LIVE VIDEO BRAZILIA CROAŢIA
Click aici pentru a vedea Brazilia – Croaţia
Cele mai importante faze ale meciului:
Min. 90+4 Finalul meciului.
Min. 90 GOOOL Brazilia! Oscar a ţâşnit pe contraatac, după o ocazie a Croaţiei şi l-a învins pe Pletikosa cu un şut din afara careului! Brazilia – Croaţia 3-1!
Min. 88 Neymar, autorul ambelor goluri braziliene,este înlocuit cu Ramires.
Min. 86 Şut Modric, de la aproape 30 de metri, Julio Cesar respinge de lângă bară.
Min. 84 Croaţia marchează, dar golul este anulat pentru fault în atac, la portarul Julio Cesar.
Min. 76 David Luiz are o ocazie monumentală, trimite cu capul puţin pe lângă, în urma unui plonjon superb.
Min. 70 Penalty acordat uşor pentru ţara gazdă, Brazilia, la o intervenţie a lui Lovren, asupra lui Fred. GOOOOOOOOL Neymar, dar Pletikosa a atins mingea cu vârful degetelor. Brazilia – Croaţia 2-1!
Min. 66 Cartonaş galben acordat lui Corluka, pentru fault la Neymar. Lovitura liberă, de la 26 de metri, executată de Dani Alves, trece peste poartă.
Min. 62 Brazilienii fac şi ei prima schimbare, Paulinho i-a cedat locul lui Hernanes.
Min. 61 Croaţii fac prima schimbare a meciului, Kovacic este înlocuit cu Brozovic.
Min. 56 Modric îl găseşte pe Perisic la 25 de metri, dar şutul acestuia cu piciorul stâng trece departe de poartă.
Min. 49 Brazilia a comis un singur fault în prima repriză, cel în urma căruia Neymar a luat galben. Raportul faulturilor după primele 45 de minute a fost 8-1 pentru croaţi.
Min. 46 A început repriza secundă.
Min. 45+2 Finalul primei reprize.
Min. 42 Brazilienii au lovitură liberă de la 23 de metri, dar şutul lui Neymar este deviat de zid în corner.
Min. 32 Brazilienii continuă presiunea la poarta Croaţiei.
Min. 28 GOOOL Brazilia! Oscar s-a descurcat între trei jucători croaţi şi i-a pasat lui Neymar, care a şutat pe jos, lângă bară, fără speranţă pentru Pletikosa! Brazilia – Croaţia 1-1!
Min. 26 Primul cartonaş galben de la CM 2014 îl primeşte Neymar. Jucătorul Barcelonei l-a faultat pe Luka Modric, fotbalului, Real Madrid.
Min. 21 Acţiune superbă a brazilienilor, finalizată cu un şut din afara careului al lui Oscar, respins de lângă bară de Pletikosa.
Min. 10 GOOOL Croaţia! Marcelo a marcat în poarta proprie, la o centrare pe jos, de pe stânga, trimisă în faţa porţii de Olic. Brazilia – Croaţia 0-1!
Min. 7 Croaţia are prima mare ocazie! Perisic centrează de pe dreapta, Ivica Olic îl depăşeşte în săritură pe Dani Alves, dar lovitura sa de cap trece puţin pe lângă poarta apărată de Julio Cesar.
Min. 6 Prima acţiune ofensivă a brazilienilor vine în urma unei lovituri libere. David Luiz reia cu capul spre poartă, fără probleme însă pentru portarul Pletikosa.
Min. 2 Croaţii expediază primul şut la poartă, execuţia lui Kovacic trece puţin pe lângă poarta apărată de Julio Cesar.
Min. 1 A început Campionatul Mondial de Fotbal, Croaţia a avut lovitura de începere.
Cele două formaţii sunt pe teren, se intonează imnurile naţionale.
Componenţa formaţiilor:
BRAZILIA: Julio César, Dani Alves, Thiago Silva, David Luiz, Marcelo – Paulinho, Luiz Gustavo, Oscar- Hulk, Neymar, Fred.
CROAŢIA: Pletikosa – Srna, Corluka, Lovren, Vrsaljko – Kovacic, Modric, Vukojevic – Perisic, Olic, Jelavic.
Brazilia, echipa gazdă, şi Croaţia vor juca meciul de deschidere al Cupei Mondiale de fotbal, joi, la Sao Paulo, de la ora 23,00 (ora României), în Grupa A a competiţiei.
Brazilia a mai jucat meciul de deschidere la trei Cupe Mondiale, învingând Scoţia (1998) şi Mexic (1950) şi remizând cu Iugoslavia (1974).
Croaţia nu a câştigat niciunul dintre ultimele patru meciuri la Mondiale, ultima victorie fiind un 2-1 cu Italia, în iunie 2002.
De notat că Selecao a câştigat primul său meci la ultimele opt Cupe Mondiale.
Cele două formaţii s-au întâlnit în doar două rânduri. Primul meci a avut loc în 2005, la Split, meciul amical încheindu-se la egalitate, 1-1. Cealaltă partidă s-a încheiat cu victoria echipei ”auriverde”, în faza grupelor la CM 2006, scor 1-0.
LIVE VIDEO BRAZILIA CROAŢIA: Dacă în rândurile cvintuplei campioane mondiale nu sunt probleme de lot, în schimb croaţii nu vor putea conta în meciul de joi pe atacantul Mario Mandzukic. O altă absenţă cunoscută de mult timp este cea a fundaşului Josip Simunic, suspendat de FIFA pentru zece meciuri după barajul cu Islanda.
Din Grupa A mai fac parte Camerun şi Mexic.
LIVE VIDEO BRAZILIA CROAŢIA: Echipele probabile care vor evolua joi pe Corinthians Arena din Sao Paulo (capacitate de 61.606 locuri):
Brazilia: 12. Julio Cesar – 2. Dani Alves, 3. Thiago Silva, 4. David Luiz, 6. Marcelo – 8. Paulinho, 17. Luiz Gustavo – 7. Hulk, 11. Oscar, 10. Neymar –
9. Fred. Selecţioner: Luiz Felipe Scolari.
Croaţia: 1. Stipe Pletikosa – 11. Darijo Srna, 5. Vedran Corluka, 6. Dejan Lovren, 2. Sime Vrsaljko – 10. Luka Modric, 20. Mateo Kovacic – 7. Ivan Rakitic, 4. Ivan Perisic, 18. Ivica Olic – 9. Nikica Jelavic. Selecţioner: Niko Kovac.
LIVE VIDEO BRAZILIA CROAŢIA: Campionatul Mondial de Fotbal revine în Brazilia după 62 de ani, iar gazdele nu-şi permit să rateze deschiderea. Pentru primul meci, nici că se putea însă un adversar mai arţăgos ca naţionala Croaţiei. De aceste 90 de minute de joc de pe arena Corinthians, din Sao Paulo, depinde enorm evoluţia acestui Campionat Mondial.
Citeşte şi BRAZILIA-CROATIA. Totul despre PRIMUL MECI de la CM 2014
O victorie a Selecao împotriva trupei lui Niko Kovac ar mai îmblânzi furia populară împotriva turneului final, pe când un rezultat negativ sau chiar un egal n-ar face decât să o alimenteze, iar protestele ar putea afecta vizibil buna desfăşurare a competiţiei.
Brazilia şi Croaţia fac parte din grupa A a Campionatului Mondial de Fotbal, alături de selecţionatele Mexicului şi Camerunului.
Vezi şi CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. PROGRAMUL COMPLET al MECIURILOR de la CM 2014
Citeşte şi BRAZILIA – CROAŢIA. Top 3 surprize ISTORICE consemnate în deschiderea Campionatelor Mondiale VIDEO
Brazilia
Croaţia
LIVE VIDEO BRAZILIA CROAŢIA: Brazilienii sunt o naţiune a fotbalului şi aşteaptă de 64 de ani să câştige titlul mondial pe teren propriu şi să şteargă din memorie eşecul înregistrat în 1950 pe ”Maracana”, când Uruguayul se impunea cu scorul de 1-0 şi cucerea Cupa ”Jules Rimet”. Brazilia ţinteşte acum al şaselea său titlu mondial, după cele din 1958, 1962, 1970, 1994 şi 2002. Selecao a mai jucat meciul de deschidere la trei Cupe Mondiale, învingând Scoţia (1998) şi Mexic (1950) şi remizând cu Iugoslavia (1974).
Mulţi brazilieni protestează împotriva Cupei Mondiale, a cărei organizare s-a făcut cu eforturi financiare uriaşe, pe care contestatarii nu le consideră justificate, în condiţiile în care domenii precum transporturile, sănătate sau educaţia suferă. Sao Paulo, gazda meciului de deschidere, a fost perturbat recent de o grevă a angajaţilor de la metrou, suspendată pentru moment, mişcări împotriva Cupei Mondiale având loc în întreaga ţară, încă de la Cupa Confederaţiilor de anul trecut.
Preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, a apărat organizarea controversată a Cupei Mondiale, afirmând că Brazilia ‘este pregătită, atât pe teren cât şi în afara lui’. Rousseff, candidată pentru un nou mandat în luna octombrie, s-a lansat într-o pledoarie asupra binefacerilor Cupei Mondiale pentru ţară. ‘Noi am construit, am îmbunătăţit aeroporturi, porturi, şosele, poduri, căi de acces, linii de transport rapide şi am făcut-o în primul rând pentru brazilieni’, a afirmat ea. Şeful statului a lansat un mesaj de bun venit celor aproximativ 600.000 de suporteri străini aşteptaţi în ţară şi i-a invitat pe brazilieni să-i întâmpine călduros.
LIVE VIDEO BRAZILIA CROAŢIA: Meciurile competiţiei din Brazilia vor fi găzduite de 12 stadioane din tot atâtea oraşe, Arena da Amazônia din Manaus, Arena da Baixada din Curitiba, Arena das Dunas din Natal, Arena de Sao Paolo (Arena Corinthians), Arena Pantanal din Cuiaba, Plácido Aderaldo Castelo din Fortaleza, Maracana din Rio de Janeiro, Arena Fonte Nova din Salvador, Stadionul Nacional Mané Garrincha din Brasilia, Stadionul José Pinheiro Borda din Porto Alegre, Itaipava Arena Pernambuco din Recife şi Mineirao din Belo Horizonte. Finala este programată în data de 13 iulie, pe Maracana.
Ceremonia de deschidere va dura 25 de minute şi la ea vor participa 600 de artişti, gimnaşti sau specialişti brazilieni în capoeira, festivitatea urmând să aducă ”un omagiu celor trei bogăţii ale Braziliei: natura, poporul şi fotbalul’.
Cântăreaţa americană Jennifer Lopez va interpreta ‘We Are One’ împreună cu rapperul Pitbull, cântăreaţa braziliană Claudia Leitte şi grupul de percuţie brazilian Olodum la finalul ceremoniei de deschidere.
Balonul oficial al Mondialului de fotbal 2014, botezat ”Brazuca”, prezintă linii roşii, albastre şi verzi pe un fond alb. El cântăreşte 437 de grame şi a fost testat timp de doi ani şi jumătate de 600 de jucători din 30 de echipe din lumea întreagă. Numele i-a fost ales în septembrie 2012 de internauţi în urma unui vot la care au participat un milion de fani brazilieni. Internauţii au avut de ales între ”Brazuca”, ”Bossa Nova” şi ”Carnavalesca”.
Fuleco este mascota oficială a Cupei Mondiale de fotbal 2014, un micuţ animal brazilian, un tatu cu trei dungi ameninţat cu dispariţia. Tatu-ul este supranumit de brazilieni ‘tatu-bola’, întrucât se rostogoleşte atunci când este în pericol, singurul său mod de a se apăra, acesta fiind şi motivul pentru care a fost ales să devină mascota Cupei Mondiale din 2014. Peste 1,7 milioane de persoane au votat pentru a alege numele micuţului animal, care cântăreşte mai puţin de 1 kg şi se hrăneşte cu furnici, rădăcini şi fructe. ‘Fuleco’ este o combinaţie de cuvinte în limba portugheză, fotbal (futebol) şi ecologie (ecologia). El este urmaşul lui Zakumi (de la CM din 2010 din Africa de Sud) şi Goleo (CM din 2006 din Germania).
Echipa Spaniei, campioana en titre, are cea mai mare valoare de piaţă dintre participantele la CM 2014, potrivit unui studiu realizat de site-ul Transfermarkt, ce estimează la 916 milioane dolari (671 milioane euro) preţul cumulat al celor 23 de fotbalişti ai campioanei mondiale en titre. Studiul plasează pe locul 2 echipa Germaniei (828 milioane dolari, 606 milioane euro), în faţa Braziliei (689 milioane dolari, 504 milioane euro), Franţei (607 milioane dolari, 445 milioane euro) şi Argentinei (577 milioane dolari, 423 milioane euro).
Argentinianul Lionel Messi, 26 de ani, este în fruntea acestui clasament individual, cu 177 de milioane de dolari (129 milioane euro), în faţa portughezului Cristiano Ronaldo, 29 de ani, ‘estimat’ la 147 de milioane de dolari (107 milioane euro). Urmează uruguayanul Edinson Cavani şi brazilianul Neymar, cotaţi fiecare la aproximativ 80 de milioane de dolari.
Mai bine de trei sferturi dintre jucătorii selecţionaţi pentru Cupa Mondială 2014 evoluează la cluburi europene, Bayern Munchen şi Manchester United fiind cei mai importanţi ‘furnizori’ de internaţionali la turneul final din Brazilia.
Dintre cei 736 de fotbalişti prezenţi la Mondialul sud-american, 563 sunt angajaţi în Europa (76,5 la sută), mai mult de jumătate dintre aceştia (52 la sută) evoluând într-unul dintre cele cinci mari campionate de pe ‘bătrânul continent’, 16 la sută în Anglia.
Bayern Munchen şi Manchester United sunt cluburile cele mai bine reprezentate la competiţia din Brazilia, cu câte 14 jucători, gruparea engleză furnizând jucători pentru nouă dintre selecţionatele participante. Cele două sunt urmate de FC Barcelona şi SSC Napoli, fiecare cu 13 jucători, unul mai mult decât Chelsea, Juventus Torino şi Real Madrid (câte 12).
Mondialul brazilian va fi lipsit de o serie de vedete precum Zlatan Ibrahimovic (Suedia), Gareth Bale (Ţara Galilor), ale căror echipe nu s-au calificat, dar şi de columbianul Radamel Falcao, olandezii Kevin Strootman, Rafael van der Vaart, spaniolii Victor Valdes, Thiago Alcantara, francezul Franck Ribery, englezul Theo Walcott, germanul Marco Reus sau italianul Riccardo Montolivo.
Liga I din România nu are niciun reprezentant la Mondialul brazilian la nivel de jucători, dar fostul internaţional român Ionuţ Lupescu, director tehnic la UEFA, a fost inclus în Grupul de Studiu Tehnic al FIFA, care va analiza toate cele 64 de partide ale Cupei Mondiale şi din care fac parte experţi în fotbal din întreaga lume.
Cupa Mondială FIFA Brazilia 2014 poate fi urmărită la TVR 1, TVR 2, TVR HD şi pe TVR+. Televiziunea publică va transmite un total de 64 de partide de fotbal în exclusivitate de la Cupa Mondială. 59 de studiouri Mondial 2014 vor completa, de la Bucureşti, cu informaţii şi puncte de vedere pertinente, transmisiunile directe din Brazilia. În cele 32 de zile de Campionat Mondial de fotbal, desfăşurat în perioada 12 iunie-13 iulie, TVR va dedica peste 420 de ore sportului rege, fie că este vorba despre transmisiuni în direct ale partidelor de fotbal, fie că este vorba despre studiouri de dezbatere conexe transmisiunilor directe.