Liviu Dragnea ar putea scăpa de cel mai greu dosar, în condiţiile în care şeful DNA a anunţat recent că părţile din dosarul „Tel Drum” au cerut să se asculte toate înregistrările.
Procurorii DNA dispun de sute de ore de interceptări, probe cu ajutorul cărora vor să dovedească acuzaţiile lansate la adresa fostului lider al PSD.
Procurorul şef al DNA, Crin Bologa, a anunţat joi că dosarul Tel Drum se află la acest moment la faza reascultării unor probe tehnice, respectiv înregistrările ambientale şi interceptările din acest dosar de către avocaţii celor cercetaţi.
Pentru că studierea probelor se anunţă a fi una de durată, faptele de care este acuzat Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum s-ar putea prescrie înainte decizia instanţei.
„Dacă s-ar ajunge la prescriere, este exclusiv vina statului pentru modul în care a ajuns să redacteze legi și a Parlamentului care a permis o asemenea gogomănie.
Solicitarea de a avea acces la interceptări este normală. Mulți oameni au ajuns la pușcărie pe baza unor minciuni”, a declarat avocatul Adrian Cuculis, la Realitatea Plus.
Dosarul Tel Drum a fost deschis în 2016, iar un an mai târziu fostul lider PSD a fost pus sub acuzare pentru 5 infracțiuni, două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene și una de constituire de grup infracțional organizat. Procurorii susțin că firma de construcții din Teleorman este controlată, prin interpuși, de către Liviu Dragnea, dar acesta a negat vehement acest lucru.
Din rechizitoriul procurorilor reiese că în anul 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială TEL DRUM SA în cadrul programului „Creșterea Competitivității Economice”, finanțat din fonduri europene.
În cadrul proiectului, TEL DRUM SA urma să achiziționeze o „stație mobilă de mixturi asfaltice pentru creșterea competitivității economice a SC TEL DRUM SA”. Data de implementare a acestui proiect era 31 decembrie 2015. Licitația a fost câștigată de firma WFA Impex SRL.
După depunerea cererii de rambursare în luna februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a primit în cadrul proiectului, suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă, din care majoritatea, respectiv suma de 4.170.462,5 lei provenind din fonduri europene.
În cadrul proiectului finanțat din bani europeni, reprezentanții Tel Drum SA și reprezentantul WFA Impex SRL au încălcat, pe de-o parte, regulile privind derularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare și, pe de altă parte, au întocmit documente care atestau fapte și împrejurări nereale: au simulat procedura de atribuire, reprezentanții Tel Drum SA fiind în realitate cei care au negociat prețul și condițiile achiziției utilajului de la firma furnizoare, în timp ce WFA Impex SRL a fost doar un satelit al Teldrum în procedură și au dat firmei WFA Impex SRL informațiile privind derularea proiectului, condițiile de participare și documentația tehnică înainte de publicarea anunțului de cerere de oferte, prin aceasta eliminând caracterul concurențial al procedurii de atribuire.
Documentele cu conținut nereal au fost ulterior utilizate pentru acordarea sumei de 4.849.375 lei cu titlu de cheltuială eligibilă nerambursabilă (din fonduri europene și din bugetul național), sumă obținută pe nedrept de Tel Drum SA.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de cu suma de 4.849.375 lei reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă.
Această parte a complicatului dosar Teldrum s-a construit în baza unei sesizări din partea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, înregistrată la data de 16 mai 2017.