Klaus Iohannis: Avem 12 direcţii prioritare. Infrastructura, Sănătatea şi Educaţia, pe listă

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, miercuri, declaraţii după şedinţa pe tema fondurilor europene cu prim-ministrul Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri. Şeful statului a susţinut că au fost stabilite 12 domenii prioritare în care vor fi folosite cele 30 de milioane de euro, obținute de la Uniuea Europeană. Printre acestea se numără infrastructura, educaţia şi sănătatea!
Romania TV
28 oct. 2020, 15:22
Klaus Iohannis: Avem 12 direcţii prioritare. Infrastructura, Sănătatea şi Educaţia, pe listă

„Am avut astăzi o întâlnire cu premierul Ludovic Orban și cu miniștrii cu atribuții în fondurile europene pentru a vedea stadiul pregătirii Planului național de redresare și reziliență. După cum știți, am obținut circa 80 miliarde euro, fonduri europene destinate României pentru următorii 9 ani. O parte importantă din aceste fonduri, peste 30 miliarde euro, o vom folosi pentru a accelera revigorarea economică post-pandemie. Acest plan va trebui aprobat de Comisia Europeană cel mai târziu până în aprilie 2021 și vor exista anumite condiții în utilizarea fondurilor. Este vorba în principal de asigurarea reformelor structurale, de tranziție climatică. Toate acestea sunt necesare pentru a permite economiei să se dezvolte durabil. Fondurile la care mă refer, pe lângă cele accesate în mod normal, reprezintă o oportunitate istorică de a moderniza România cu autostrăzi, programe de digitalizare etc. Sunt fonduri care vor permite investiții majore în educație și sănătate.

Toate aceste proiecte vor avea consecințe bune palpabile pentru români. Tocmai de aceea, în cadrul întâlnirii de astăzi am discutat despre cum vom putea concret să accesăm și folosim aceste fonduri. Avem 12 direcții prioritare: sănătate, educație, digitalizare, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecția mediului, energie, efeciență energetică, mediul de afaceri etc. Aceste domenii sunt grupate pe 3 piloni principali ai Planului național și anume: tranziția verde, servicii publice și valorificarea patrimoniului și competitivitate economică și reziliență. Când spun că am încredere că guvernul actual poate obține banii puși la dispoziție, mă bazez pe fapte, nu pe opinii. Atragerea de fonduri europene este deja peste alte guverne. Sumele atrase de România din fonduri europene însumează 4,1 miliarde euro. Într-un singur an, rata absorbției a trecut de la 32% la 46%. Vă dau ca exemple de proiecte realiate linia de metrou Drumul Taberei și conexiunea feroviară Gara de Nord – Otopeni.

Tot în acest an, am deblocat proiecte majore de transport: autostrăzi și centura Bucureștiului. Acestea sunt doar o parte. O altă zonă extrem de improtantă este Sănătatea. În acest an, avem finanțare pentru spitalele regionale din Craiova, Iași și Cluj. Valoarea totală este de 1,6 miliarde euro, iar capacitatea de spitalizare totală care se realizează este de peste 2.500 de paturi. În fine, un ultim exemplu: în acest an a avut loc deschiderea unor proiecte de 235 milioane euro pentru rețelele inteligente de distribuție a gazelor naturale.

Criza ne-a arătat că UE și noi trebuie să ne adaptăm cât mai bine pentru a deveni cât mai competitivi și eficienți. De aceea, resursele financiare trebuie utilizate în mod inteligent, iar România tocmai asta își propunere să facă.”, a zis Iohannis.

Cât mai trebuie să așteptăm pentru noi restricții?

„Aflăm de la buletinele de știri că la noi pandemia este în extindere. Dar, în realitate, lucrurile au fost gestionate până acum bine. Chiar statele despre care vorbiți au un număr de cazuri mult mai mare decât noi. Din păcate, deja s-a ajuns în unele state europene să se ia măsuri drastice. Noi nu ne dorim acest lucru, de aceea spun să combatem eficient extinderea acestei epidemii. Noi, prin mască și igienă, autoritățile cu mijloacele lor, iar sistemul sanitar cu extinderea capacității de la terapie intensivă. Am arătat ieri, numărul de locuri la ATI s-a dublat. Nu ne dorim un așa numit „lockdown”. Deocamdată, situația nu ne duce cu gândul la o carantină sau la un lockdown.”

Ați spus că Avocatul Poporului și majoritatea parlamnetară sunt vinovați pentru creșterea cazurilor. Acum cine este vinovat?

„În ceea ce privește situația de la Unifarm, cu siguranță acele lucruri trebuie folosite unde este nevoie de ele, sunt convins că asta se va întâmpla. În ceea ce privește numărul de bolnavi, suntem în pandemie. Ceea ce s-a putut face s-a făcut. Nu trebuie să căutăm vinovați, ci soluții pentru a evita răspândirea necontrolată.”

Luni aveam o rată de infectare de 3,51 în București, a scăzut la 3,18 ieri. Astăzi, această rată de infectare a urcat brusc la 3,81. Se impune o mai mare transparență?

„Cu singuranță este de dorit să avem aceleași date de la toate instituțiile. Trebuie să vă explic ce trebuie să citim și ce nu trebuie să citim. Datele prezintă fluctuații mari de la o zi la alta. Pandemia nu se răspândește matematic. Pandemia se răspândește ba mai mult, ba mai puțin. Pe de altă parte, știm cu toții că numărul de testări este diferit de la o zi la alta. În weekend, numărul de testări este mai mic. Ce mă îngrijorează e numărul de infectări și numărul de persoane la ATI. Aici este clar că avem de-a face cu o provocare.”

Ce măsuri îndrăznețe ia România după declarațiile Ursulei von der Leyen?

„Am constatat că ni se cer măsuri îndrăznețe. Acestea sunt cele pe care le ia fiecare stat membru în funcție de evoluția pandemiei. Nimeni nu așteaptă ceva de undeva, noi analizăm datele și luăm măsuri după ce spun experții. Este adevărat, însă, că la nivel european încercăm să ne punem de acord cu aceste măsuri. Pentru a găsi soluțiile cele mai eficiente și în timp util am convenit la ultimul CE să avem întâlniri între Consiliu. Mâine seară vom avea o astfel de întâlnire, voi face și o declarație mâine.”

Ce spune  Preşedintele despre imaginile cu Marcel Ciolacu la restaurant, în Buzău

„Dați-mi voie să fac o introducere puțin politică. Din fericire, acum, în pandemie, este PNL la guvernare. Căutăm și găsim măsuri adecvate, găsim proiecte, găsim oportunități pentru a opri răspândirea bolii. Cum credeți că ar fi fost cu o guvernare PSD, dacă conducerea PSD nu respectă cele mai elementare norme. Cât este de greu pentru un pesedist să-și pună o mască? Dacă am fi avut un guvern PSD în pandemie, ar fi fost foarte, foarte rău. Cât despre acuzațiile de poliție politică, o persoană a sesizat o ilegalitate. Poliția a venit și i-a găsit pe pesediști încălcând flagrant toate normele la care ceilalți români se supun. Se vede că PSD nu s-a reformat, PSD ne arată chestiuni frumoase, dar pe ei nu-i interesează deloc aceste lucruri, doar interesul lor, al pesediștilor. Despre ce-or fi discutat nu știu, dar alegerile vor avea loc pe 6 decembrie.”

Principalul criteriu pentru restricții este rata de incidență. Cât de relevant sau eficient este acest criteriu?

„Acest sistem pe care l-ați prezentat succint este un sistem elaborat de experți recunoscuți de la noi și care se bazează pe criterii obiective. Sigur, putem să ne întrebăm cât de perfect este sistemul, cred că nu există perfect în pandemie, însă, până în momentul de față, aceste criterii arată destul de bine realitatea din teren. Voi da întrebarea mai departe la grupul de experți.”

Își mai permite România să aștepte care vor fi rezultatele restricțiilor luate în alte țări?

„Măsurile care au fost luate au fost discutate și propuse de experții recunoscuți din domeniu. Nu s-a discutat restricționarea circulației pe timp de noapte. Dar, după orice set de restricții, trebuie așteptată reacția sistemului. Până la urmă, aceste restricții nu sunt un joc politic, ci se caută restrângerea pandemiei. Până se impun niște restricții, trebuie să așteptăm 2 săptămâni să vedem dacă funcționează. Noi nu vrem să distrugem viața românilor.”

Ce le spune Preşedintele românilor care nu cred în coronavirus?

„Persoane care nu cred în nimic, în vaccinuri, există peste tot. Este suficient să ne uităm în spitale, la numărul mare de persoane care ajung la ATI, la numărul mare de decese din cauza acestei boli. Constat că foarte mulți români, majoritatea românilor, respectă normele impuse. Pe mine mă revoltă dacă persoane publice ca cei din conducerea PSD-ului nu respectă aceste norme. Tuturor celor care nu cred în această boală le recomand să se uite puțin la știri.”

Statul român ar urma să deconteze tratamentul pentru victimele Colectiv pe durata întregii vieți?

„Cu singuranță că lucrurile s-au schimbat și am învățat ceva din Colectiv. Dacă vă referiți la Colectiv, da, vineri se împlinesc 5 ani. Pot să vă spun în premieră că exact vineri, când se împlinesc 5 ani, voi promulga legea de care ați vorbit.”

Când va veni vaccinul anti-Covid-19?

„Așa există semnale, că până la finalul anului va exista un vaccin sau mai multe tipuri. Fapt este că nu există încă un vaccin cu toate autorizațiile necesare, dar este iminentă realizare. Această formulare „este iminentă” ne duce cu gândul spre sfârșitul anului sau începutul anului viitor. Ar fi disponibile până la 4 moduri de vaccin, dar Von der Leyen a spus că nu crede că până în aprilie 2021 vom avea vaccin. Eu cred că putem să sperăm într-un vaccin în lunile următoare.”

Liderii PSD au declarat că vor câștiga alegerile parlamentare. Cum vedeți numele lui Sorin Grindeanu?

„Această întrebare a mai fost acum două săptămâni. Prima mea opțiune rămâne Ludovic Orban. Eu cred că alegerile vor fi câștigate de PNL. Aceasta este părerea mea și a sociologilor care fac sondaje. PSD are altă opinie.”

Luați în calcul să decretați stare de urgență pentru sărbătorile de iarnă?

„Nu am luat în discuție, nu s-a discutat un astfel de demers. Măsurile luate, restricțiile din vigoare sunt cele pe care le cunoaștem. Totuși, nu cred că sărbătorile de iarnă vor fi la fel ca în ceilalți ani. Cred că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului, este sărbătoarea în și cu familia.”

Patriarhul Daniel a comparat restricțiile de la Sf. Dumitru cu ce s-a întâmplat în ultimele zile ale comunismului. A avut loc totuși acel dialog?

„Eu cred în continuare că este nevoie de aprofundarea dialogului între părți și că se poate ajunge la o colaborare care este în interesul românilor, indiferent de religia pe care o practică.”

Virgil Musta este manager de spital, dar și de clinică privată. Care este opinia dumneavoastră despre situația lui?

„Dacă există o incompatibilitate, atunci ea trebuie găsită și certificată de autoritățile care sunt puse de lege să facă așa ceva. Dacă dumneavoastră sau publicația la care lucrați aveți probe sau suspiciuni, eu vă încurajez să le dați mai departe.”

Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 67,27 miliarde lei (6,36% din PIB), din care mai mult de jumătate este rezultat din măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia COVID-19, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe. Comparativ, deficitul bugetar în primele nouă luni din 2019 a fost de 2,6% din PIB (26,97 miliarde de lei).

Ludovic Orban: Ne gândim la restricţii de circulaţie pe timpul nopţii din cauza petrecerilor

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Playtech.ro
BREAKING NEWS: Klaus Iohannis a desemnat noul premier
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Părinții din Călărași condamnați pentru omorul intenționat al fiicei lor
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!