BELGIA-SUA 2-1, după un meci nebun în prelungiri la CM 2014

BELGIA-SUA 2-1. Echipa Belgiei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie), după ce a învins formaţia Statelor Unite cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0), după prelungiri, marţi, pe ''Arena Fonte Nova'' din Salvador.Belgia, care a făcut cel mai bun joc al său de până acum în Brazilia, s-a impus prin golurile marcate de Kevin De Bruyne (93), Romelu Lukaku (105). Golul americanilor a fost semnat de tânărul Julian Green (107), la puţin timp după ce a intrat pe teren.
Filip Stan
01 iul. 2014, 19:09
BELGIA-SUA 2-1, după un meci nebun în prelungiri la CM 2014

BELGIA-SUA 2-1. Belgia, care a făcut cel mai bun joc al său de până acum în Brazilia, s-a impus prin golurile marcate de Kevin De Bruyne (93), Romelu Lukaku (105). Golul americanilor a fost semnat de tânărul Julian Green (107), la puţin timp după ce a intrat pe teren.

Meciul a început în forţă şi după 40 de secunde belgienii au ratat prima ocazie de gol, Origi scăpând cu portarul, dar Howard a respins în corner cu piciorul.

Jocul a fost spectaculos, alert, cu faze la ambele părţi, o posesie uşor mai bună pentru americani, dar şi cu mai multe faze de poartă pentru ”diavolii roşii”. În primul sfert de oră nu s-au înregistrat alte lucruri notabile, în afara faptului că un spectator a pătruns pe teren (min. 15) şi s-a plimbat câteva zeci de secunde până când să intervină forţele de ordine şi să-l evacueze.

Cea mai importantă situaţie a americanilor s-a consumat în minutul 21, când Dempsey a tras de la marginea careului, dar Courtois a apărat. Belgia, pe contraatac, a ratat deschiderea scorului (23), De Bruyne şutând alături de la 12-13 metri, din poziţie excelentă, după care Beasley (26) a salvat golul din faţa lui Fellaini, la centrarea lui Vertonghen. Hazard (29) a tras un şut de la distanţă, însă balonul a fost prins de Howard.

Klinsmann l-a pierdut pe inepuizabilul fundaş dreapta Fabian Johnson, accidentat, după doar o jumătate de oră de joc, însă tânărul Yedlin, intrat în joc, l-a suplinit cu brio. Americanii au mai beneficiat de o situaţie destul de bună, dar Jones (33) a tras pe lângă din afara careului.

Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie notabilă a belgienilor, dar şutul lui De Bruyne (45+1), din marginea careului, a fost prins de Howard.

Portarul american s-a evidenţiat şi imediat după pauză, când a scos de sub transversală mingea trimisă cu capul de Mertens (47), la centrarea lui De Bruyne. Vertonghen a centrat excelent în careu (54), dar De Bruyne şi Origi nu au reuşit să trimită balonul în plasă. Presiunea belgiană a crescut, iar Origi a reluat cu capul, însă balonul a lovit bara transversală (56), după care Howard a respins şutul lui Vertonghen (57). La poarta cealaltă, Vertonghen a blocat un şut periculos al lui Zusi (58). Fazele au alternat la cele două porţi şi Mertens a ratat şi el din doar câţiva metri (60). Vertonghen (64) şi-a încercat şi el şansa de la distanţă, dar portarul Tim Howard a prins în doi timpi. Witsel a trimis şi el un trasor din afara porţii, dar pe lângă ţintă (69). Origi a apărut din nou în prim plan în min. 71, dar a tras telefonat şi Howard a respins. Dempsey (71, 74) a răspuns şi el cu două şuturi pe poartă. 

Mirallas (76) a scăpat singur cu Howard, dar portarul american a deviat şutul belgianului, salvând un gol iminent. Howard a fost magistral şi la şutul expediat de Hazard (79), iar la mingea expediată de Origi (85) a acordat corner. Hazard a finalizat în plasa laterală (88), după o contră în doi, cu De Bruyne. Howard a mai salvat o minge grea (90), la reluarea lui Kompany. Wondolowski a irosit o şansă uriaşă de a aduce victoria echipei sale, dar atacantul a tras peste poartă din doar câţiva metri (90+3). Arbitrul asistent a semnalizat ofsaid, complet eronat.

Belgia a deschis scorul în chiar debutul prelungirilor, când Lukaku, proaspăt intrat, a demarat pe dreapta, a centrat în careu, De Bruyne a recuperat din picioarele lui Gonzalez şi a tras la colţul lung: 1-0 (93).

Americanii au ieşit mai mult la atac, iar spaţiile din apărarea americană au fost tot mari. Lukuku l-a pus la încercare pe Howard în minutul 97, dar portarul lui Everton a salvat de la colţul scurt. Portarul american s-a remarcat din nou în faţa lui Lukaku (101), iar apoi în faţa lui Mirallas (104). În cele din urmă, Lukaku a închis conturile din pasa lui De Bruyne (105), pe contraatac: 2-0.

Echipa SUA a căpătat din nou speranţe după ce noul-intrat Julian Green a redus diferenţa în minutul 107, după o pasă genială a lui Bradley: 2-1. Echipa lui Klinsmann a avut chiar şansa egalării, dar Jones a trimis pe lângă poartă din 11-12 metri. 

Lukaku (111) a mai fost blocat o dată de Howard, de departe cel mai bun om al meciului.

Finalul a fost dramatic, iar Courtois a avut o intervenţie salvatoare în faţa lui Dempsey (114), ajuns faţă în faţă cu goalkeeper-ul belgian, după op schemă a echipei americane.

După unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale turneului din Brazilia, Belgia, care a avut nu mai puţin de 27 de şuturi pe poartă, va juca în sferturile de finală cu Argentina.

Belgia – SUA 2-1 (0-0, 0-0), după prelungiri

Au marcat: Kevin De Bruyne (93), Romelu Lukaku (105), respectiv Julian Green (107).

Salvador, ”Arena Fonte Nova”: 51.227 spectatori

Cupa Mondială 2014 – optimi de finală

Au evoluat echipele:

Belgia: 1. Thibaut Courtois – 2. Toby Alderweireld, 15. Daniel Van Buyten, 4. Vincent Kompany (căpitan), 5. Jan Vertonghen – 8. Marouane Fellaini, 6. Axel Witsel – 14. Dries Mertens (11. Kevin Mirallas, 60), 7. Kevin De Bruyne, 10. Eden Hazard (22. Nacer Chadli, 111) – 17. Divock Origi (9. Romelu Lukaku, 91). Selecţioner: Marc Wilmots.

Rezerve neutilizate: 12. Simon Mignolet, 13. Sammy Bossut – 3. Thomas Vermaelen, 18. Nicolas Lombaerts, 19. Mousa Dembele, 20. Adnan Januzaj.

SUA: 1. Tim Howard – 23. Fabian Johnson (2. DeAndre Yedlin, 32), 3. Omar Gonzalez, 5. Matt Besler, 7. DaMarcus Beasley – 13. Jermaine Jones, 20. Geoff Cameron – 19. Graham Zusi (18. Chris Wondolowski, 72), 4. Michael Bradley, 11. Alejandro Bedoya (16. Julian Green, 105+1) – 8. Clint Dempsey (căpitan). Selecţioner: Juergen Klinsmann.

Rezerve neutilizate: 12. Brad Guzan, 22. Nick Rimando – 6. John Brooks, 9. Aron Johannsson, 10. Mix Diskerud, 14. Brad Davis, 15. Kyle Beckerman, 17. Jozy Altidore, 21. Timmy Chandler.

LIVE VIDEO BELGIA-SUA

Min. 109: Ocazie URIAŞĂ SUA

min. 107: GOOOOL SUA, meciul este relansat. Julian Green a înscris golul echipei americane

Min. 104: Echipa Belgiei conduce formaţia SUA cu scorul de 2-0, din min. 105 al meciului care are loc marţi, pe ”Arena Fonte Nova” din Salvador, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie). 

Belgia a deschis scorul prin Kevin De Bruyne (93). Romelu Lukaku a dublat avantajul ”diavolilor roşii” (105).

Min. 93: GOOOOOOOOOOOOOOOOL Belgia, De Bruyne înscrie după o fază lucrată de Lukaku

BELGIA – SUA 0-0, prelungiri

Min. 90:  Vincent Kompany, aproape să dea lovitura, dar Howard mai face un miracol

Min. 76: Încă o ocazie uriaşă pentru Belgia, Tim Howard scoate în corner

Min. 71: Ocazie mare Belgia, echipă care a marcat mereu după minutul 70 la acest CM.

Min, 60: Nicio echipă nu riscă, ocaziile mari se lasă aşteptate

Min. 46: Începe repriza secundă

PAUZĂ. BELGIA – SUA 0-0.

43′ – cartonaş galben pentru Kompany

42′ – Jones luftează la 11 metri

31′ – schimbare la SUA. Iese Johnson, intra Yedlin

18′ – cartonaş galben pentru Cameron

6′ – centrare defectuasă a lui Beasley

A început meciul BELGIA – SUA.

LIVE VIDEO BELGIA-SUA. Echipele de start pentru meciul Belgia – SUA

Belgia: 1. Thibaut Courtois – 2. Toby Alderweireld, 15. Daniel Van Buyten, 4. Vincent Kompany (căpitan), 5. Jan Vertonghen – 6. Axel Witsel, 8. Marouane Fellaini – 14. Dries Mertens, 7. Kevin De Bruyne, 10. Eden Hazard – 17. Divock Origi. Selecţioner: Marc Wilmots.

Rezerve: 12. Simon Mignolet, 13. Sammy Bossut – 3. Thomas Vermaelen, 9. Romelu Lukaku, 11. Kevin Mirallas, 18. Nicolas Lombaerts, 19. Mousa Dembele, 20. Adnan Januzaj, 21. Anthony Vanden Borre, 22. Nacer Chadli, 23. Laurent Ciman.

SUA: 1. Tim Howard – 20. Geoff Cameron, 3. Omar Gonzalez, 5. Matt Besler, 7. DaMarcus Beasley – 19. Graham Zusi, 13. Jermaine Jones, 4. Michael Bradley – 23. Fabian Johnson, 11. Alejandro Bedoya – 8. Clint Dempsey (căpitan). Selecţioner: Juergen Klinsmann.

Rezerve: 12. Brad Guzan, 22. Nick Rimando – 2. DeAndre Yedlin, 6. John Brooks, 9. Aron Johannsson, 10. Mix Diskerud, 14. Brad Davis, 15. Kyle Beckerman, 16. Julian Green, 17. Jozy Altidore, 18. Chris Wondolowski, 21. Timmy Chandler.

Arbitru: Djamel Haimoudi (Algeria); arbitri asistenţi: Redouane Achik (Maroc), Abdelhak Etchiali (Algeria); arbitru de rezervă: Norbert Hauata (Tahiti)

LIVE VIDEO BELGIA-SUA. Belgia şi SUA s-au întâlnit până acum de cinci ori, iar singurul succes american s-a înregistrat în 1930, la ediţia inaugurală a Cupei Mondiale, când SUA au învins cu 3-0 în grupă, în drumul său către semifinalele competiţiei. Belgia a câştigat celelalte patru partide, ultima în data de 29 mai 2013, la Cleveland, cu scorul de 4-2.

BELGIA-SUA LIVE VIDEO AICI

LIVE VIDEO BELGIA-SUA. Belgia era considerată a cincea favorită înainte de debutul competiţiei, iar acum a rămas între cele patru pretendente la titlu după eliminarea Spaniei, deţinătoarea trofeului. Belgia a câştigat, la limită, toate cele trei partide din grupă, cu Algeria, Rusia şi Coreea de Sud, dar nu s-a ridicat la nivelul aşteptat. Vedete precum Eden Hazard, Kevin De Bruyne şi Romelu Lukaku au acum nevoie de o prestaţie mai consistentă pentru a trece de SUA, care s-au calificat în optimi în dauna unor formaţii precum Ghana, sfertfinalistă în 2010, sau Portugalia starului Cristiano Ronaldo. Cea mai bună performanţă în competiţie a Belgiei, aflată la primul său Mondial din 2002 încoace, este locul 4 din 1986. Un fapt demn de remarcat este acela că belgienii au marcat după minutul 70 în toate cele trei meciuri din grupă. Selecţionerul belgian Marc Wilmots ar trebui să conteze pe fundaşii Vincent Kompany şi Thomas Vermaelen, care au fost menajaţi în jocul anterior (cu Coreea de Sud), din cauza unor accidentări, dar în mod cert nu-i va avea la dispoziţie pe mijlocaşul Steven Defour, suspendat pentru cartonaşul roşu primit, şi nici pe fundaşii Laurent Ciman, Anthony Vanden Borre, ambii accidentaţi.

LIVE VIDEO BELGIA-SUA. SUA participă la a şaptea ediţie consecutivă a Cupei Mondiale, o serie depăşită doar de Brazilia, Italia, Argentina, Germania, Spania şi Coreea de Sud. SUA sunt un mix de organizare şi pregătire fizică, îmbunătăţită de selecţionerul Juergen Klinsmann la capitolul pase rapide, fapt care a dat un impuls atacului. Jozy Altidore, accidentat în partida de debut a americanilor, va fi disponibil, dar va începe pe banca de rezerve.

LIVE VIDEO BELGIA-SUA. Învingătoarea meciului BELGIA-SUA va întâlni ARGENTINA în sferturile de finală de la CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014.

LIVE VIDEO BELGIA-SUA. Meciul BELGIA-SUA de pe „Arena Fonte Nova” (52.048 locuri) va fi arbitrat de algerianul Djamel Haimoudi, un lucru destul de curios, având în vedere faptul că Belgia a fost în aceeaşi grupă cu Algeria (2-1).

LIVE VIDEO BELGIA-SUA Echipele probabile

Belgia: 1. Thibaut Courtois – 2. Toby Alderweireld, 4. Vincent Kompany (căpitan), 15. Daniel Van Buyten, 5. Jan Vertonghen – 6. Axel Witsel, 8. Marouane Fellaini – 14. Dries Mertens, 7. Kevin De Bruyne, 10. Eden Hazard – 9. Romelu Lukaku. Selecţioner: Marc Wilmots.

SUA: 1. Tim Howard – 23. Fabian Johnson, 3. Omar Gonzalez, 5. Matt Besler, 7. DaMarcus Beasley – 15. Kyle Beckerman, 13. Jermaine Jones – 19. Graham Zusi, 4. Michael Bradley, 14. Brad Davis (sau 11. Alejandro Bedoya) – 8. Clint Dempsey (căpitan).

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Se trece obligatoriu la întreținere. Proprietarii de apartamente nu au încotro
Playtech.ro
Cum vor circula tramvaiele și autobuzele în Noaptea de Revelion. Program STB de 31 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cum l-ar putea convinge Trump pe Putin să facă pace în Ucraina. Expert: „S-ar putea să aibă loc și o reîmpărțire a unor sfere de influență”
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Începe de mâine. Iadul alb pune stăpânire pe România
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Adolescent înjunghiat pe o stradă din București în urma unui conflict legat de o datorie
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători