Condamnaţii pentru dare sau luare de mită şi pentru trafic de influenţă vor fi graţiaţi. Amendamentele comisiei juridice a Senatului

Comisia juridică a Senatului a adoptat miercuri amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului. Au fost 5 voturi ”pentru” (PSD şi ALDE) şi 3 ”împotrivă” (PNL, USR şi UDMR).
Iulian Tudor
03 mai 2017, 13:44
Condamnaţii pentru dare sau luare de mită şi pentru trafic de influenţă vor fi graţiaţi. Amendamentele comisiei juridice a Senatului

„Luarea de mită – am propus-o pentru graţiere, având în vedere că se face eventuala graţiere cu plata prejudiciului şi având recidivişti. E uşor de înţeles ce mă mobilizează. Până la ultima lege a finanţării campaniilor electorale, toate partidele pot fi acuzate aşa cum s-a şi întâmplat cu foarte mulţi oameni şi de luare de mită şi de abuz în serviciu, lucruri pe care se cam merge. Eu sunt de acord să fie pedepsiţi cei care au dus banii acasă. Şi trebuie pedepsiţi. Banii ăştia s-au dus în geci , în umbrele, pentru că aşa au funcţionat lucrurile în realitate. Dacă ne facem acum că au venit Fecioarele Maria, neprihănite şi Parchetele noastre pleacă pe această linie, asta a creat o atmosferă de supunere a clasei politice, dacă observaţi. Aţi văzut foarte bine şi pe amărâtul ăla care a dat pui şi a fost condamnat. Nu a dus un pui acasă, dar a distribuit în câteva comune… a fost condamnat. S-au dat mii de geci din China (…) Discutăm de realităţi. Dacă vrem să legăm toate partidele putem să o ţinem aşa”, a declarat Traian Băsescu în faţa senatorilor jurişti, potrivit News.ro.

Fostul preşedinte al României a mai spus că este nevoie de ”un moment zero” în ceea ce priveşte ”această poveste”.

Senatorii PNL şi USR au anunţat că se opun graţierii oricăror fapte de corupţie.

”PNL nu va susţine graţierea niciunei fapte de corupţie”, a anunţat senatorul liberal Daniel Fenechiu.

”Nici USR nu susţine graţierea faptelor de corupţie. Faptele de corupţie, chiar dacă sunt la prima faptă, nu trebuiesc graţiate. E foarte, foarte important să se înţeleagă că, odată ajuns într-o funcţie publică, nu trebuie abuzat de ea. Să înţelegem că societatea română trebuie să devină mai responsabilă, cel ajuns într-o funcţie publică să nu exercite funcţia în interes personal”, a declarat senatorul USR George Dircă.

Reprezentanţii Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii sau Uniunii Naţionale a Barourilor, prezenţi la şedinţa comisiei juridice a Senatului, s-au opus şi ei graţierii celor condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Întrebat de preşedintele comisiei juridice a Senatului, reprezentantul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor a declarat că de graţierea faptelor de corupţie ar beneficia în acest moment 246 de persoane condamnate pentru astfel de fapte.

Social-democratul Şerban Nicolae a propus să intre sub incidenţa legii graţierii faptele de corupţie comise până la 1 ianuarie 2017.

Potrivit amendamentelor propuse de Şerban Nicolae, Traian Băsescu şi Liviu Brăiloiu, vor fi graţiate faptele de corupţie prevăzute la articolele289 – 294 din Noul Cod Penal.

Comisia juridică a Senatului a reluat, miercuri, dezbaterile pe marginea proiectului de lege al graţierii, după ce săptămâna trecută au adoptat o serie de amendamente, printre care graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH