Liviu Dragnea: Nu mai vrem să se acumuleze multă putere în mâna colegilor din teritoriu

Preşedintele executiv al Partidului Social Democrat (PSD), vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, la Comitetul Executiv Naţional al Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, că nu se mai doreşte acumularea de putere în mâna vreunui coleg din teritoriu, acest lucru fiind perceput 'ca o atitudine periculoasă'.
Ionela Marcu
13 dec. 2014, 13:33
Liviu Dragnea: Nu mai vrem să se acumuleze multă putere în mâna colegilor din teritoriu

‘Nu mai vrem să se acumuleze multă putere în mâna vreunui coleg din teritoriu pentru că a fost percepută ca o atitudine periculoasă şi asta nu se va mai întâmpla’, a afirmat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

El a spus că se doreşte existenţa unor preşedinţi de organizaţii PSD, care, alături de aleşii locali, să lucreze pentru dezvoltarea comunităţii.

‘Noi vrem să avem preşedinţi de consilii judeţene, care să gestioneze programele de dezvoltare ale judeţului, să le coordoneze, să aibă atribuţiile transferate la administratorii publici, care să pună în practică aceste decizii şi, de asemenea, să avem preşedinţi de organizaţii la PSD, care, împreună cu aleşii locali şi cu partidul de acolo, să ţină cont de ceea ce comunitatea vrea şi să dezvolte comunitatea. Asta vom avea în partid şi fără ezitări’, a precizat Dragnea.

Preşedintele executiv al PSD susţine că lucrurile trebuie realizate ‘pas cu pas’ şi a dat asigurări că împreună cu preşedintele partidului, Victor Ponta, vor fi făcute cele mai bune alegeri pentru partid.

VICTOR PONTA susţine propunerea lui Dragnea şi spune că se va aplica inclusiv în cazul lui: Nu sunt o EXCEPŢIE

‘În primul rând, trebuie să le facem pas cu pas şi cu răbdare şi vă asigur că şi Victor Ponta şi eu vom alege ceea ce trebuie pentru acest partid. Trebuie să începem aşa cum se începe în mod normal, de la ceea ce ne-a creat cele mai mari probleme şi, după părerea mea, în multe cazuri nedrept, dar sunt unii colegi de-a noştri care n-au ştiut să gestioneze o putere ce a părut foarte mare’, a mai spus Dragnea, precizând că este un proces ‘care a început ieri în partid şi care va continua’.

‘Este un proces care durează. Nu va dura foarte mult, este un proces care a început ieri în partid şi care va continua, nu neapărat cu sânge, nu neapărat cu foarte mult scandal, ci cu foarte multă înţelegere. Eu am vorbit cu foarte mulţi colegi care sunt dispuşi, sunt total dispuşi, să participe la acest proces care să facă din partidul nostru cel mai serios, cel mai sănătos şi cel mai modern partid din România, aşa cum suntem în realitate’, a conchis liderul social democrat.

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Victor Ponta, a declarat sâmbătă, la finalul Comitetul Executiv Naţional al Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, că susţine propunerea preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, potrivit căreia funcţiile administrative, cum ar fi cea de preşedinte de CJ, să fie separate de cele politice, precum cea de lider de organizaţie judeţeană şi a adăugat că această regulă trebui aplicată fără excepţie în rândul liderilor social-democraţi, inclusiv pentru el.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiac chinezesc pentru luni, 21 aprilie 2025. Vești pentru nativul Bivol
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Greșeala de pe autostradă care te poate lăsa fără permis pe loc . Mulți șoferi o comit fără să-și dea seama
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ceaușescu trăia un coșmar. Era spionat din toate părțile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât