Chiar dacă spune că este prea devreme să facă o evaluare, şeful PSD susţine că „dincolo de afecţiune”, în relaţia cu Guvernul vor conta rezultatele.
„Despre Guvern: eu le-am spus la început, chiar la Cotroceni, că relaţia dintre mine şi ei nu va fi una bazată pe dragoste sau prietenie, ci doar pe rezultate. Sigur că nu suntem duşmani, dar dincolo de prietenie, dincolo de afecţiune, vor prima rezultatele. Pe mine şi pe noi, ca partid şi coaliţie, ne interesează rezultatele, deci va fi o relaţie bazată strict pe cifre şi pe rezultate pentru că este un program care a fost votat de oameni şi care are ca obiective principale mai mulţi bani în buzunarele românilor, o ţară dezvoltată”, a declarat Dragnea la Antena 3.