Liga Campionilor. CFR Cluj va juca împotriva lui Slovan Bratislava sau Young Boys Berna. Cu cine vor juca FCSB, Sepsi şi Craiova

CFR Cluj va evolua cu Slovan Bratislava (Slovacia) sau cu Young Boys Berna (Elveţia) dacă va ajunge în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, luni, la Nyon.
Daniel Spătaru
19 iul. 2021, 13:51
Liga Campionilor. CFR Cluj va juca împotriva lui Slovan Bratislava sau Young Boys Berna. Cu cine vor juca FCSB, Sepsi şi Craiova

Meciurile din turul trei preliminar din Liga Campionilor vor avea loc la 3/4 august, la Cluj-Napoca, în timp ce returul este programat pentru 10 august, în deplasare. La tragerea la sorţi care a avut loc luni, la Nyon, ardelenii au evitat adversare mult mai puternice, precum campioana Croaţiei, Dinamo Zagreb, sau pe cea a Greciei, Olympiacos Pireu.

Până atunci, CFR Cluj trebuie să treacă de campioana Gibraltarului, Lincoln Red Imps. Primul meci al românilor este în deplasare, marţi, de la ora 19.00, iar returul, la 28 iulie, la Cluj-Napoca. Dacă va ajunge în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, echipa lui Marius Șumudică are deja asigurată calificarea în grupele Conference League.

Citeşte şi CFR Cluj, victorie la limită cu U Craiova, în prima etapă din Liga 1. Şumudică l-a învins pe Mutu

CFR Cluj şi Young Boys Berna s-au întâlnit în grupele Europa League din sezonul trecut, când ardelenii au fost aproape de calificarea în primăvara europeană, dar o înfrângere la Berna, cu 1-2, a făcut ca elvețienii să acceadă în fazele eliminatorii. În manşa disputată la Cluj-Napoca, cele două echipe au remizat, scor 1-1. Cu un lot evaluat la peste 60 de milioane de euro, Young Boys pornește favorită înainte de meciul cu Slovan Bratislava, din turul doi preliminar din Liga Campionilor. Slovacii au trecut în primul tur cu emoții de irlandezii de la Shamrock Rovers, după 2-0 acasă și 1-2 în deplasare.

Citeşte şi BORAC – CFR CLUJ 2-1. Retur greu în Champions League 2021, Şumudică a fost salvat schimbarea regulamentului

TRASEUL CAMPIOANELOR, conform tragerii la sorţi, de luni:

Dinamo Zagreb / Omonia vs. Legia Varșovia / Flora Tallinn
CFR Cluj / Lincoln Red Imps vs. Slovan Bratislava / Young Boys
Olympiacos / Neftci PFK vs. NS Mura / Ludogoreț
Kairat Almaty / Steaua Roșie Belgrad vs. Alashkert / Sheriff Tiraspol
Malmo / HJK Helsinki vs. Rangers
Ferencvaros / Zalgiris Vilnius vs. Slavia Praga

TRASEUL NON-CAMPIOANELOR:

PSV / Galatasaray vs. Celtic / Midtjylland
Spartak Moscova vs. Benfica
Genk vs. Șahtior Donețk
AS Monaco vs. Rapid Viena / Sparta Praga

CSU Craiova va evolua cu Anderlecht (Belgia) dacă va ajunge în turul al treilea preliminar al Conference League

CS Universitatea va evolua cu Anderlecht Bruxelles dacă va ajunge în turul al treilea preliminar al Conference League, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, luni, la Nyon.

Manşa a treia se joacă la 5 august, la Craiova, şi la 12 august.  Pâna atunci, CSU Craiova trebuie să treacă de Laci din Albania, în turul al doilea preliminar. Meciurile din această fază sunt programate la 22 şi 29 iulie. Oltenii evoluează în deplasare, în primul meci, joi, de la ora 20.00.  CS Universitatea nu a fost cap de serie la tragerea la sorţi a turului al treilea preliminar.

FCSB va evolua cu Kolos Kovalivka (Ucraina) dacă va ajunge în turul al treilea preliminar al Conference League

FCSB, care a fost cap de serie, va evolua cu Kolos Kovalivka (Ucraina) dacă va ajunge în turul al treilea preliminar al Conference League, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, luni, la Nyon.

Manşa a treia se joacă la 5 august, în deplasare, şi la 12 august. Pâna atunci, FCSB trebuie să treacă de Şahtior Karagandi din Kazahstan, în turul al doilea preliminar. Meciurile din această fază sunt programate la 22 şi 29 iulie. FCSB evoluează pe teren propriu în primul meci, joi de la ora 21.30.

Sepsi va evolua cu Sutjeska (Muntenegru) sau cu Maccabi Tel-Aviv (Israel) dacă va ajunge în turul al treilea preliminar al Conference League

Sepsi Sfântu Gheorghe va evolua cu Sutjeska (Muntenegru) sau cu Maccabi Tel-Aviv (Israel) dacă va ajunge în turul al treilea preliminar al Conference League, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, luni, la Nyon.

Manşa a treia se joacă la 5 august, la Sfântu Gheorghe, şi la 12 august.  Pâna atunci, Sepsi trebuie să treacă de Spartak Trnava din Slovacia, în turul al doilea preliminar. Meciurile din această fază sunt programate la 22 şi 29 iulie. Covăsnenii evoluează în deplasare, în primul meci, joi, de la ora 20.00. Sepsi nu a fost cap de serie la tragerea la sorţi a turului al treilea preliminar.

 

 

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit în floarea vârstei
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti