Liviu Dragnea: Îi voi cere prim-ministrului să ia serios în calcul demiterea prefectului de Brăila

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, la Brăila, într-o conferinţă de presă, că îi va cere prim-ministrului Victor Ponta să ia serios în calcul demiterea prefectului de Brăila, Vasilica Vîlcu, pentru modul în care a gestionat situaţia de criză de la Consiliul Judeţean, după suspendarea preşedintelui Gheorghe Bunea Stancu, cercetat pentru fapte de corupţie.
Iulian Tudor
12 dec. 2014, 21:41
Liviu Dragnea: Îi voi cere prim-ministrului să ia serios în calcul demiterea prefectului de Brăila

Îi voi cere domnului prim-ministru şi domnului vicepremier Gabriel Oprea să ia serios în calcul demiterea prefectului de Brăila. Prefectul trebuie să plătească pentru aceste abuzuri pe care le-a făcut. Demiterea nu înseamnă să plătească, adică aceasta nu este plata la care mă refer. Eu vorbesc de abuzuri cu efecte foarte grave asupra unor instituţii din judeţ şi nu numai, asupra judeţului în general„, a declarat Dragnea, potrivit Agerpres.

El a adăugat că prefectul de Brăila trebuie să „plătească” nu doar cu funcţia, dar că nu se poate pronunţa în ce mod, pentru că „sunt instituţii suficient de puternice şi de serioase în România, care vor decide acest lucru”.

În condiţiile în care s-a adoptat un proiect de hotărâre la un moment dat şi prefectul l-a atacat la trei zile, cu o motivaţie destul de şubredă, iar hotărârea a fost suspendată, este clar că a fost o greşeală. Poate Corpul de Control al prim-ministrului sau alte instituţii trebuie să vină, în perioada următoare, să facă o cercetare serioasă şi temeinică la Brăila„, a completat Dragnea.

Vicepremierul a susţinut că situaţia de la CJ Brăila, rămas fără preşedinte de patru luni, este una „îngrozitoare”, care produce deservicii grave judeţului, mai ales că, în plină iarnă, nu este adjudecată licitaţia pentru desemnarea firmei care să deszăpezească drumurile.

Doamne fereşte, eu nu ştiu cum se va descurca cel din fruntea CJ, dacă vor veni zăpezile. Dincolo de atitudinea politică condamnabilă a acestui domn de la noul PNL, vicepreşedintele CJ, eu consider că aici avem de-a face cu un şir de abuzuri şi din partea dumnealui şi din partea instituţiei Prefectului, abuzuri care trebuie să înceteze şi pentru care aceştia trebuie să plătească. S-au jucat acest domn de la PNL şi consilierii şi au blocat activitatea judeţului, nu doar a CJ, cu prejudicii foarte grave„, a declarat Dragnea.

Nicio firmă nu s-a înscris la licitaţia organizată pe 3 decembrie de Consiliul Judeţean Brăila pentru încredinţarea serviciului de deszăpezire a drumurilor judeţene în condiţiile în care instituţia a rămas de patru luni fără preşedinte şi un vicepreşedinte, cercetaţi de DNA pentru fapte de corupţie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Când este ridicarea ștergătoarelor infracțiune? Un avocat a explicat situațiile în care se dau amenzi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Minuni, întâmplări neobișnuite și legende petrecute în România în perioada Paștelui
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
MediaFlux
O nouă zi liberă pentru români. Se modifică lista cu sărbătorile legale din Codul Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București