman, amendate

Printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se află diverse puncte de lucru din ţară ale marilor retaileri prezenţi în România, precum Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar şi compania petrolieră Lukoil România.

De asemenea, raportul arată că au fost amendate şi marile reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu.

Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE.

Alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă

Pe 13 noiembrie, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat că România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate.

Alertă emisă de România – RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare.

Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149„, a notat Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.

Citeşte şi: Monica Anisie, apariţie-surpriză în plină criză sanitară: Poartă două măşti de protecţie şi fuge de jurnalişti

La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat joi că raportul ANPC a fost trimis la Parchetul General.

Aşa cum am mai spus, protejarea populaţiei este prioritară. De aceea, românii au dreptul să ştie că ne preocupăm de acest aspect şi, cu ajutorul celor de la ANPC, supraveghem piaţa pentru siguranţa fiecăruia dintre noi.(…) Mesajul meu pentru cetăţeni: măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către cei de la ANPC şi, mai mult chiar, au fost aplicate şi amenzi celor care nu au respectat legea.

Nu ascundem sub preş nimic, aşa cum sunt obişnuiţi social democraţii să facă! Românii trebuie să ştie că sunt protejaţi. Şi, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă! Raportul neregulilor constatate şi sancţionate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General„, a precizat ministrul.

Tot joi, ANPC a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care operatorii economici trebuie să comercializeze măştile care nu sunt nici dispozitive medicale şi nici echipamente individuale de protecţie sub denumirea de „acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate„.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Luna mai aduce vreme rece și prea multe ploi. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori pe 1 Mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri trebuie să declare tot la Primărie. E lege. Amendă 1.500 de lei dacă nu faci asta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul