Liviu Dragnea se confruntă cu mari probleme de sănătate. Surse social-democrate citate de România TV au declarat că imediat după conferinţa de presă pe care liderul PSD a susţinut-o la Organizaţia PSD Ilfov acesta a plecat la spital pentru că acuza dureri mari de spate. După cum s-a putut vedea din imaginile dfuzate de presă, sâmbătă, de la Snagov, Liviu Dragnea se deplasează cu dificultate.
Codrin Ștefănescu a confirmat că Dragnea abia mai putea să stea în picioare. „Efectiv nu a mai putut sta în picioare din cauza durerilor de spate care persistă de mai multă vreme. Ele s-au acutizat în ultimele zile din cauza turneului național. La insistențele mele și ale lui Mircea Drăghici a plecat de urgență la un spital din București pentru a-și face un RMN. În funcție de rezultatul acestei analize, vom vedea ce e de făcut”, a spus Codrin Ștefănescu, pentru ştiripesurse.ro.
Sursele au precizat că de aproximativ două-trei săptămâni, Liviu Drangea are aceste probleme la coloană. Şeful PSD ar mai fi ajuns la spital recent, a făcut injecţii contra durerilor. În cadrul conferinţei de presă, Dragnea acuza că ieri, la Târgoviște, a fost foarte frig şi acest lucru i-a agravat starea de sănătate.