Aproximativ 20 de locuitori ai satului Dărăşti-Vlaşca din comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, s-au adunat duminică dimineaţă în cimitirul din localitate, în faţa bisericii, pentru a cere plecarea preotului pe care îl acuză că le cere bani pentru orice serviciu religios.
Este vorba în mare parte despre vârstnici care cer schimbarea preotului şi aducerea unuia nou în parohia din comună. Oamenii susţin că părintele le cere bani pentru serviciile religioase, iar unii dintre ei povestesc că părintele le solicită să cumpere obiecte de la biserică, în special lumânări, pentru a fi iertaţi de păcate.
În timp ce protestatarii scandează în faţa bisericii amplasate în cimitir „Vrem alt preot!” şi „Afară!”, în incinta lăcaşului de cult preotul oficiază slujba de duminică.
La faţa locului au fost mobilizaţi şi poliţişti.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, potestul se desfăşoară fără incidente, au declarat pentru News.ro reprezentaţi ai IPJ Giurgiu.