Circa 600.000 de persoane au protestat, duminică, în toată ţara. Peste 280.000 de manifestanţi s-au adunat în Capitală VIDEO UPDATE

Peste jumătate de milion de oameni au protestat, duminică, în toată ţara, faţă de modificarea prin ordonanţă de urgenţă a codurilor penale. Dintre aceştia, peste 280.000 de persoane s-au adunat în faţa Guvernului. La protestul din Bucureşti au participat şi manifestanţi din provincie. În paralel cu protestul din faţa Guvernului, alte mii de persoane au manifestat la Palatul Cotroceni, cerând demisia preşedintelui Klaus Iohannis.
Cristina Macuc
05 feb. 2017, 07:11
Circa 600.000 de persoane au protestat, duminică, în toată ţara. Peste 280.000 de manifestanţi s-au adunat în Capitală VIDEO UPDATE

UPDATE ora 23.45 Aproximativ 1.000 de oameni mai protestează în Piaţa Victoriei din Capitală, manifestanţii scandează „Hoţii” şi „Demisia”, acompaniaţi de tobe şi vuvuzele, iar un grup de tineri s-a prins în „dansul Pinguinului”.

Unei tinere care protesta i s-a făcut rău, fiind preluată de un echipaj SMURD, care a scos-o pe un scaun cu rotile şi au dus-o la ambulanţă, unde i-au acordat primul ajutor.

A şasea zi de protest din Piaţa Victoriei a înregistrat un număr record de participanţi, depăşind 280.000, după ce cu o zi în urmă recordul era de peste 170.000. Manifestanţii au ocupat atât zona din faţa sediului Guvernului, cât şi toate bulevardele din zonă.

UPDATE ora 23.00 Oamenii au început să plece din Piaţa Victoriei după o manifestaţie cu participare record. Aproximativ 280.000 de oameni au participat la protestele din Bucureşti.

UPDATE ora 22.35 Cei peste 40.000 de manifestanţi de la Sibiu s-au oprit în faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis şi au scandat numele acestuia şi lozinca ”Iohannis nu uita, Sibiul e de partea ta”. La câteva case distanţă au primit gogoşi şi ceai cald de la reprezentanţii unui restaurant.

UPDATE ora 22.25 Peste 280.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei. Numărul oamenilor care vin să protesteze în Piaţa Victoriei continuă să crească, manifestanţii ocupând atât zona din faţa sediului Guvernului, cât şi toate bulevardele din zonă.

FOTO: Alex Damian

UPDATE ora 22.10 Peste 10.000 de oameni se află în Piaţa Sfatului, din municipiul Braşov. Pe clădirile din Piaţa Sfatului, unde se află şi sediul PSD, au fost proiectate mesaje în care au cerut demisia Guvernului, iar oamenii au cântat Imnul Naţional.

Peste 6.000 de ploieşteni continuă protestul început duminică seară, oamenii mărşăluind pe cele mai mari bulevarde din oraş. Protestatarii au plecat din centru pe Bulevardul Republicii, spre nordul oraşului, după care au revenit în centru, plecând spre cartierul de sud. O tânără a venit la manifestaţie cu un câine ciobănesc german care poartă o pancartă pe care scrie: ”Sunt neagră de supărare”.

Aproximativ 5.000 de oameni au ieşit în stradă, duminică seara, la Oradea, protestatarii solicitând prin „Declaraţia bihorenilor cinstiţi şi responsabili către ţară” demisia Guvernului, demisiile preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu dar şi organizarea de alegeri anticipate.

Peste 7.000 de oameni au protestat, duminică seara, în faţa sediului PSD Constanţa, ei scandând „DNA nu uita noi suntem de partea ta”, “PSD nu uita noi îţi vrem demisia“,”Ceauşescu n-a murit este Dragnea travestit”, după care şi-au continuat traseul, urmând să ajungă la Prefectura Constanţa, acolo de unde plecaseră în acest marş.

UPDATE ora 21.40 Circa 250.000 de persoane se află în faţa Guvernului, un număr record de participanţi, după ce sâmbătă au fost peste 170.000 de oameni în Piaţa Victoriei.

La ora 21.30, protestatarii au oprit scandările şi au ţinut un moment de reculegere, timp de câteva secunde a fost linişte totală, iar pe blocul din apropiere a fost proiectat „#Colectiv”. După momentul de reculegerii, oamenii au aplaudat puternic şi au scandat „Ne-aţi unit, aţi reuşit”.

FOTO: Dan Mihai Balanescu

În toată ţara protestează aproximativ 250.000 de oameni, cele mai mari participări fiind la Cluj şi Timişoara.

UPDATE ora 21.20 Peste 230.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de ordonanţa prin care sunt modificate Codul penal şi Codul de procedură penală.

Moment superb în Piaţa Victorie, atunci când toţi protestatarii au aprins lanternele de la telefoanele mobile, apoi au cântat Imnul României.

De asemenea, aproape 30.000 de oameni se află în Piaţa Unirii, din Iaşi, după un marş care s-a desfăşurat mai bine de o oră pe străzile municipiului.

UPDATE ora 20.55 Peste 200.000 de persoane sunt în Piaţa Victoriei, cer demisia Guvernului, scandează „Nu renunţăm”, „Nu cedăm”, „Suntem aici până abdici” şi au pancarte pe care scrie „Guvern de oameni reci te rugăm frumos să pleci” şi „Nu ne păcăliţi, rămânem uniţi”.

Pe doua blocuri şi pe clădirea Guvernului se proiectează „Demisia”, „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”.

Manifestanţii care au venit în Piaţa Victoriei au adus cu ei pancarte pe care scrie: „PSD, votul nu e un cec în alb”, „La mulţi ani, Liviule, cu executare”, „Dreptate, nu imunitate, „Iubesc România, „Ne-am trezit, nu ne mai păcăliţi”, „Jos labele de pe DNA”, „Când ne număraţi, adunaţi şi 64 de victimele de la #Colectiv”, „Te lepezi Drac-nea? Altă întrebare”, „Jos guviermii”.

Oamenii spun că nu se vor mai lăsa păcăliţi de această dată şi nu vor renunţa la protest până când Guvernul nu demisionează.

Metroul nu mai opreste la statia Piata Victoriei, intrucat este blocata. Trenurile opresc în staţiile următoare, Gara de Nord, Romană sau Aviatorilor.

UPDATE ora 20.45 Peste 3.000 de oameni protestează, duminică seară, în centrul Craiovei pentru a cincea seară consecutiv solicitând demisia Guvernului chiar dacă OUG 13/2017 a fost abrogată în şedinţă de Guvern. Ţinta oamenilor din piaţă este şi ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu. „Olguţo, ciocu’ mic, nu ne sperii cu nimic”, scrie pe unul dintre afişele protestatarilor.

Peste 2.000 de arădeni participă la o nouă manifestaţie de protest, de această dată cerând doar demisia Guvernului şi alegeri anticipate. În jurul orei 19.00, s-au adunat primii oameni, iar când grupul a ajuns la aproximativ 500 s-au mutat din faţa Palatului Administrativ în faţa sediului PSD. Pe o pancartă purtată de un manifestant scrie: ” Victor Ciorbea: Nu văd cu ochi buni această ordonanţă”.

UPDATE ora 20.35 Peste 150.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei şi scandează „Plecaţi, plecaţi, nu mai guvernaţi”, şi „Vrem democraţie cu hoţii în puşcărie”. Oamenii spun că nu se vor mai lăsa păcăliţi de această dată şi nu vor renunţa la protest până când Guvernul nu demisionează.

Protestatarii huiduie când prin dreptul lor trec manechine îmbrăcate în zeghe, care au feţele lui Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, Victor Ponta, Florin Iordache şi Călin Popescu Tăriceanu.

Metroul nu mai opreste la statia Piata Victoriei intrucat aceasta este blocata. Lucratorii de la metrou au declarat ca statia a fost inchisa din cauza aglomeratiei, oamenii nemaiputand iesi la suprafata din aceasta cauza.

UPDATE ora 20.20 Numărul oamenilor din Piaţa Victoriei din Capitală a depăşit 100.000 şi la protest continuă să vină de pe toate străzile din zonă grupuri mari de oameni.

„Refuz acest abuz” „Hoţii” şi „Demisia”, scandează protestatarii. Manifestanţii huiduie când prin dreptul lor trec manechine îmbrăcate în zeghe, care au feţele lui Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, Victor Ponta, Florin Iordache şi Călin Popescu Tăriceanu.

Aproximativ 1.000 de oameni au protestat, duminică seara, si la Alba Iulia, cerând demisia Guvernului condus de Sorin Grindeanu pe motiv că nu mai au încredere în membrii Executivului, oamenii anunţând că vor continua protestele şi pe parcursul săptămânii viitoare.

Peste 5.000 de persoane protestează, duminică seară, în zona centrală a municipiului Galaţi şi scandează lozinci împotriva Guvernului şi a PSD, cerând demisia membrilor Executivului şi reclamând abuzurile celor aflaţi în funcţii de conducere.

UPDATE ora 20.10 Peste 12.000 de ieşeni mărsăluiesc pe străzile Iaşiului, în fruntea coloanei aflându-se tineri cu două coroane pe care scrie: „RIP – PSD”. Manifestanţii au plecat din Piaţa Unirii cu o jumătate de oră în urmă, blocând circulaţia în centrul oraşului.

Aproximativ 20.000 de oameni protestează la Timişoara, după ce grupuri de manifestanţi au sosit în Piaţa Victoriei din toate cartierele oraşului, iar în momentul în care organizatorii au anunţat că premierul Sorin Grindeanu nu va demisiona, aceştia au strigat ”Grindeanu ai pătat onoarea din Banat”.

UPDATE ora 20.00 Numărul protestarilor din Piaţa Victoriei din Capitală a ajuns la 80.000, potrivit ultimelor estimări. Mulţi oameni care protestează în Piaţa Victoriei au primit hârtii pe care scrie că sunt probleme şi la o altă ordonanţă „9/2017, votată tot pe ascuns. Ministerul lui Shhaideh va sifona banul public fără nici un control”.

Oamenii au cântat Imnul şi scandează în cor „Demisia”, „Hoţii”, „Nu cedăm”, „Nu plecăm”, „Dragnea nu uita, România nu-i a ta”, după ce mesajele sunt proiectate pe Palatul Victoria şi pe un bloc din apropiere.

Sute de români din străinătate protestează împotriva modificării Codului Penal. Circa 400 de romani au protestat la Berlin, ajungand in mars la Poarta Brandenburg, transmite Deutsche Welle. Echipati cu steaguri si pancarte, ei au cerut justitie corecta si incetarea presiunilor politice asupra justitiei.

Circa 200 de romani au protestat la Aarhus, in Danemarca, unde au scandat „Romania, Romania” si „DNA sa vina sa va ia”. Participantii la protestul din Aarhus au cantat imnul Romaniei. Printre scandari se mai pot auzi „Cine nu sare nu vrea schimbare” si „PSD nu uita, Romania nu-i a ta”.

Circa 400 de romani au protestat in Amsterdam, Olanda, impotriva modificarii Codului Penal in folosul politicienilor corupti.

Circa 20 de romani din orasul Haugesund, situat in nord-vestul Norvegiei, au iesit duminica in strada ca sa protesteze impotriva modificarilor la Codul Penal, facute in folosul politicienilor corupti.

Numeroase persoane participau, duminică, în Chişinău, la un marş de susţinere a protestelor din România organizat de Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), care denunţă ”PD şi PSD – aceeaşi mafie!”, relatează Unimedia.

Participanţii la proteste scandau ”PSD, ciuma roşie!”, ”Corupţia ucide!” şi ”Jos regimul criminal!”.

În ţară, peste 3.000 de ploieşteni s-au adunat din nou, duminică seara, în centrul oraşului cerând demisia Guvernului şi scandând „Altă întrebare, altă guvernare”, „Altă întrebare? Cu voi la închisoare” şi „Impostorii”. O tânără a venit la protest cu un afiş pe care scrie „Nu ne lăsăm păcăliţi”, iar un bărbat poartă o pancartă cu mesajul „Hoţi şi trădător. Când prinzi un hoţ caută-l în toate buzunarele. OUG 9/2017 ”. Ei cer demisia Guvernului spunând că nu se lasă „păcăliţi”.

Peste 8.000 de persoane s-au strâns în Piaţa Mare din Sibiu, duminică seară, şi protestează în continuare, în pofida abrogării ordonanţei de urgenţă, motivând că nu mai au încredere în Guvern şi cer demisia Cabinetului Grindeanu. O pancartă înfăţisează o carte intitulată „De la Bombonica la Mititica”, unde Liviu Dragnea apare ca autor, iar editura este Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

UPDATE ora 19.25 Peste 30.000 de persoane protestează în faţa Guvernului.

Oamenii flutură drapele, bat în tobe, scandează şi au mii de pancarte, pe unele dintre acestea fiind scris: „Pentru că vrem abrogare / La Poarta Albă am făcut renovare / Dragnea, băieţii de la Mare / Îşi oferă transport şi cazare”, „Lângă Voiculescu! / Lângă Vişinescu! / Lângă Ceauşescu!”, „La nesimţire fără penitenţă, opunem rezistenţă”, „Altă întrebare? Hai la închisoare”, „Vrem democraţie, hoţii în puşcărie”, „Dragnea, în noaptea asta nu scapi nici cu elicopterul. Semnează România” , „PSD, ciuma roşie”, „Mai am un singur dor, Dragnea scriitor”.

„Mesajul pieţei trebuie să fie unul scurt şi clar: Jos Guvernul. Mai căutaţi, poate găsiţi şi oameni buni, nu cred că toţi PSD-iştii sunt corupţi”, a spus o femeie care susţine că este avocat.

Circulaţia a fost închisă pe toate bulevardele care fac legătura cu Piaţa Victoriei.

De asemenea, peste 2.000 de persoane protestează, duminică seară, pentru a şasea zi consecutiv, în Piaţa Sfatului, din municipiul Braşov scandând „Uniţi, salvăm, toată România!”, „Demisia! Demisia!”. Protestatarii au anunţat că vor pleca într-un marş prin centrul oraşului.

Peste 4.000 de timişoreni s-au adunat din nou, duminică seară, pe platoul din faţa Operei Naţionale, la un nou protest început cu intonarea Imnului Naţional. Oamenii sosesc în Piaţa Victoriei din toate cartierele oraşului, protestatarii venind încolonaţi din toate cartierele oraşului, unde şi-au dat întâlnire. Printre cei prezenţi se numără şi primarul liberal Nicolae Robu.

UPDATE ora 19.00 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că a convocat Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică pentru duminică seara, deoarece are informaţii potrivit cărora, printre manifestanții care participă la evenimentele din Capitală ar exista și persoane care doresc deturnarea acestor proteste de la scopul inițial.

UPDATE ora 18.30 Peste 2.000 de oameni protestează, pentru a şasea zi consecutiv, în Piaţa Unirii, din Iaşi, cei prezenţi cerând demisia Guvernului Grindeanu. Numărul celor care vin în piaţă creşte de la un minut la altul. 

Aproape 3.000 de clujeni au început să se adune, duminică seară, în Piaţa Unirii, din municipiu pentru a protesta pentru a şasea zi consecutiv cerând demisia Guvernului şi scandând lozinci antiguvernamentale.

Peste 500 de constănţeni au început să se strângă şi duminică seară în faţa Prefecturii judeţului, solicitând demisia Guvernului şi scandând lozinci împotriva PSD şi a preşedintelui social-democrat Liviu Dragnea. Ei spun că nu renunţă la proteste până când membrii Executivului nu vor demisiona, adăugând că au fost minţiţi şi că nu mai au încredere în aceşti guvernanţi.

UPDATE ora 18.25 Numărul persoanelor care se află în Piaţa Victoriei din Capitală a trecut de 10.000, iar circulaţia rutieră prin faţa sediului Guvernului a fost blocată.

Un tânăr care ar fi fost bătut a fost preluat de un echipaj SMURD, iar trei persoane au fost duse la Secţia 1 de Poliţie în urma acestui incident. O altă persoană care avea leziuni la nivelul feţei a primit îngrijiri de la un alt echipaj SMURD, însă nu a vrut să fie dusă la spital.

Jandarmii au mai scos din mulţime trei persoane care au venit în Piaţa Victoriei şi au strigat „Iohannis, ruşine”.

În jurul orei 17.30, dinspre Bulevardul Aviatorilor a intrat în Piaţa Victoriei un grup mare de oameni care a venit de la Constanţa să protesteze în Capitală. 

UPDATE ora 18.15 Romanii din Paris au iesit la miting, duminica seara, in sprijinul justitie. Sute de romani s-au strans in apropierea Turnului Eiffel si striga sloganuri impotriva Guvernului si pro-justitie. Ei poarta pancarte si steaguri ale Romaniei. Protestatarii cer demisia guvernului si innoirea intregii clase politice.

Circa 2.000 de romani protesteaza, duminica, si la Bruxelles, unde cer demisia Guvernului si alegeri anticipate. Acestia scandeaza „PSD, nu uita, Romania nu-i a ta”, „Anticipate”, „Hotii, Hotii!”. Politia face fata cu greu afluxului de oameni.

UPDATE ora 18.00 Peste 8.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei din Capitală şi scandează „Vrem să ne-auziţi, nu să ne minţiţi”, „Ne-am săturat, cât ne-aţi furat”, „Jos Guvernul” şi „Jandarmeria, jos pălăria”. Mai multe persoane au venit la protest cu un banner foarte lung pe care scrie „Aţi reuşit …Ne aţi unit!”. 

Trei tineri au fost luați de poliție și duși la secție. Este vorba despre o ceartă între mai multe persoane. La un moment cearta a degenerat, iar una dintre persoane a fost lovită cu pumnul în față de un bărbat. A urmat o încăierare între patru persoane. Jandarmii au intervenit prompt și trei dintre agresori au fost extrași din mulțime și preluați de poliție pentru a fi conduși la audieri. 

Mai au loc proteste în Cluj, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Constanţa, Galaţi, Piatra Neamţ, Alba Iulia, Vaslui, Buzău, Baia Mare, Brăila, Satu Mare, Focşani, Târgu-Jiu, Slatina, Braşov, Turnu-Severin, Craiova, Piteşti, Zalău, Târgovişte, Bistriţa, Călăraşi, Arad, dar și în alte localități.

UPDATE ora 17.05 Aproximativ 5.000 de oameni protestează în faţa Guvernului. Numărul ceolor care vin în Piaţa Victoriei continuă să crească, unii dintre aceştia fiind din alte oraşe, printre care Cluj, Iaşi, Teleorman şi Călăraşi.

Foto: Laurenţiu Colintineanu

În Piaţa Victoriei a venit şi Gigi Becali, în jurul căruia s-au adunat mai mulţi oameni, unii întrebându-l dacă a venit pentru a-şi face „campanie electorală”. „Cât aţi fost în Parlament, nu aţi făcut nimic pentru noi. Între noi sunt hoţii, borfaşii. Hoţii trebuie să plătească, domnule Becali, printre care şi dumneavoastră”, i-a spus un protestatar, Becali răspunzând: „Eu am plătit de trei ori prejudiciul”.

Protestatarii au pancarte pe care scrie „Fără politiceni corupţi în Parlament”, „Medicina m-a-nvăţat: Noaptea e pentru salvat /Nu hoţii din închisoare, / Ci bolnavii din spitale!”, „Dragnea, mersi de tren, am venit să te vedem!”, „Voiculescu a furat banii lui Ceauşescu”, „Călăraşiul tot este în stradă. Hoţii toţi să-i vadă”.

Oamenii scandează „Vrem să ne-auziţi, nu să ne minţiţi”, „Dragnea să ajungi îmbrăcat în dungi”, „Altă întrebare, la închisoare”, „Ne-am săturat, cât ne-aţi furat”, „Jos Guvernul”, „Afară, afară cu PSD din ţară”, „Dragnea pentru noi este Iliescu doi”.

Mai mulţi copii au o portavoce de la care strigă: „Noi suntem poporul”, „Demisia” şi „DNA să vină să vă ia”.

UPDATE ora 16.50 Locuitorii din capitala bulgară Sofia participă, duminică, la un protest în faţa ambasadei României pentru a-şi arăta solidaritatea cu protestatarii români, relatează site-ul agenţiei de presă Novinite.

UPDATE ora 16.20 Aproximativ 2.000 de oameni s-au adunat în Piața Victoriei din Capitală. În ciuda faptul că Executivul a abrogat Ordonanța 13, oamenii sunt neîncrezători și spun că nu vor pleca din stradă.

UPDATE Aproape 500 de persoane protestează, duminică la ora 13, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de ordonanţa prin care sunt modificate Codul penal şi Codul de procedură penală.

Un apel pe pagina de Facebook care găzduieşte anunţuri legate de proteste îndeamnă protestatarii să nu mai aducă vuvuzele şi bannere cu înjurături. Unii dintre copiii prezenţi la protest au desenat un şotron cu cretă colorată, alţii poartă pancarte pe care scrie:”Spiderman, help!”, informează news.ro. 

Protestul de duminică din Piaţa Victoriei este anunţat începând cu ora 14.00, conform paginii de Facebook a evenimentului, iar de la ora 20.00, atât în ţară, cât şi în diaspora, în pieţe va fi intonat imnul de stat. De la ora 21.00, „fiecare participant la manifestaţiile din toate oraşele ţării şi din diaspora va ridica spre cer propria lumină aprinsă”, propun organizatorii. 

Ca şi sâmbătă, când a fost înregistrată o participare record la demonstraţii, în Bucureşti fiind prezenţi în Piaţa Victoriei 170.000 de oameni, în timp ce în ţară au ieşit în stradă în jur de 500.000, şi duminică sunt aşteptaţi protestatari din toată ţara.

UPDATE Unii dintre ei au anunţat că vor veni la Bucureşti cu maşinile. Mai mulţi studenţi din Cluj au plecat de sâmbătă seara cu trenul spre Capitală, fiind aşteptaţi în Gara de Nord cu ceai, cafea şi sandwich-uri. 

Zeci de studenţi din Cluj au ajuns în Gara de Nord, pentru a participa la protestele din Piaţa Victoriei din Capitală. Pictaţi pe faţă în culorile drapelului naţional, tinerii, escortaţi de jandarmi, au oprit prima dată la DNA, unde au scandat „Dragnea, nu uita, te aşteaptă Laura”, apoi îndreptându-se spre Piaţa Victoriei, informează news.ro.

UPDATE În Piaţa Victoriei au ajuns aproape 200 de studenţi din Cluj, scrie Mediafax. 

Concomitent cu protestul din Piaţa Victoriei, urmează să aibă loc şi şedinţa de Guvern privind abrogarea ordonanţei de urgenţă pentru modificarea Codurilor, aşa cum a anunţat sâmbătă seară premierul Sorin Grindeanu. Mai mult, acesta a precizat că va demara o consultare cu partidele pornind de la forma actuala a ordonanţei, exceptând pragul de 200.000 de lei prevăzut la abuzul în serviciu, pentru a o pune în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. 

„Dincolo de mitinguri, şi am urmărit cu atenţie ceea ce s-a întâmplat în toată ţara, ideea este că s-a creat un clivaj în societate (…) Am luat câteva decizii: mâine (duminică – n.r.) vom face în regim de urgenţă o şedinţă de Guvern pentru abrogarea acestei ordonanţe de urgenţă”, a declarat Sorin Grindeanu, sâmbătă seara. Detalii, aici. 

Citeşte şi Administraţia Prezidenţială: Anunţul lui Grindeanu este un pas spre normalizare. Guvernul a greşit flagrant şi trebuie să rezolve criza

 

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni