Linie telefonică specială pentru a reclama fumătorii care încalcă legea

Conform unor surse din Guvern, în aceste zile se analizează posibilitatea introducerii unei linii telefonice speciale unde să poată fi reclamați cei care încalcă legea antifumat.
Iulian Tudor
05 feb. 2016, 16:18
Linie telefonică specială pentru a reclama fumătorii care încalcă legea

Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii – inclusiv cele din parc, în unitățile de învățământ, în unități sanitare precum și în cele destinate protecției copilului va intra în vigoare începând din 16 martie, aceasta fiind deja publicată în Monitorul Oficial.

Autoritățile lucrează acum la normele de aplicare a legii, în așa fel încât aceasta să poată fi aplicată începând cu jumătatea lunii martie.

„În acest fel facem mai ușoară munca polițiștilor care trebuie să dea amenzile celor care nu respectă legea. Este practic imposibil ca oamenii legii să patruleze peste tot să-i urmărească pe cei care vor fuma în locurile interzise.Cred că,o linie telefonică gratuită,ceva de genul 112 ar fi o soluție excelentă.Cei care văd oameni fumând în locurile publice închise,pun mâna pe telefon și sună la acel număr.E totuși o problemă la această oră. Unii dintre cei care analizează această posibilitate spun că aceea linie va fi super aglomerată și se va bloca”, spun sursele, potrivit libertatea.ro.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Taxa obligatorie pentru șoferi. Decizia care se aplică de azi, 29 aprilie, ora 23:30
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Schimbare de ultimă oră pentru toți pensionarii. Anunțul a venit chiar acum, se dă totul peste cap
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster