Liviu Mihaiu, reacţie la dosarul Vîntu: Nimeni nu m-a sunat vreodată să-mi ceară ceva!

Liviu Mihaiu spune într-o postare pe Facebook că el nu ştie ca propunerea lui pe postul de guvernator al Deltei Dunării să fi fost rezultatul unei tranzacţii la nivel înalt. Mai mult, Liviu Mihaiu susţine că nimeni nu l-a sunat niciodată să-i ceară ceva din acea funcţie.
Filip Stan
28 iul. 2016, 13:55
Liviu Mihaiu, reacţie la dosarul Vîntu: Nimeni nu m-a sunat vreodată să-mi ceară ceva!

Liviu Mihaiu pretinde că a avut un mandat bun ca guvernator al Deltei şi îi îndeamnă pe procurori să ducă dosarul la până la capăt.

„1. Mă bucur că am fost guvernatorul DD timp de aproape cinci luni (2008-2009) și că printre măsurile pe care le pot pune pe masă azi sunt: interzicerea vânătorii, regulamentul de urbansim și construcţii in DD, interzicerea pescuitului la sturion sau asaltul fără precedent asupra braconierilor.

2. NU am știut și nici participat la acea pretinsă tranzacţie pe spezele numirii mele ca guvernator.

3. Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (și) pe șeful Camerei Deputaţilor la mână.

4. Dacă e să intrăm in alt registru, sunt „onorat” că „transferul” meu a avut o asemenea cotă, dar sunt ingrozit că unul dintre cei mai buni/onești guvernatori ai DD (mă iertaţi 🙂 ), a ajuns in fruntea D.D. printr-un asemenea act de corupţie la un asemenea nivel..

5. Nimeni dintre cei implicaţi in acest scandal „sud-american” NU m-a sunat vreodată să-mi ceară ceva! Pentru simplul motiv că astea au fost condiţiile pe care le-am pus guvernului Tăriceanu pentru a accepta postul.

6. Justiţia să-și facă (toată) datoria!”, a scris Liviu Mihaiu pe Facebook.

Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat pentru cumpărare de influenţă, informează România TV. Afaceristul ar fi plătit sume de bani către Călin Popescu Tăriceanu şi Bogdan Olteanu pentru a obţine numirea fostului jurnalist Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Potrivit RomâniaTV, Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi dat lui Călin Popescu Tăriceanu, prim ministru la acea dată, o sumă de bani prin intermediul lui Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor la acea dată, pentru a-l numi pe fostul jurnalist Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Liviu Mihaiu a fost numit guvernator al Deltei Dunării pe 18 septembrie 2008, în şedinţă de guvern, de către premierul Călin Popescu Tăriceanu. Fostul guvernator, înlocuit de Mihaiu, a devenit consilier al premierului Tăriceanu.

Citeşte şi: Sorin Ovidiu Vîntu, la DNA. Afaceristul ar fi încercat să-i cumpere pe Călin Popescu Tăriceanu şi Bogdan Olteanu

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Românul care a dat lovitura cu micii. Rețeta cale l-a îmbogățit
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Destin frânt pe calea ferată! Doi soți din Timiș au murit după ce mașina li s-a oprit pe șine
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri