„Am știut că merge la UNPR (n.r. — Ponta). Înainte să ajungă la UNPR m-a sunat și mi-a spus că întârzie puțin, pentru că a fost sunat de domnul Gabriel Oprea și nu avea cum să refuze. Am discutat cu Victor lucrul acesta (n.r. — despre listele comune, despre o continuare a colaborării cu UNPR) și am spus ceea ce am spus și public. Sunt unii colegi, președinți de organizații, care ar dori sau care ar agrea această candidatură comună, alții nu. Acesta a fost motivul pentru care le-am cerut tuturor ca, în aceste două săptămâni, să discute cu organizațiile de partid, ca atunci când vom lua decizia finală săptămâna viitoare, după întâlnirea cu grupurile parlamentare, fiecare să-și spună un punct de vedere având în spate o legitimitate largă din cadrul organizației, pentru că este o decizie extrem de importantă. Poate fi chiar o decizie strategică politica de alianțe”, a precizat Dragnea, la sediul partidului.
Victor Ponta a ajuns, luni, la sediul central al PSD, pentru o discuţie cu preşedintele partidului, Liviu Dragnea.
Întâlnirea dintre actualul şi fostul lider al PSD a durat numai 30 de minute, însă au fost atinse câteva subiecte sensibile ce gravitează în jurul lui Ponta: fundaţia, implicarea în partid, candidatura la Primăria Capitalei şi la alegerile parlamentare din toamnă.
PSD va lua o decizie finală cu privire la posibilitatea candidaturilor comune cu UNPR în alegerile din 2016 la finalul lunii ianuarie, după ce vor fi consultate toate organizaţiile partidului, care au obligaţia ca până atunci să realizeze o analiză, a anunţat, vineri, liderul PSD Liviu Dragnea.