„Am primit ordonanţa prin care am fost stabilit suspect. La dosar nu am acces. Am cerut dosarul imediat. Vorbeam despre dreptul la apărare, despre un proces corect. Eu ştiu că nu pot să îmi văd dosarul. Acolo se fac audieri, avocatul merge la audieri, dar nu ştiu ce e în spate. Să vedem pe ce s-au bazat când au făcut acest spectacol”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.
Liderul PSD a vorbit şi despre mărturiile de la dosar. „Victor Ponta, Dan Şova, Eugen Teodorovici, domnul Niţulescu. Eu vă spun ce am mai spus că resping toate acuzaţiile din dosar. Probabil că în viaţa asta o să avem acces la dosar”, a mai spus Dragnea.
Citeşte şi Liviu Dragnea a depus plângere împotriva procurorului DNA care se ocupă de dosarul Tel Drum
Preşedintele social democraţilor a afirmat că nu s-a considerat o victimă a anchetatorilor, dar se consideră o ţintă începând cu anul 2012.
În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.
Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Procurorii au pus, în luna noiembrie, sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea. Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătraţi, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând şi altele care i-ar aparţine liderului PSD.
Citeşte şi Ministerul Dezvoltării s-a constituit parte în dosarul Tel Drum de la DNA