Localnicii dintr-o comună din Botoșani votează la cârciumă. Singura școală din zonă este în reparații

Localnicii din comuna Vârfu Câmpului, din Botoșani, votează pentru alegerile parlamentare la barul din sat fiindcă școala din satul Lungu, unde era amplasată de regulă secția de votare, este în reparații în momentul de față.
Claudia Simion
06 dec. 2020, 15:49
Localnicii dintr-o comună din Botoșani votează la cârciumă. Singura școală din zonă este în reparații

Astfel, reprezentanții primăriei comunei din Botoșani au găsit soluția organizării alegerilor într-un magazin mixt și bar, care aparține unui localnic și care a fost închis în ultima perioadă din cauza pandemiei.

Această situație a fost comunicată la Autoritatea Electorală Permanentă și la Prefectură, care consideră că au fost îndeplinite condițiile pentru amenajarea secției de vot.

Spațiul a fost preluat de Primăria Vârfu Câmpului printr-un contract de comodat. Prin urmare, cei 536 de cetățeni cu drept de vot din sat trebuie să treacă pe la cârciuma satului din Botoșani, unde li s-au pus la dispoziție trei cabine de vot, relatează monitorulbt.ro.

Peste 18 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a alege viitorii deputaţi şi senatori care vor face parte din Legislativ în următorii patru ani.

Cele 18.802 de secţiile de votare din România s-au deschis de la ora 7.00, procesul de votare urmând să se încheie la ora 21:00. În străinătate votul a început deja de vineri, de la ora 20:00 ora României, desfăşurându-se pe durata a două zile.

Duminică vor fi aleşi cei 136 de senatori şi 329 de deputaţi, poziţii la care aspiră 7.136 de candidaţi – 4.659 la Camera Deputaţilor şi 2.477 la Senat.

Citește și Prezenţa la vot la alegerile parlamentare 2020, mai scăzută faţă de 2016. Peste 3.5 milioane de români au votat până la ora 15

Citește și Alegeri parlamentare 2020. Incidente la vot -UPDATE. Unui poliţist i s-a descărcat pistolul în apropierea secţiei de votare

DailyBusiness
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
Spynews
Când va face Mihaela Borcea nuntă cu iubitul ei, Sorin Rap. A fost cerută în căsătorie în urmă cu câteva luni
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Cele patru zodii care atrag banii ca un magnet. Ultimele zile din luna mai vin cu abundență și prosperitate
Capital.ro
România a pierdut un mare actor. Talentul său a fost unic. Nu l-a putut egala nimeni. Rămâne în memoria românilor
Playtech.ro
Amendă de 1600 de lei pentru o greșeală surprinzător de comună în trafic. Costă multă să te grăbești
DailyBusiness
Anamaria Gavrilă, șefa POT, a cerut STS-ului lista cu datele celor peste 11 milioane de votanți din turul doi al prezidențialelor, inclusiv ale celor care „nu erau în viață la momentul votului”
Adevarul
Impactul strategiei UE la Marea Neagră asupra României: "Să fie mai clară în definirea intereselor sale legate de culoarele de mobilitate militară”
wowbiz.ro
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Spynews
Cine este românul care a murit înecat după ce a salvat două surori, în Anglia. Localnicii cer onoruri oficiale pentru salvatorul fetițelor
Spynews
Mesajul Iuliei Albu pentru fostul soț, după ce acesta s-a recăsătorit. Ce i-a transmis mama copilului său: "Nu avea cum..." 
Evz.ro
Rețetă de pilaf. Secretele unui mare bucătar
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Când se virează, de fapt, alocațiile copiilor pe luna iunie 2025
Cancan.ro
Piedone a cumpărat 6 beri Ursus dintr-un Mega Image bucureștean, la 22.45 lei. Ireal câți bani i s-au cerut șefului ANPC la casă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de terenuri. Se întocmește un contract în scris și se înregistrează. Plata este obligatorie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
Breaking news! A murit Ed Gale
Nicușor Dan a început schimbările în Români. TERMEN LIMITĂ: 30 iunie. Ce a anunțat chiar acum președintele că se va întâmpla în următoarea lună. Taie în carne vie
MediaFlux
ANAF, alertă pentru români! Formularul obligatoriu pentru pensie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ghid practic de supraviețuire pentru javrele românești: câteva firme „de familie” pentru nevoile neconvenționale