Liviu Dragnea: Parlamentarii PSD care nu au semnat moţiunea de cenzură au fost absenţi. Votul de miercuri va fi unul masiv

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, la Parlament, că parlamentarii social-democraţi care nu au semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu au fost absenţi, urmând să o semneze în zilele următoare, iar votul de miercuri pentru căderea Cabinetului va fi unul „masiv”.
Iulian Tudor
18 iun. 2017, 14:40
Liviu Dragnea: Parlamentarii PSD care nu au semnat moţiunea de cenzură au fost absenţi. Votul de miercuri va fi unul masiv

„Majoritarea celor care nu au semnat nu au fost prezenţi, fiecare au vorbit cu mine, unii sunt plecaţi din ţară şi ajung în noaptea asta sau mâine, unii ajung marţi. Noi am fost interesaţi să avem numărul de semnături peste limita stabilită de Constituţie, iar cei cu care am vorbit am considerat necesar să nu le stric treburile astăzi. Noi stabilisem joi că depunem luni moţiunea de cenzură, aşa şi-au şi făcut programul majoritatea, am luat decizia ulterior de a o depune astăzi pentru a scurta timpul în care ne aflăm de incertitudine şi de lipsa practic a unui guvern care are efecte pe care nu ni le dorim”, a spus Liviu Dragnea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a susţinut că „a mai gestionat o moţiune de cenzură, este important votul de miercuri care va fi masiv”.

„Am vorbit cu parlamentarii de la Iaşi, în bloc au semnat moţiunea”, a completat liderul PSD.

MOŢIUNEA de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, citită în Parlament. 222 de parlamentari au semnat moţiunea. VEZI DOCUMENTUL

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De la ce tensiune în sus poți face AVC. Află valorile normale, dar și cele care te trimit de urgență la medic
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Orașul din România unde salariul mediu a sărit în aer. Cifrele sunt fantastice
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul