„Greutatea ghiozdanului nu este dată de manualul școlar. Manualul școlar are, în medie, 200 de grame. Un copil care are cinci ore într-o zi are maximum un kg din cele cinci manuale școlare în ghiozdan, iar greutatea este dată de caietele și auxiliarele și toate celelalte care nu sunt avizate de Ministerul Educației Naționale”, a afirmat Liviu Pop.
El a spus că a făcut public în luna ianuarie care sunt manualele auxiliare acreditate de minister și a afirmat că anul acesta în unitățile școlare nu trebuie să mai intre niciun alt manual neavizat.
„Anul acesta, pentru prima dată am făcut public în luna ianuarie auxiliarele acreditate de Ministerul Educației Naționale, ca să știe fiecare părinte, profesor și fiecare elev care este auxiliarul acreditat de către Ministerul Educației și care poate fi folosit la nivelul fiecărei unități școlare, legal. (…) Am discutat cu cei de la asociațiile de părinți și au acceptat lucrul acesta ca în unitățile școlare să nu mai intre niciun alt manual fără acordul și gestionarea asociațiilor de părinți și îi rog pe toți părinții să se implice în acest demers, alături de profesor. Ca să nu mai avem în clasă, la elevi, fel de fel de caiete, fel de fel de culegeri neacreditate de MEN, nu de ministru, de comisiile de specialitate”, a adăugat Liviu Pop, conform Agerpres.
El a mai spus că toate manualele sunt în format electronic și elevii nu sunt obligați să aducă manualele la școală.
„Nu scrie în lege că elevul este obligat să vină cu manualul la școală. Am avut o discuție cu Federația națională de părinți pe subiectul acesta”, a mai spus Liviu Pop, adăugând că ministerul trebuie sa îi asigure elevului accesul gratuit la manual pentru fiecare disciplină.
„În art 69 al 4 din Legea educației naționale sunt reglementate drepturile elevilor. Beneficiarul principal a actului educației este elevul. Orice drept al elevului nu vrem să-l încălcăm și nu o să-l încălcăm. Dacă în lege spune că elevul beneficiază gratuit de manual în învățământul de stat, privat și în limba minorităților, este de datoria Ministerului să facem acest lucru. Este un drept al elevului. Însă, nu întotdeauna elevul este obligat să vină cu manualul la oră. Și eu am predat matematica și nu întotdeauna le ceream elevilor să vină cu manualul.(…) Fiecare profesor știe când are sau nu nevoie de manual la o anumită oră”, a subliniat ministrul Liviu Pop.
La rândul său, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar (FNAP-IP), a spus, după întâlnirea cu ministrul Educației, că în școli 90% dintre auxiliare nu sunt autorizate și trebuie găsită o soluție legală pentru interzicerea acestora.
„Încercăm să reglementăm aceste auxiliare în școală astfel încât să nu intre un auxiliar neautorizat de Ministerul Educației în școală. Aici și noi, reprezentanți ai părinților, asociațiile de părinți la nivelul unităților școlare, trebuie să ne implicăm. Adică ne dorim, având în vedere că aceste auxiliare nu pot fi interzise, există cadrul legal, am hotărât să găsim o soluție să nu intre decât manualul autorizat de MEN, cu acordul asociațiilor de părinți. Există o listă pe site-ul MEN, problema este că în școli 90% dintre auxiliare nu sunt autorizate și atunci trebuie să găsim cadrul legal astfel încât să se interzică cu desăvârșire aceste auxiliare care nu sunt autorizate”, a explicat Cristache.