Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seară, că în cursul acestei săptămâni va respinge din nou propunerile de miniştri transmise a treia oară de Guvern pentru Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Olguţa Vasilescu).
„A fost o ultimă încercare a premierului, înainte de a ataca la CCR, fiind sesizat un conflict instituţional. Am văzut motivarea de data trecută. Iohannis a invocat articole de lege care nu sunt în sprijinul lui, pentru că niciunul nu încălcăm acele articole, e vorba de mine şi de Drăghici. Ar trebui să fim cetăţeni români şi suntem, să avem domiciliul în România şi îl avem, să nu avem condamnare definitivă şi nu avem, să nu avem nicio incompatibilitate şi nu avem. Acestea sunt articolele invocate de Iohannis în cazul nostru. Niciunul dintre ele nu ne e aplicabil, în sensul că am încălca vreun articol. De aceea am şi făcut un ultim demers, ne-am pus cărţile de identitate în dosarul trimis la Cotroceni, CV-ul, din care să rezulte că nu încălcăm nicio lege. E clar că Iohannis insistă să încalce în picioare o decizie a CCR, care prevede clar că prima dată poate refuză pe indiferent ce motive vrea de oportunitate, dar că a doua oară nu are voie să refuze decât pe legalitate. Legalitatea ar presupune cele patru motive amintite mai devreme. Îndeplinim foarte clar aceste condiţii de legalitate”, a susţinut Vasilescu. Decizia se va lua în PSD, Codrin Ştefanescu, secretar general al partidului, anunţând marţi că se analizează chiar suspendarea preşedintelui Iohannis.
În ceea ce priveşte bugetul, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că, atunci când Parlamentul va veni din vacanţă, va găsi proiectul de buget pe acest an pe masă. Liberalii ceruse convocarea unei sesiune de urgenţă săptămâna viitoare pentru adoptarea bugetului, însă, potrivit declaraţiei lui Teodorovici, bugetul va fi dezbătut în Parlament la începutul lunii februarie.