„Nu pot să spun că e greșeală (demisia lui Iordache — n.r). Eu aș fi vrut să rămână. Dar așa a decis, așa i-a comunicat și prim-ministrului. A fost hotărârea dumnealui”, a afirmat Dragnea la Antena 3.
Florin Iordache a demisionat din funcția de ministru al Justiției pe 9 februarie.
„De când am venit la Ministerul Justiției, mi-am propus și am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente și destul de sensibile. Toate inițiativele asumate sunt legale și constituționale. Proiectele propuse s-au aflat în dezbatere publică organizată de Ministerul Justiției, iar acum sunt în dezbatere parlamentară. Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hotărât să îmi înaintez demisia din funcția de ministru al Justiției”, a anunțat, atunci, Iordache.
Citeşte şi: Sorin Grindeanu anunţă înlocuirea ministrului Justiţiei: Aştept demisia ministrului Florin Iordache