„Când ai alegerile peste patru ani atunci chiar poți să faci, în primul an de mandat, o discuție serioasă despre sistemul electoral. Noi avem președintele ales din două tururi, președintele de consiliu ales dintre consilieri, primarii într-un tur, parlamentarii pe liste. Este exact cum trebuie. Și despre asta (despre dezbatere — n.r.) și despre posibilitatea ca toate mandatele să fie la cinci ani, să avem alegeri din cinci în cinci ani, pentru ca în interiorul a cinci ani de zile de mandat — și local, și parlamentar, și guvernamental, și prezidențial — în România să se mai și muncească, pentru că sărim din campanie în campanie și din promisiuni în promisiuni”, a afirmat Dragnea.
Pe de altă parte, el a spus că așteaptă constituirea consiliilor județene, subliniind că PSD ar fi avut 30 de președinți de CJ-uri, aleși în mod direct, după modelul primarilor, dacă nu ar fi fost legea actuală.
„Eu aștept să se finalizeze constituirile la toate consiliile județene și, după ce se finalizează, o să vedem cu toții harta cum arată, câți președinți de consilii județene are fiecare partid, în condițiile în care, din păcate, această lege pe care nu am susținut-o, dar până la urmă am respectat-o fără să țip așa cum au țipat alții pentru altă lege, dacă nu ar fi fost această lege, PSD cred că ar fi avut 30 și ceva de președinți de consilii, aleși în mod direct, după modelul primarilor”, a mai spus liderul social-democraților.