Ninsori puternice sunt așteptate la New York de sâmbătă dimineața, căderile de zăpadă urmând să continue până duminică, a anunțat de Blasio într-o conferință de presă. Stratul de zăpadă în metropola de pe Coasta de Est a SUA ar putea atinge 30 — 45 de centimetri grosime iar vântul va bate violent.
„Nu ieșiți din case decât în caz de urgență”, i-a sfătuit primarul pe newyorkezi. Intervalul de timp în care sunt preconizate cele mai puternice ninsori este de sâmbătă dimineață, de la ora locală 08:00, până la miezul nopții.
Această furtună este din fericire mai slabă decât cea produsă în urmă cu un an, care a dus la interzicerea completă a circulației rutiere și chiar și la închiderea metroului, „dar este destul de serioasă”, conform primarului newyorkez care a mai adăugat că orașul pe care-l conduce este „complet pregătit” pentru a înfrunta viscolul.