Liviu Luca rămâne sub control judiciar. Decizia este definitivă

Sindicalistul Liviu Luca, cercetat de DIICOT Ploiești într-un dosar în care este acuzat că și-a însușit în mod fraudulos fonduri din patrimoniul PSV Company pentru construirea unui ansamblu de locuințe, va rămâne sub control judiciar. Decizia este definitivă. 
Filip Stan
25 feb. 2016, 17:42
Liviu Luca rămâne sub control judiciar. Decizia este definitivă

Magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au respins, joi, contestația formulată de procurori împotriva deciziei Tribunalului Prahova care a respins propunerea de arestare preventivă a lui Luca, dispunând față de acesta măsura controlului judiciar.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este definitivă.

Liviu Luca a fost dus, luni, la sediul DIICOT Ploiești după ce procurorii au efectuat percheziții la domiciliul său din Păulești și a fost scos încătușat din sediul Parchetului după mai mult de zece ore.

Potrivit datelor din referatul DIICOT privind arestarea preventivă a lui Luca, sindicalistul nu a dorit să dea declarații, astfel că privarea de libertate a acestuia este necesară pentru că există riscul alterării depozițiilor martorilor.

Ulterior, Tribunal Prahova a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare a sindicalistului, în motivarea deciziei arătându-se faptele inculpatului au ajuns la cunoștința organelor de urmărire penală în urmă cu mai mulți ani, iar în acest interval de timp comportamentul acestuia nu a condus la concluzia că el ar împiedica ancheta.

În acest sens se observă că nimic din comportamentul inculpatului Luca Liviu în tot acest interval nu duce la concluzia că lăsat în libertate ar împiedica buna desfășurare a cercetărilor, la dosar neexistând dovezi că acesta ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală ori să zădărnicească aflarea adevărului prin exercitarea de presiuni asupra celorlalți participanți la comiterea infracțiunii ori a martorilor audiați în cauză. În raport de situația din prezenta cauză, inculpatul prezintă, în opinia judecătorului de drepturi și libertăți, suficiente garanții personale pentru a beneficia de starea de normalitate, iar lăsarea acestuia în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, nu ar produce o tulburare în cadrul colectivității din care inculpatul provine„, se arată în textul motivării.

În context, judecătorul de la instanța de fond a apreciat că se justifică luarea față de sindicalistul Liviu Luca a unei măsuri preventive, dispunând însă măsura controlului judiciar care „este de natură să asigure și celeritatea cercetărilor, dar și un control strict al activității acestuia”.

Procurorii care instrumentează acest dosar spun că Luca a inițiat un grup infracțional organizat prin intermediul căruia a obținut fonduri materiale din patrimoniul SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA) pe care le-a folosit pentru construirea unui ansamblu de locuințe situat pe raza comunei prahovene Păulești.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă, că în perioada 2005 — 2009, Liviu Luca a inițiat și constituit împreună cu alți opt suspecți un grup infracțional organizat care a avut ca scop obținerea de fonduri materiale din patrimoniul SC PSV Company SA.

Ulterior, sumele respective, care au fost însușite în mod fraudulos, au fost folosite pentru construirea unui ansamblu de locuințe situat pe raza comunei Păulești al cărui adevărat beneficiar a fost Luca.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că în perioada 21.07.2005-06.03.2009 SC PSV Company SA (fostă SC Petromservice SA) a virat în mod nelegal către SC EDIL CONST SA, în interesul suspectului L. L. (Liviu Luca—n.r.), suma de 14.589.389,82 lei reprezentând lucrări de construcții executate la ‘Ansamblu sediu social și anexe SC Profesional Corpconsult SA — Păulești’, prin aceste activități frauduloase SC PSV Company SA (…) fiind prejudiciată cu suma de 14.589.389,82 lei”, se arată în comunicatul citat.

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Țara din Europa unde duci o viață liniștită și fericită, fără nicio grijă financiară. Salariul mediu ajunge la 40.000 de lei în bani românești
Capital.ro
Călin Georgescu s-a înfuriat la culme. Gigi Becali l-a demolat în ochii românilor
Playtech.ro
Noua taxă şi rablele din România. Maşinile mai vechi de 15 ani devin tinere
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
Îndemnul lui Călin Georgescu de boicotare a hipermarketurilor ar putea îngropa industria alimentară din România. „O să-l ținem minte!”
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Alivenci moldovenești, un deliciu. Rețetă de dincolo de Prut
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Cine este românul de 24 de ani care a fost împușcat în cap în Roma! Ce făcea acesta și cum s-a petrecut tragedia
Cancan.ro
Fiul Laurei Vicol, viață de nabab în Elveția și Monaco! Câte sute de mii de euro îi transfera mama lui, regulat
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Noi informații neștiute despre Călin Georgescu ies la iveală. Dezvăluirea momentului. A spus tot: Turnător
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Emanuel, ucis în bătaie la 22 de ani, din răzbunare. "Când am ajuns, era deja în comă. Nu au mai putut să...
substantial.ro
Impactul potențial al asteroidului Bennu asupra planetei Pământ
MediaFlux
KLAUS IOHANNIS își DĂ DEMISIA! Coaliția, convocată de URGENȚĂ la COTROCENI!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Înapoi în anii ’50: lista „rușinii” alcătuită de suveraniști