Liţă Dumitru vrea să primească rentă viageră de la FRF. „Când s-au făcut rentele viagere, pensiile astea, eu nu aveam împlinită vârsta de pensionare. Acum am 65 de ani şi am făcut cerere la FRF. Mi s-a spus că mă aflu pe o listă de câteva zeci de foşti fotbalişti care aşteaptă acest ajutor din partea federaţiei. Ba chiar am şi primit veşti cum că mie nu o să mi se aprobe. Nu ştiu cine hotărăşte acolo cine primeşte şi cine nu aceşti bani de care eu am mare nevoie. Pentru că acum eu o să am o pensie de maximum 12 milioane de lei (n.r- lei vechi). Cu banii ăştia nu se poate trăi în România. Eu sunt Liţă Dumitru şi unul singur a fost Liţă Dumitru pentru fotbalul românesc”, a spus, pentru „ring.ro„, fostul mare fotbalist.
Liţă Dumitru spune că i-ar fi de mare ajutor dacă FRF i-ar acorda măcar 10 milioane de lei rentă viageră. „Observ că foşti fotbalişti, precum Anghel Iordănescu sau Mircea Lucescu, primesc rente viagere şi nu ştiu câtă nevoie au ei de banii ăştia. Adică pe mine chiar m-ar ajuta, în timp ce ei nu cred că au nevoie de câteva milioane de lei vechi. A fost fotbalist bun Anghel Iordănescu, dar în România nu cred că au fost mulţi mai buni ca mine. Păi, dacă aş mai pune la 12 milioane pensie câteva milioane din rentă, m-aş mai putea descurca. Ştiu că renta este între 10 şi 20 de milioane, mi-ar fi de mare ajutor pentru că eu nu am avere ca alţii”, a mai spus Liţă Dumitru pentru ziarulring.ro