„Eu nu am făcut niciun text la acea ordonanţă şi nimeni de la mine de la Cabinet nu a făcut vreun text la mine, la Cabinetul preşedintelui Camerei”, a precizat Liviu Dragnea.
El a fost întrebat la Parlament în legătură cu faptul că DNA susţine că documentele care au stat la baza adoptării OUG 13 „au fost întocmite într-o zi de duminică, 15 ianuarie 2017, la Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor”.
Întrebat cum îşi explică acuzaţia DNA, Dragnea a răspuns: „Nu ştiu. E singura minciună pe care o susţine DNA, plecând de la unitatea de elită până în zilele de astăzi?”.
Mișcarea civică Inițiativa România a sesizat astăzi, 12 noiembrie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind un posibil conflict de interese penal în cazul delegării de către Liviu Dragnea a atribuțiilor de Președinte al Camerei Deputaților către Florin Iordache și sesizării de către acesta a Curții Constituționale în legătură cu revizuirea sentințelor sau eliminării din dosare penale a unor probelor, sub pretextul existenței unor protocoale de colaborare între parchete și SRI.