Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că a votat, în plenul Camerei Deputaților, în favoarea cererii DNA. „Din ce am înțeles de la colegii mei, unii au votat ca mine pentru ridicarea imunității, alții au votat împotrivă. Situația e că de la toate partidele s-a votat și pentru și împotrivă„, a detaliat Dragnea, potrivit Agerpres.
Întrebat de jurnaliști dacă social-democrații „au votat cu simpatie”, Dragnea crede că „asta a contat”. „Astăzi, de dimineață, discutând cu unii colegi de-ai voștri la Senat, chiar asta mi-au spus că, din ce au simțit, din ce au vorbit cu colegii mei, a existat o oarecare simpatie și se pare că asta a contat„, a spus președintele PSD.
„Nu poate fi sancționată, chiar nu poate fi sancționată și nu există un vot cu nume și prenume totuși„, a completat el, întrebat dacă simpatia poate fi sancționată.
Nici în cazul deputaților care au votat împotriva solicitării DNA nu este vorba despre sancțiuni. „Nici măcar nu știm care sunt aceia, pentru că, dacă un sistem informatic atât de lăudat nu ne poate spune cine a votat și cine nu a votat, dar un sistem bazat pe bile?„, a argumentat Liviu Dragnea.
Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, cererea DNA pentru încuviințarea arestării deputatului Mădălin Voicu. S-au înregistrat 103 voturi pentru și 158 împotrivă.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut miercurea trecută sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun.
Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, toate în formă continuată.
CITEŞTE ŞI: Nicolae Păun scapă de arest. Votul deputaţilor nu a întrunit cvorum