Liviu Pleşoianu: O să propun invitarea la Comisia de anchetă a Elenei Udrea şi a lui Traian Băsescu

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a declarat luni că o să propună în cadrul Comisiei de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009 să fie invitați la audieri Elena Udrea și Traian Băsescu.
Romania TV
10 iul. 2017, 12:19
Liviu Pleşoianu: O să propun invitarea la Comisia de anchetă a Elenei Udrea şi a lui Traian Băsescu

„Mai sunt ședințe ale comisiei în care se pot face audieri. Sunt elemente noi pe care le aduce doamna Udrea, de exemplu, când vorbește despre faptul că se întâlnea cu domnul Coldea și domnul Maior și discutau despre cum sunt sondajele de-o parte față de cele ale domnului Dîncu. Sunt lucruri noi care au apărut între timp și care nu pot fi lăsate așa. Eu aș invita-o pe doamna Udrea fără discuție și o să propun acest lucru. O să propun să fie invitat și domnul Băsescu”, a spus Pleșoianu la Parlament, potrivit Agerpres.

Referindu-se la faptul că propunerea sa ca șefei DNA să i se facă plângere penală nu a mai fost supusă la vot în comisie, Pleșoianu a precizat că în regulamentul acestui for trebuia să se prevadă și la ce infracțiune se poate încadra aceasta din moment ce a refuzat să se prezinte la audierile Comisiei de anchetă și a adăugat că va face din nou solicitare la o altă ședință.

„Eu ca membru al comisiei nu trebuie să mă apuc acum brusc să fac Dreptul, eu trebuie să respect ce spune regulamentul, pentru că eu am fost numit în această comisie care are un regulament. În regulament scrie negru pe alb că dacă este obstrucționată activitatea comisiei una dintre căile de sancționare este aceea de sesizare a organelor de urmărire penală. Mai departe, îi rog pe colegii mei de la Comisia juridică din PSD să explice la ce s-au gândit în momentul când l-au făcut. Oricum, dacă ar fi trecut propunere mea, nu am nicio îndoială de faptul că s-ar fi oprit la domnul Lazăr. Singura mea așteptare cât de cât este la domnul ministru al Justiției. Prima dată Curtea Constituțională a spus că doamna Kovesi a încălcat Constituția și principiul separației puterilor în stat, după care domnul Tudorel Toader, ministrul Justiției, a zis că nu e oportun să ceară revocarea din funcție. Acum iar doamna Kovesi încalcă o hotărâre recentă a Curții Constituționale care spune negru pe alb că e obligată să vină atunci când e chemată. Dacă nici acum nu e oportun atunci cred că Parlamentul României poate să plece liniștit acasă”, a arătat Pleșoianu.

Citeşte şi: Comisia de anchetă o pârăşte pe Laura Kovesi la Ministerul Justiţiei. Pleşoianu: E obligată să vină când e chemată UPDATE

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Au apărut înregistrările. Decizia luată la Parchetul General
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Comisarii ANPC oferă sfaturi pentru achiziționarea produselor de post: Ce trebuie să știți
MediaFlux
Alegeri prezidențiale 2025! Începe depunerea candidaturilor. Luptă acerbă pentru funcția de președinte
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă