Cred că doamna (n.r. Laura Codruţa Kovesi) nu mai are motiv, nici nu a avut motiv, să refuze o discuţie în această comisie atâta timp cât nu are nimic de ascuns, din câte am înţeles, a declarat Liviu Dragnea.
Întrebat dacă parlamentarul PSD Liviu Pleşoianu riscă să fie sancţionat pentru că protestează la sediul DNA faţă de refuzul Laurei Codruţa Kovesi de a se prezenta la audieri în Parlament, Dragnea a spus: „Liviu Pleşoianu este un parlamentar cu foarte multe iniţiative, un om care crede cu tărie în anumite lucruri, m-a criticat şi pe mine de multe ori şi nu l-am sancţionat. Chiar dacă greşeşte, faptul că îşi susţine cu tărie nişte păreri arată nu trebuie să fie pedepsit. (..) M-a certat şi pe mine de atâtea ori, cum să cer partidului să-l pedepsească?”
Mai multe persoane s-au strâns, miercuri dimineaţa, alături de deputatul PSD Liviu Pleşoianu, în faţa sediului DNA, afişând mesaje împotriva procurorului şef al instituţiei. Pleşoianu este nemulţumit de refuzul Laurei Codruţa Kovesi de a se prezenta la Comisia de ancheta a alegerilor din 2009.