Fanii Linkin Park au motive de bucurie, deoarece favoriţii lor şi-au anunţat prezenţa la Bucureşti în această vară. Concertul americanilor va avea loc pe 6 iunie, la Romexpo.
Organizatorii de la Events spun că, dat fiind faptul că Linkin Park se vor afla pentru prima dată în zona Balcanilor este de aşteptat ca un număr mare de fani să vină şi din ţările vecine.
Preţurile biletelor vor fi de 130 de lei – Gazon B, 200 de lei – Gazon A, 270 de lei – Golden Ring, 360 de lei – tribuna VIP. Cei care vor achiziţiona bilete în sectorul Gazon A până pe 26 aprilie inclusiv vor beneficia de o reducere a preţului la 180 de lei. Biletele pot fi cumpărate online, pe www.eventim.ro, din magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, dar şi din librăriile Humanitas şi Cărtureşti.