„Am aflat pe net despre acest lucru, dar eu nu știu acum unde este Sebastian Ghiță, adică este arestat sau este…, nu știu care este regimul efectiv”, a declarat Dragnea, joi, la Palatul Parlamentului.
El a precizat că nu a discutat cu ministrul Justiției despre extrădarea lui Ghiță.
În legătură cu posibilitatea ca Sebastian Ghiță să fie audiat, după ce va fi adus în țară, la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, Dragnea a spus că va fi chemată orice persoană se consideră că poate ajuta la lămurirea lucrurilor.
„În funcție de informațiile care vor începe să apară și de oamenii care vor veni să declare, o să chemăm și o să invităm la comisie pe oricine va fi necesar, fără niciun fel de excepție și fără niciun fel de rezerve”, a afirmat președintele Camerei Deputaților.