Dragnea: Peste 5 milioane de pensii vor fi RECALCULATE. Noua lege a pensiilor ar putea intra in vigoare de la 1 ianuarie 2018

Peste cinci milioane de pensii vor fi recalculate în baza noii legi a pensiilor, aflată în fază de proiect, a declarat, vineri, la Sucevița, președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea.
Filip Stan
29 sept. 2017, 17:45
Dragnea: Peste 5 milioane de pensii vor fi RECALCULATE. Noua lege a pensiilor ar putea intra in vigoare de la 1 ianuarie 2018

Potrivit acestuia, actul normativ este finalizat, însă specialiștii din Guvern urmează să stabilească impactul financiar produs de aplicarea sa.

„Legea pensiilor este finalizată practic ca și document. În perioada următoare se face evaluarea financiară. Este vorba de un impact semnificativ și trebuie să ne prezinte, cât de curând, care este perioada necesară pentru recalcularea pensiilor. Vorbim de recalcularea a peste cinci milioane de dosare. Este vorba de mecanismele tehnice și resursele financiare pentru ca atunci când vom ieși cu ea să existe răspuns la toate întrebările’, a afirmat Dragnea.

Şeful PSD susține că noua pensie va elimina inechitățile din sistem, subliniind că „sunt șanse ca noua lege să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018”.

DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Spynews
Mihaela Prigoană, primele declarații la mai bine de jumătate de an de la moartea lui Silviu Prigoană: "L-am iubit cu tot sufletul..."
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Cu ce soluție trebuie să ștergi ecranul televizorului fără să-l zgârii. Așa nu va mai avea pete. Soluția e mai simplă decât credeai
Capital.ro
S-a aflat adevărul despre Călin Georgescu. Claudiu Târziu dezvăluie totul: E imposibil
Playtech.ro
Un nou lanț de magazine ajunge în România: Produse la prețuri mici, de bună calitate. Devine concurent direct pentru Pepco
DailyBusiness
34 de studenți români afectați de interdicția SUA pentru studenții străini a Harvard
Adevarul
Ce este Pangeea Ultima, cimitirul speciei umane. Ce spun cercetătorii despre momentul și modul în care omenirea va dispărea
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Pe ce a cheltuit Irinel Columbeanu ultimii 600.000 de euro. Cine e femeia din umbră care îl ajută în prezent
Spynews
Horoscop sâmbătă, 23 mai 2025: Nativii Pești sunt pe cale să ia decizii importante
Evz.ro
Locul din România care te scapă de boli. Mulți oameni s-au vindecat
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
Se schimbă legea căsătoriilor în România: Ce trebuie să știe cuplurile care se căsătoresc în 2025
Cancan.ro
Piedone, caz de Dosarele X într-un restaurant din Bragadiru. Cum s-a transformat carnea de porc în… pastramă de oaie!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai iubit actor. A fost o legendă a țării. Una dintre cele mai respectate personalități
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Peste 5 milioane de români afectați. Mai e doar o lună
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Biserici din lemn ascunse în Dâmbovița. Recomandări pentru o duminică departe de aglomerație