„Eu am văzut în acea scrisoare că se cunoaşte faptul că au fost cerute acele date. Interpretarea şi argumentarea sau modul cum este privită această acţiune este decizia dumnealor, dar faptul rămâne, şi anume că acele date care nu trebuiau să fie cerute au fost cerute şi au fost şi furnizate. Faptul rămâne”, a declarat Dragnea la Palatul Parlamentului.
Comisia Europeană nu s-a amestecat niciodată în gestionarea unor cazuri individuale de corupţie din România, a declarat zilele trecute preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, într-o scrisoare pe care i-a trimis-o premierului Viorica Dăncilă.
Premierul îi ceruse oficialului de la Bruxelles să explice de ce Comisia Europeană a solicitat, în trecut, informaţii de la autorităţile române despre dosare penale aflate la vremea respectivă în diferite faze.