Audierile miniştrilor Cabinetului Grindeanu s-au încheiat. Toţi au primit avize favorabile UPDATE

Audierile celor 26 de miniştri propuşi de PSD şi ALDE s-au încheiat, miercuri, după mai bine de şase ore. Toţi miniştrii propuşi au primit avize favorabile de la comisiile parlamentare reunite. Audierile au început în jurul orei 8.00 şi s-au încheiat la ora 14.30. De la 15.00, premierul desemnat Sorin Grindeanu va veni în plen pentru prezentarea Cabinetului, a programului şi pentru a cere votul de încredere, potrivit calndarului stabilit de Birourile Permanente reunite ale celor două Camere.
Filip Stan
03 ian. 2017, 21:47
Audierile miniştrilor Cabinetului Grindeanu s-au încheiat. Toţi au primit avize favorabile UPDATE

UPDATE Florin Iordache, propus pentru funcția de ministru al Justiției, a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament.

UPDATE Viorel Ștefan, propus pentru funcția de ministru al Finanțelor Publice, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Decizia a fost luată cu 19 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” și o abținere.

„Mandatul meu, în cazul în care voi fi desemnat ministru, nu este unul de invidiat. (…) Exercitarea acestui mandat, pe un program de guvernare cu obiective ambițioase, pentru mine reprezintă o reală provocare”, a declarat Viorel Ștefan, în cadrul audierilor, transmite Agerpres.

Potrivit acestuia, actuala guvernare își propune ca, în următorii patru ani, România să înregistreze o creștere economică de 5,5%, în medie, PIB-ul să depășească 1.000 de miliarde de lei în 2020, respectiv un plus de 57 de miliarde de euro la PIB față de 2016.

UPDATE Gabriel Petrea, propunerea pentru Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, a primit aviz pozitiv de la comisiile parlamentare. Decizia a fost luată cu 29 voturi „pentru” şi 15 „împotrivă”.

„România poate merge acum spre o gândire a parteneriatului social. Vreau să încercăm eficientizarea comisiilor judeţene şi să putem prelua informaţiile centralizat. În plus, vom acorda o importanţă ONG-urilor – ele au un rol important – e foarte bine să fim traşi de mânecă atunci când greşim. Vrem să realizăm mecanisme pentru a le pune la dispoziţia ministerelor”, a enumerat Gabriel Petrea câteva dintre obiectivele sale, potrivit news.ro.

El a răspuns unei singure întrebări, despre modificarea Legii 62/2011 – legea dialogului social. Gabriel Petrea a precizat că o discuţie cu patronatele este importantă.

Întâlnirea a fost condusă de Adrian Solomon – preşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor – care a ţinut să încheie cele două audieri – a Olguţei Vasilescu, pentru ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, şi a lui Gabriel Petrea în timpul stabilit, fără a permite formularea de întrebări şi răspunsuri.

UPDATE Lia Olguta Vasilescu, propunerea pentru Ministerul Muncii, a primit aviz pozitiv cu 30 voturi „pentru” şi 14 „împotrivă”.

Lia Olguţa Vasilescu a spus, la audieri, că Legea salarizării unitare este o prioritate zero a ministerului pe care îl va conduce.

„După Legea Bugetului, imediat vom începe să reluăm discuțiile cu sindicatele pe Legea salarizării. Am văzut și proiectul de lege pe care l-a publicat Ministerul Muncii în urmă cu câteva zile. Este un impact bugetar de 19,5 miliarde de lei în următorii 6 ani. Acesta în proiectul de lege al tehnocraților. Noi vrem să mergem pe proiectul de lege al doamnei ministru Rovana Plumb unde era un impact de 42 de miliarde de lei în patru ani. Ne-am făcut un calcul deja estimativ, dar desigur el poate să sufere influențe după discuțiile pe care le avem cu sindicatele, de 32 de miliarde de lei în trei ani”, a spus Lia Olguța Vasilescu, la audieri, potrivit Agerpres.

UPDATE Grațiela Leocadia Gavrilescu, propusă pentru funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare juridice și de constituționalitate. Decizia a fost luată cu 26 voturi „pentru” și 10 „împotrivă”.

UPDATE Florin Iordache, propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei, audiat în comisii.

UPDATE Pavel Năstase, propus pentru funcția de ministru al Educației Naționale, a primit aviz favorabil din partea Comisiilor reunite pentru învățâmânt, știință, tineret și sport din Parlament. Decizia a fost luată cu 22 de voturi „pentru” și 10 „împotrivă”.

UPDATE Florian Bodog, propus pentru funcția de ministru al Sănătății, a primit aviz favorabil Decizia a fost luată cu 29 de voturi „pentru”, 8 „împotrivă” și 2 abțineri.

Florian Bodog, căruia Ministerul Educaţiei i-a retras dreptul de a conduce doctorate pentru că nu îndeplineşte condiţiile legale, spune că a dat în judecată instituţia, el susţinând că decizia este ilegală şi a fost luată chiar în momentul în care el şi-a anunţat candidatura la alegerile parlamentare.

Întrebat despre retragerea dreptului de a conduce doctorate, decizie luată de Ministerul Educaţiei condus de Mircea Dumitru, în 2016, Bodog a spus că decizia este greşită şi ilegală, potrivit news.ro.

„Este vorba de o confuzie. Doctoratul meu nu are absolut nicio problemă. Eu am fost făcut conducător de doctorat de către Ministerul Educaţiei. În luna mai anul trecut o publicaţie din Oradea a făcut o sesizare la Ministerul Educaţiei. Ministerul Educaţiei nu a luat absolut nicio măsură, pentru că sesizarea nu se încadra în limita legii, şi nu aveau bază legală pentru acest lucru”, a spus el.

Ministrul propus a explicat că decizia a fost luată de Ministerul Educaţiei chiar în momentul în care „se făceau listele pentru noul Parlament”.

„Această decizie a Ministerului eu am considerat-o nelegală şi am atacat-o în Justiţie, la Curtea de Apel Oradea, şi aştept”, a spus Bodog.

Presa locală a scris despre două scandaluri în care ar fi fost implicat Florian Bodog. Unul dintre acestea vizează teza de doctorat a ministrului propus la Sănătate, despre care jurnaliştii bihoreni au scris că ar fi plagiată. Un alt scandal vizează finanţarea campaniei electorale din 2012 a lui Bodog, presa locală scriind că mai multe apariţii ale acestuia în media ar fi fost finanţate de o firmă elveţiană cu afaceri în domeniul sănătăţii.

Şi Petre Daea, propus în funcţia de ministru al Agriculturii, a primit aviz pozitiv, cu 23 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi nicio abţinere.

Acesta a declarat în cadrul audierilor în comisiilor de specialitate din Parlament că principalele sale priorităţi la minister în ceea ce priveşte ”agricultura Ţării Româneşti” vor fi acordarea la timp a subvenţiilor pentru agricultori, reabilitarea sistemului de irigaţii pentru o suprafaţă de circa 2 milioane de hectare, dar şi dezvoltarea sistemului antigrindină.

„Programul de guvernare pe agricultură este un program cu obiective, cu termene de execuție, de punere în funcțiune, dar și cu surse de finanțare. (…). Prima măsura stabilită este să acordăm la timp subvențiile pentru agricultori și vă spun acest lucru ca om care are simțul realității.(…) Agricultura Țării Românești nu are nevoie de formalism, ea trebuie să se desfășoare într-un ritm pe care îl cunoașteți, iar natura ne jugulează orice întârziere și ne taxează pe măsură ce aceste întârzieri le menținem. Acordarea la timp a subvențiilor este extrem de necesară și de aceea luăm toate măsurile, tehnic și organizatoric ca acest lucru să se întâmple la timp”, a declarat Petre Daea, ministrul propus al Agriculturii, în cadrul audierilor în comisiile de specialitate din Parlament, potrivit Agerpres.

De asemenea, Daea a precizat că, prin programul de guvernare, România și-a propus să reabiliteze aproximativ două milioane de hectare, acesta fiind un program bine stabilit cu etape de derulare.

„Schimbările climatice, planeta, locul unde se face hrana pentru oameni, astăzi și mâine și poimâine, au condiții diferite care trebuie ținute sub control în măsura cunoașterii și a posibilităților tehnice de a interveni. România din nefericire de-a lungul vremii prin sistemul de irigații nu a putut să aducă apa necesara la nivelul plantelor în așa fel încât perioadele critice plantele să nu sufere, iar producția să fie pe măsura interesului și a efortului fiecărui fermier. De aceea ne-am propus prin programul de guvernare să reabilităm 2 milioane de hectare din sistemul de irigații. Este un program bine stabilit cu etape de derulare”, a spus Daea.

Potrivit programului, refacerea sistemului de irigații se va face în trei etape, în prima etapă (2017-2020) urmând să se reabiliteze un număr de 86 de amenajări, deservind 1,3 milioane hectare, în a doua etapă 2018-2020 un număr de 37 de amenajări (490.000 ha), iar într-a treia 2019-2020, un număr de 9 amenajări cu 190.000 hectare.

De asemenea, obiectivele ministrului propus mai vizează dezvoltarea sistemului antigrindină și de creștere a precipitațiilor, stimularea producției vegetale, zootehnice și a acvaculturii prin înființarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanții de la stat, inițierea unui program de susținere pentru produse deficitare precum tomate și carnea de porc, creșterea absorbției fondurilor europene, sprijin pentru angajarea tinerilor în agricultură și industrie alimentară, etc.

UPDATE Graţiela Gavrilescu, propunerea pentru Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, este audiată în comisii.

UPDATE Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, audiată în comisiile parlamentare reunite.

UPDATE Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor Publice, audiat la comisii.

UPDATE Sevil Shhaideh, propusă în funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a primit aviz pozitiv din partea Comisiilor parlamentare reunite. Decizia a fost luată cu 21 de voturi „pentru” şi 11 „împotrivă”.

Sevil Shhaideh a declarat în faţa comisiilor parlamentare că au fost făcute modificări la legea descentralizării şi se va continua zona de descentralizare a competenţelor.

„Partea de descentralizare, în anul 2016, au fost pregătite de Ministerul Dezvoltării strategiile pe partea de descentralizare cu proiectele pilot. Deci, au fost nişte modificări pe legea descentralizării, unul din elementele de respingere a proiectului de atunci era că nu am făcut proiecte pilot pe descentralizare unor anumite domenii. S-au revizuit aceste elemente şi continuăm zona de descentralizare a competenţelor”, a precizat Sevil Shhaideh, potrivit news.ro.

În ceea ce priveşte regionalizarea, Sevil Shhaideh a spus că aceasta se va putea realiza numai după revizuirea Constituţiei.

„În anul 2013, proiectul de regionalizare – descentralizare era un proiect compact. Regionalizarea (…) ca să poată să pornească ca şi proiect cu sarcini descrise, cu elemente funcţionale, avea nevoie de un element important, respectiv revizuirea Constituţiei. Din aceste considerente, partea de regionalizare va continua sau se va pune în operă dacă va exista proiectul de revizuire a Constituţiei. Chestiunea legată de funcţiunile pe regiune erau deja pregătite”, a completat ministrul propus la Dezvoltare Regională.

Sevil Shhaideh a subliniat faptul că „sub nicio formă” nu există în programul de guvernare comasări de comune.

UPDATE Pavel Năstase, propus la Ministrul Educaţiei Naţionale, este audiat de senatori şi deputaţi.

UPDATE Adriana Petcu, propusă pentru funcția de ministru al Apelor și Pădurilor, a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite pentru Mediu din Parlament, cu 17 voturi „pentru” și 7 „împotrivă”.


„Până acum atributul concesionării a fost al Ministerului Mediului, Administrația Națională Apele Române putând face doar închiriere. Vreau să dezvolt o metodologie pentru concesionare, să deblocăm această situație în cel mai scurt timp. În calitatea mea de salariat al Apelor Române am făcut intervenții către fostele ministere ale Mediului să dezvoltăm metodologia de concesionare, dar a rămas fără rezultat până la data acesta”, a spus, la audieri, Adriana Petcu referitor la Legea apelor.

Şi Șerban Constantin Valeca, propus pentru funcția de ministru al Cercetării și Inovării, a primit aviz favorabil din partea Comisiilor reunite pentru învățâmânt, știință, tineret și sport din Parlament. Decizia a fost luată cu 21 de voturi „pentru” și 13 „împotrivă”.


UPDATE Sevil Shhaideh, propunerea pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, audiată în Parlament.

UPDATE Șerban Constantin Valeca, propus ministru al Cercetării și Inovării, este audiat în comisiile de specialitate.

UPDATE Adriana Petcu, propunerea pentru Ministerul Apelor şi Pădurilor, este audiată în comisii.

UPDATE Daniel Constantin, ministrul propus al Mediului, a primit aviz pozitiv cu 17 voturi „pentru” şi 7 voturi „împotrivă”.

Pe durata audierilor din comisiile de specialitate, Daniel Constantin a susținut faptul că România se află în opt proceduri de infringement, care trebuie rezolvate cât mai repede, în timp ce pentru anul 2017 sunt de așteptat alte asemenea proceduri.

„Un domeniu care, din păcate, a creat foarte multe probleme în ultimii ani și am ajuns la un moment în care toate aceste teme trebuie rezolvate. Voi începe pragmatic cu problemele cele mai mari, și anume procedurile de infringement pe care Comisia Europeană le-a declanșat față de România. Vorbim despre 8 proceduri, dintre care 3 pentru zona deșeurilor, una pentru industria mare, 3 pentru biodiversitate (situri contaminate etc.) și una pe calitatea aerului. Aceste proceduri de infringement sunt în diverse faze la nivelul Comisiei Europene. Mai avem câteva proceduri care ar urma să fie declanșate și care au diverse termene limită”, a spus ministrul propus al Mediului, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, Daniel Constantin a menționat că domeniul deșeurilor (colectare selectivă și depozitare deșeuri) este unul în care România are cea mare problemă pe domeniul mediului.

„România are problema cea mai mare la capitolul deșeuri. Nu a existat, în ultimii ani, receptivitate la nivelul Ministerului Mediului pe acest segment, iar România riscă noi proceduri de infringement. Faptul că România nu are un Plan Național de Gestionare a Deșeurilor este un lucru rău. Multe termene au fost amânate, dar care acum nu mai suportă amânare. Există o legislație care tot a fost amânată, iar prorogarea taxei penalizatoare pe deșeuri nu a făcut bine. Abia acum, de la 1 ianuarie 2017, va intra în vigoare taxa de gunoiul depozitat la groapă, în valoare de 80 de lei pe tonă. Colectarea selectivă și depozitarea deșeurilor sunt alte probleme ale României. La colectare selectivă suntem codașii Europei, cu 4,5% grad de reciclare la nivel național. Ținta este de 50%, până în 2020. Sunt alte țări care nu sunt mai avansate decât România, cum este Bulgaria, care a ajuns la 30% grad de reciclare a deșeurilor. În momentul de față, mai avem încă o problemă, cea a ambalajelor. Cred că e o problemă care trebuie tratată cu seriozitate încă de săptămâna viitoare’, a explicat Constantin.

Acesta a precizat, totodată, că unul dintre scopurile mandatului său este „transparentizarea activității la Ministerului Mediului și la instituțiile subordonate, ca Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu și Administrația Fondului pentru Mediu”, deoarece „sunt instituții care lucrează direct cu agenții economici”.

Şi Ionuţ Vulpescu, propus la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, a primit aviz favorabil cu 17 voturi „pentru”, 5 voturi „împotrivă” şi 2 „abţineri”.

Ioan Vulpescu a declarat ca bugetul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale va fi, in 2017, de pana la un miliard de lei, o majorare de circa 50% la capitolul investitii, iar Ministerul Culturii trebuie sa devina un minister care conteaza.

UPDATE Marius Alexandru Dunca, ministrul Tineretului şi Sportului, a primit vot pozitiv. Decizia a fost luată cu 22 de voturi „pentru” și 12 „împotrivă”.


UPDATE Augustin Jianu, propus la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a primit aviz favorabil de la comisiile parlamentare, cu 16 voturi „pentru” și 4 „împotrivă”.

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică ar putea trece în subordinea Ministerului pentru Cercetare, a anunțat ministrul propus al Comunicațiilor și Societății Informaționale, Augustin Jianu.

„Va trebui să facem o analiză atentă asupra activității ICI. Din cele ce cunosc până în prezent nu se află într-o situație financiară foarte fericită. Împreună cu domnul prim ministru Grindeanu vom analiza această opțiune de a trece ICI sub autoritatea Ministerului pentru Cercetare”, a spus Jianu, potrivit Agerpres.

„Prioritățile mele pentru acest mandat se referă la cadrul național de interoperabilitate. 1 decembrie 2018 este un termen ambițios pentru a avea toate taxele și orice plată pe care o face un operator economic să se poată face online, orice formular pe care trebuie să îl depună un operator economic trebuie să se poată depune online și toate sistemele informatice ale instituțiilor publice să fie interoperabile în așa fel încât cetățenii să nu mai trebuiască să vină cu documente sau informații, să alerge de la o instituție la alta. Acestea să se poată obține automat prin sisteme informatice de către instituțiile publice”, a spus Augustin Jianu, în timpul audierii.

Potrivit acestuia, programul de guvernare și toate celelalte priorități se încadrează în obiectivele naționale privind Agenda digitală.

„Cu siguranță nu putem avea această piață unică digitală fără ca cetățenii consumatori ai acestor servicii, fără ca ei să aibă încredere în serviciile digitale oferite. De aceea vom avea o atenție și asupra componentei de securitate cibernetică și, bineînțeles, asupra infrastructurii, pentru că este evident necesară dezvoltarea accesului la servicii de Internet în zonele albe încă rămase în România”, a mai arătat ministrul propus al Comunicațiilor.

UPDATE Marius Alexandru Dunca, ministrul Tineretului şi Sportului, şi Daniel Constantin, ministrul Mediului, sunt audiaţi în comisiile de specialitate.

UPDATE Gabriel Leş, propus la Ministerul Apărării Naţionale, a primit aviz favorabil. Decizia a fost luată cu 19 voturi „pentru” și 11 „împotrivă”.

Gabriel Leş a declarat, miercuri, la finalul şedinţei, că va continua programele de înzestrare a armatei, precum cele privind achiziţionarea de noi aeronave multirol F16, precum şi a noilor corvete.

„Să continuăm înzestrarea Armatei şi, bineînţeles, în perspectiva celor 2% (din PIB – n.r.) este nevoie de înzestrarea armatei pentru proiectele majore. Să nu uităm că noi suntem beneficiari ai securităţii date de structurile NATO, dar trebuie să fim şi furnizori şi trebuie să fim capabili să avem nişte capabilităţi cerute”, a spus Gabriel Leş, potrivit news.ro.

Întrebat ce planuri are pentru achiziţionarea unor noi avioane F16, Leş a spus că acest program va continua, fiind cuprins în programul de înzestrare. În privinţa noilor corvete, în cazul cărora Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu s-au arătat împotriva construirii lor în şantierul de la Galaţi, pe motiv că acesta nu are capital românesc, ci olandez, Leş a afirmat că navele „sunt prevăzute ca necesitate” şi se va vedea în ce mod vor fi construite.

„Care va fi soluţia, corvetele se vor face mai devreme sau mai târziu”, a spus el, întrebat despre blocarea în Senat de către PSD-ALDE a proiectului Guvernului Cioloş.

Leş a fost întrebat şi ce l-a recomandat ca ministru al Apărării, spunând că el a lucrat ca secretar la stat la multe dintre proiectele de înzestrare a Armatei, inclusiv la modernizarea fregatelor şi achiziţionarea aeronavelor F16.

UPDATE Gabriel Leş, propus la Ministerul Apărării Naţionale, este audiat în comisiile de specialitate. Comisiile au votat ca şi această audiere să aibă loc cu uşile închise, la fel cum s-a întâmplat la audierea lui Carmen Dan, ministrul de Interne.

UPDATE Răzvan Alexandru Cuc, ministru propus pentru Transporturi, a primit aviz favorabil cu 37 de voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” și o „abținere”.

În cadrul audierilor, Răzvan Cuc a susținut faptul că România suferă la capitolul infrastructură de transport, cu doar aproape 850 de kilometri de autostradă finalizați sau în curs de finalizare.

„Una dintre problemele majore din domeniul Transporturilor este lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate. Avem, la ora actuală, mai puțin de 700 km de autostradă și mai puțin de 150 km de autostradă în construcție. Transportul feroviar este și el într-o degradare accentuată. În cazul transportului maritim și transportului fluvial, acestea au rămas încă exploatate sub posibilități”, a declarat Răzvan Alexandru Cuc.

Acesta a menționat că Masteplanul de transport va intra la vot în Parlament în primul trimestru al acestui an, iar în ceea ce privește autostrada Pitești — Sibiu, „trebuie finalizate studiile aferente” pentru a continua proiectul.

UPDATE Carmen Daniela Dan, propusă pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne, a primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite din Parlament. Decizia a fost luată cu 17 voturi „pentru” și 11 „împotrivă”.

Şedinţa Comisiilor reunite de apărare din Parlament, în care a fost audiată Carmen Daniela Dan, s-a desfăşurat cu uşile închise. Decizia a fost luată de către membrii comisiilor reunite pe motiv că în cadrul audierii au fost luate în discuţie subiecte ce ţin de siguranţa naţională.

UPDATE Răzvan Alexandru Cuc, propunerea pentru Ministerul Transporturilor, este audiat.

UPDATE Andreea Păstârnac, propusă ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, a primit vot favorabil din partea comisiilor.

„Aş vrea doar să amintesc că, în urma eforturilor diplomatice pe care le-am făcut în urmă cu un an de zile, statul Israel a fost unul din primele state care au ajutat medical pentru tratarea răniţilor de la Colectiv. Cei trei tineri răniţi care au ajuns în Israel s-au bucurat de tot sprijinul misiunii diplomatice şi al meu personal. Acest lucru a fost menţionat de doctorii români şi israelieni care lucrează în acest spital într-o scrisoare publică adresată opiniei publice din România. De asemenea, a fost menţionat de ministrul Sănătăţii în momentul în care a participat la Ziua Naţională a României”, a afirmat Păstârnac, potrivit news.ro.

În noiembrie 2015, când deţinea funcţia de ambasador în Israel, Andreea Păstârnac a fost acuzată de membri ai comunităţii româneşti din Israel că nu s-a implicat în sprijinirea însoţitorilor victimelor din Colectiv transferate la Tel Aviv.

Şi Mircea Titus Dobre, propus ministrul Turismului, a primit aviz favorabil, cu 38 de voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi 2 „abţineri”.

Mircea Titus Dobre a declarat în cadrul audierilor în comisiile de specialitate din Parlament, că Autoritatea Naţională pentru Turism va fi desfiinţată, urmând ca ministerul să preia toţi angajaţii.

De asemenea, Dobre a spus că vrea să dezvolte turismul religios. ”Eu cred că tot ce avem în zona mănăstirilor şi bisericilor, dacă ne gândim şi la Bucovina, nu a fost pus în valoare de nimeni. Se poate face un proiect foarte important şi foarte interesant pentru a observa şi a promova în exterior toată această activitate a turismului ecumenic”, a spus Dobre, potrivit news.ro.

Ministrul propus a promis că tichetele de vacanţă pentru bugetari, măsură promisă în programul de guvernare, vor fi introduse din acest an. ”Dorim să luăm această măsură în prima jumătate a anului 2017”, a afirmat Dobre.

Ministrul propus al Turismului estimează că Legea Turismului va intra în vigoare în a doua parte a acestui an.

Dobre a estimat că turismul va putea ajunge, prin aplicarea noilor programe, corelate cu alte ministere, până la 4% din PIB, acum fiind estimat la 2%.

UPDATE Carmen Daniela Dan, propunerea pentru Ministerul de Interne, este audiată la comisii. De asemenea, mai sunt audiaţi Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului, şi Andreea Păstârnac, propusă ministru pentru Românii de Pretutindeni.

UPDATE Florin Nicolae Jianu, propus pentru funcția de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Membrii comisiilor au admis propunerea cu 42 de voturi „pentru” și 8 „împotrivă”.

„Problemele relevante pentru mediul de afaceri sunt legate de birocrație, de finanțare, de lipsa forței de muncă, de nevoia de internaționalizare și de câteva elemente legislative. Programul de guvernare face referire la fiecare din aceste elemente”, a declarat Jianu, în cadrul audierilor, cu privire la obiectivele sale ca ministru, potrivit Agerpres.

Jianu s-a referit în mod special la măsurile de debirocratizare pe care intenționează să le promoveze, măsuri care, în opinia sa, încep cu implementarea Legii privind eliminarea celor 102 taxe.

În plus, el promite înființarea unul departament de debirocratizare care, la fiecare trei luni, să vină cu măsuri concrete de reducere a birocrației.

UPDATE Teodor Meleşcanu, propunerea pentru Ministerul Afacerilor Externe, a primit vot pozitiv de la comisiile de specialitate.

În timpul audierii, Teodor Meleşcanu a precizat că, la alegerile prezidenţiale din 2014, din Diaspora, a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă, fără a încălca legea, pentru ca numărul de români care au participat la vot să crească, transmite news.ro.

Meleşcanu a afirmat că scopul Ministerului de Externe îl reprezintă promovarea intereselor fundamentale ale României, în contextul participării la NATO şi UE.

“Din punctul meu de vedere, această audiere e mult mai simplă pentru toţi ceilalţi colegi. În materie de politică externă e vorba de o politică de consens naţional care trebuie să aibă continuitate şi coerenţă, scopul fiind promovarea intereselor fundamentale ale României în contextul participării la NATO şi UE”, a afirmat Teodor Meleşcanu.

El a subliniat că principalele patru priorităţi ale mandatului său sunt: pregătirea Preşedinţiei României a Consiliului UE în 2019; revigorarea diplomaţiei tradiţionale bilaterale; reformarea şi modernizarea sistemului de protecţie a cetăţenilor români din străinătate şi implicarea mult mai directă şi mai completă a MAE în diplomaţia economică.

De asemenea, Meleşcanu a susţinut că obiectivul său este ca “România să devină cea mai importantă putere politică, economică şi militară din sud-estul Europei”.

Ministrul propus la Externe a mai spus că prima prioritate a sa o reprezintă relaţiile cu ţările vecine, însă, în prezent, nici Marea Neagră „nu mai este un vecin bun pentru România”.

“Pentru mine politica externă a României, eu o concep sub aspectul unor cercuri concentrice. Prima prioritate pentru mine sunt ţările vecine. Din păcate, la ora actuală relaţiile noastre cu vecinii nu sunt relaţii foarte bune sau aşa cum le-am dori noi. Până acum aveam o zicală: cel mai bun vecin al României este Marea Neagră. Nici măcar Marea Neagră nu mai este un bun vecin, prin militarizarea Crimeei şi prin schimbarea dramatică a echilibrului strategic în această zonă. În aceeaşi primă zonă intră Ungaria, Bulgaria, Serbia, Moldova şi Ucraina. Deci, sunt ţări vecine. Pentru toate avem în programul de guvernare prevăzute foarte multe lucruri”, a subliniat el.

În ceea ce priveşte relaţia cu Ungaria, Teodor Meleşcanu a spus: “E adevărat, eu am o obligaţie morală pentru dezvoltarea acestor relaţii, căci în 1996 am negociat şi semnat la Timişoara Tratatul de bază între România şi Ungaria. Parteneriatul strategic, care a fost unul dintre documentele importante, a rămas din păcate la nivel de documente. Printre primele acţiuni pe care le voi face vor fi cele legate de ţările vecine, evident, Ungaria fiind una dintre ele”.

Referitor la alegerile prezidenţiale din 2014 din Diaspora, când a fost pentru opt zile ministru de Externe, între cele două tururi de scrutin, a spus că a făcut ”tot ceea ce i-a stat în putinţă”, ca numărul de români care au participat la vot să crească.

”Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă, fără a încălca în niciun fel legea, ca numărul de români care participă la alegeri să crească pentru a avea o idee foarte clară. În primul tur au votat la alegerile prezidenţiale 165.000 de oameni în secţiile din străinătate. În turul doi, şi datorită măsurilor pe care le-am luat, au votat 325.000 de români, ceea ce înseamnă o creştere”, a precizat Teodor Meleşcanu.

El a arătat că una dintre soluţiile pentru o mai bună conlucrare cu românii din străinătate va fi adoptarea unei legi privind Diaspora, care să conţină mecanisme de sprijin pentru aceştia.

UPDATE Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a primit aviz favorabil din partea comisiilor, cu 18 voturi „pentru” şi  7 voturi „împotrivă”.

Şi Toma Petcu, propus la Ministerul Energiei, a primit vot pozitiv de la comisiile parlamentare. 40 de parlamentari au votat „pentru”, iar 17 „împotrivă”. A existat o „abţinere”.

Toma Petcu a fost întrebat dacă va promova strategia energetică realizată pe parcursul anului trecut de Ministerul Energiei.

„Am citit și eu strategia actuală pe care Ministerul Energiei a elaborat-o. Din ce am înțeles, nu au reușit să o aprobe în Guvern pentru că, fiind prima strategie elaborată după 2007, are nevoie de o dezbatere prealabilă și de un acord de mediu. Acest acord de mediu nu ar fi fost posibil să îl obțină într-o perioadă foarte scurtă, întrucât este vorba despre o procedură lungă, cu dezbateri, de șase luni pentru a-și lua acest aviz de mediu”, a spus Petcu, potrivit Agerpres.

În opinia sa, această strategie este perfectibilă și poate fi îmbunătățită pe fiecare domeniu de activitate în parte.

„Consider că actuala strategie poate fi îmbunătățită. Cu această strategie vom veni în Guvern și apoi în Parlament, după care va deveni lege și va fi perfectibilă pe tot acest traseu. În mod sigur, o vom studia foarte atent, astfel încât să vedem dacă sunt domenii care nu s-au acoperit sau care nu au fost acoperite suficient, dacă sunt măsuri care ar trebui să vină în plus față de ceea ce s-a prevăzut și sunt convins că sunt. Este foarte important să obținem înainte de a o introduce pe ordinea de zi a Guvernului ca ordonanță și apoi în Parlament să avem acest acord de mediu de la Ministerul Mediului. Strategia este un obiectiv prioritar pentru noi. Probabil că vom reuși undeva după jumătatea anului să venim cu ea în Guvern și ulterior în Parlament. Din punctul meu de vedere, această strategie este perfectibilă și poate fi îmbunătățită pe fiecare domeniu de activitate în parte”, a mai spus ministrul propus.

Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică, la mijlocul lunii decembrie, proiectul final al Strategiei Energetice a României 2016-2030.

UPDATE Teodor Meleşcanu, propus pentru Ministerul Afacerilor Externe, audiat în Parlament.

UPDATE Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, şi Toma Petcu, ministrul Energiei, sunt audiaţi în comisiile parlamentare de specialitate.

UPDATE Alexandru Petrescu, propunerea pentru Ministerul Economiei, a primit aviz pozitiv de la comisia parlamentară. 40 de parlamentari au votat „pentru”, 17 au votat „împotrivă”, iar un parlamentar s-a abţinut.

„Vreau să fac o analiză a activității Ministerului Economiei să văd exact ce s-a întâmplat acolo. Voi demara, cu siguranță, un audit la nivelul ministerului și la nivelul setului de acțiuni și măsuri care au fost luate în ultimele 12-13 luni și evident eu am o foaie de parcurs foarte clară, care este programul de guvernare al României și este clar etapizat, iar misiunea mea este de a-l materializa. Fondul suveran de investiții al României este un proiect economic care a început deja ca structurare, dar conform planului de guvernare urmează a fi materializat undeva la sfârșitul trimestrului doi al acestui an”, a spus Alexandru Petrescu, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului desemnat al Economiei, Fondul suveran de investiții al României va avea structura unui fond închis, compus din participațiunile statului, urmând a se gândi structura de comandă.

„Va avea în mare parte structura unui fond de investiții standard cu consilii de administrație la nivelul companiilor din componență, cu un comitet director la nivelul fondului care va controla activitatea tuturor companiilor”, a precizat Alexandru Petrescu.

Acesta a spus și că, dacă Oltchim poate fi neperformant în prezent, nu trebuie să rămână așa. „Evident, avem exemplul Hidroelectrica care a trecut printr-un proces de restructurare. Oltchim se află deja într-un proces de restructurare și companiile trebuie aduse în parametrii de profitabilitate. De altfel, am înțeles că Oltchim este pe un trend pozitiv și mă preocupă să mă aplec asupra acestui caz”, a precizat Alexandru Petrescu.

Alexandru Petrescu a mai declarat în faţa deputaţilor şi senatorilor că „este prioritar ca România să treacă de la modelul de dezvoltare economică bazat pe industrii intensive și forță de muncă uneori slab calificată, la industrii inovative, energie, industrii creative, IT”.

Acesta a precizat că printre prioritățile mandatului său se vor afla administrarea superioară a resurselor naturale ale țării, cu accent pe apele minerale, zona industriei de apărare, domeniul resurselor energetice, instituirea de fonduri de investiții, zona protecției consumatorilor, pe care vrea să le aducă „în cotidianul zilnic” al cetățenilor. De asemenea, ministrul desemnat al Economiei a pus accent, în prioritățile prezentate, pe managementul performant al companiilor la care statul este acționar.

UPDATE Audierile miniştrilor guvernului Grindeanu în comisiile parlamentare au început miercuri, la ora 8.00, cu Mihaela Virgina Toader, minstru delegat pentru Fondurile Europene. Mihaela Virginia Toader a fost prima care a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite pentru afaceri europene din Parlament, cu 18 voturi pentru și 8 împotrivă.

Virgina Toader a declarat, în cadrul audierii, că absorbția fondurilor europene pe cadrul financiar 2007-2013 ar putea ajunge la 85%, în acest moment fiind în jurul a 82%, iar pe noua perioadă de programare se are în vedere o absorbție de 100% în 2023.

„Absorbția fondurilor europene, implementarea acestora, este un obiectiv național. Ne-am stabilit în programul de guvernare să ajungem la un grad de absorbție de 72,5% la sfârșitul anului 2020 și 100% la sfârșitul exercițiului financiar în 2023. Actualul exercițiu financiar ne arată că se poate. În acest moment suntem undeva la aproximativ 82%, mai avem declarația finală de trimis până în martie 2017, deci sperăm să ajungem la 85%”, a spus Toader, potrivi Agerpres.

Potrivit acesteia, sunt unele măsuri care trebuie luate în prima jumătate a anului, precum lansarea apelurilor de proiecte, gradual, pe măsură ce acestea sunt pregătite.

„Avem câteva măsuri care trebuie luate urgent. Urgent înseamnă prima jumătate a anului 2017. Aici mă refer la lansarea apelurilor de proiecte gradual acolo unde ele sunt pregătite. Avem programe operaționale care au mers mai rapid, avem programe operaționale care încă mai au nevoie de câteva acorduri fine. Mai sunt câteva detalii de stabilit la nivelul condiționalităților ex-ante și, prin urmare, sunt anumite operațiuni care încă nu pot fi declanșate”, a mai arătat ministrul propus pentru Fonduri Europene. 

–––––––––––––––––––-

Candidații propuși pentru funcția de ministru în Guvernul Sorin Grindeanu sunt audiați miercuri în comisiile de specialitate din Parlament și, în aceeași zi, va fi dat votul de învestitură.

De la ora 8.00 la 14.00 programul va include audierile candidaţilor propuşi pentru funcţia de ministru în comisiile de specialitate. De la ora 15.00 va urma în plen prezentarea programului de guvernare şi a listei Guvernului de către prim-ministru, dezbateri, şi apoi votul de încredere al Parlamentului”, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Liviu Dragnea a prezentat, marţi, lista miniştrilor, ALDE anunţând ulterior care sunt miniştrii care îi propune.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat care sunt paşii următori.

Premierul desemnat prezintă miercuri programul, structura şi membrii echipei, iar Parlamentul dă un vot pe aceste trei lucruri. Preşedintele urmeaza sa semneze decretele de numire. Nu poate pune o bariera în calea numirii unui membru al Guvernului atata vreme cat Parlamentul da un vot„, a punctat liderul ALDE.

Citeşte şi: Călin Popescu Tăriceanu: Preşedintele nu poate refuza numirea lui Sevil Shhaideh ca ministru. A primit lista înainte să fie publică
 
Viitorul Guvern va avea următoarea configuraţie:

PREMIER: SORIN GRINDEANU (date despre biografia sa)

VICEPREMIER ŞI MINISTRU AL DEZVOLTĂRII: SEVIL SHHAIDEH (date despre biografia sa)

VICEPREMIER ŞI MINISTRU AL MEDIULUI: DANIEL CONSTANTIN (date despre biografia sa)

MINISTRU DELEGAT PENTRU FONDURI EUROPENE: MIHAELA VIRGINIA TOADER (date despre biografia sa)

MINISTRU DE INTERNE: CARMEN DAN DANIELA (date despre biografia sa)

MINISTRUL MUNCII: OLGUŢA VASILESCU (date despre biografia sa)

MINISTRUL ECONOMIEI: ALEXANDRU PETRESCU (date despre biografia sa)

MINISTRUL DE EXTERNE: TEODOR MELEŞCANU (date despre biografia sa)

MINISTRUL DE FINANŢE: VIOREL ŞTEFAN (date despre biografia sa)

MINISTRUL JUSTIŢIEI: FLORIN IORDACHE (date despre biografia sa)

MINISTRUL DELEGAT PENTRU AFACERI EUROPENE: ANA BIRCHALL (date despre biografia sa)

MINISTRUL AGRICULTURII: PETRE DAEA (date despre biografia sa)

MINISTRUL APĂRĂRII: GABRIEL LEŞ (date biografice)

MINISTRUL SĂNĂTĂŢII: FLORIN BODOG ( date biografice)

MINISTRUL TRANSPORTURILOR: RĂZVAN CUC (date despre biografia sa)

MINISTRUL CULTURII: IOAN VULPESCU (date despre biografia sa)

MINISTRUL EDUCAŢIEI: PAVEL NĂSTASE (date despre biografia sa)

MINISTRUL CERCETĂRII: ŞERBAN VALECA (date despre biografia sa)

MINISTRUL ENERGIEI: TOMA PETCU (date despre biografia sa)

MINISTRUL APELOR ŞI PĂDURILOR: ADRIANA PETCU (date despre biografia sa)

MINISTRUL COMUNICAŢIILOR: AUGUSTIN JIANU (date biografice)

MINISTRUL TINERETULUI: MARIUS DUNCA (Date din CV)

MINISTRUL PENTRU DIALOG SOCIAL: GABRIEL PETREA (date despre biografia sa)

MINISTRUL PENTRU RELAŢIA CU PARLAMENTUL: GRAŢIELA GAVRILESCU (date despre biografia sa)

MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI: FLORIN JIANU (date despre biografia sa)

MINISTRUL TURISMULUI: MIRCEA DOBRE (date despre biografia sa)

MINISTRUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI: ANDREEA PĂSTÎRNAC (date despre biografia sa)

Citeşte şi:  Sevil Shhaideh, vicepremier în Guvernul Grindeanu. Lista celor 26 de miniştri, aprobată marţi de PSD şi ALDE

Mădălina Dobrovolschi: Preşedintele este de acord, în principiu, ca membrii Guvernului să depună jurământul pe 4 ianuarie

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat că şeful statului este de acord, ”în principiu”, ca membrii guvernului Grindeanu să depună jurământul pe 4 ianuarie, aşa cum au propus PSD şi ALDE.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, calendarul convenit de PSD-ALDE pentru instalarea noului Guvern, propunerea celor două partide, care va fi transmisă şi printr-o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, fiind ca în 4 ianuarie, la ora 19.00, noul Executiv să depună jurământul. Sorin Grindeanu vrea ca prima şedinţă a Guvernului să fie în 4 ianuarie, la ora 21.00.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Lovește capota mașinii înainte de a porni motorul. La ce ajută
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători