Liviu Dragnea insistă că nu se pune în discuţie o altă candidatură a PSD pentru Capitală.
„Gabriela Firea este candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, iar susținerea sa nu a fost niciun moment pusă în discuție în interiorul partidului. Toți membrii PSD o susțin 100% pe Gabriela Firea în competiția electorală pentru Capitală. Totodată, PSD respinge încercările de politizare a campaniei pentru municipiul București, prin care se dorește deturnarea atenției de la problemele de fond ale bucureștenilor de care ar trebui să se ocupe viitorul primar al Capitalei. PSD consideră că bucureștenii s-au săturat de astfel de speculații politice, care nu răspund în niciun fel la temele prioritare din municipiul București”, a precizat Liviu Dragnea într-un comunicat de presă.
El a subliniat că PSD respinge astfel de abordări și consideră că și ceilalți candidați înscriși în competiția pentru Capitală „ar trebui să urmeze exemplul Gabrielei Firea și să vorbească mai mult despre soluțiile simple și concrete care pot răspunde la problemele din viața de zi cu zi a bucureștenilor”.