Mănăstirea „Soborul Sfinţilor celor 12 apostoli” din Bârsana a fost construită la mijlocul secolului al XVI-lea de către domnii Drăgoșești. Până nu demult, adică până în anul 1997, biserica Mănăstirii Bârsana a fost cea mai înaltă biserică de lemn din lume.
În 1997, însă, titlul de „cea mai înaltă biserică de lemn din lume” i-a revenit tot unui lăcaş de cult din Maramureş, mai exact biserica Mănăstirii Săpânța-Peri. Aflată pe malul Tisei, această mănăstire a fost ctitorită de aceiaşi domni Drăgoşeşti, în secolul al XVI-lea, dar forma actuală i-a fost dată în 1997.
Biserica Mănăstirii Săpânța Peri are 75 de metri. Doar crucea din vârf măsoară 7 metri, iar pentru realizarea ei s-au folosit aproximativ 4 kilograme de foiță de aur.
Înaltă de „doar” 57 de metri, comparativ cu surata ei de 75 de metri, aflată la aproximativ 40 km distanţă, biserica Mănăstirii Bârsana are un farmec aparte. De fapt, întreg ansamblul mănăstiresc atrage ca un magnet, iar odată ce ai călcat în acele locuri, parcă uiţi şi să respiri. Frumosul din jur, pacea şi liniştea care-ţi năvălesc în suflet odată ce ai călcat în curtea mănăstirii, te fac să te întrebi dacă nu cumva Însuşi Dumnezeu te-a ridicat în braţele Sale.
Intrarea în mănăstire se face pe sub turnul clopotniţei, dincolo de care, pe partea dreaptă, biserica îşi conturează silueta mlădioasă.
De la biserică, aleea pietruită şi străjuită de flori te duce către Stăreţie. Pe pajistea verde din stânga aleii se află un Altar de vară şi un Aghiasmatar, pe dâmbul din dreapta se înalţă Casa Voievodală, iar la oarecare distanţă, Casa Artistului, care găzduieşte cărturari şi meşteri ai frumuseţii sacre.
În spatele Stăreţiei şi pe latura dinspre şosea se află chiliile maicilor, ateliere, arhondaricul, prăznicarul cu trapeza şi mai multe anexe gospodăreşti, iar foarte aproape de turnul clopotniţei, se află Muzeul de icoane.
Un loc de legendă precum Mănăstirea Bârsana nu putea să nu ascundă propriile legende. Potrivit localnicilor, se pare că toţi cei care au contribuit la construcția acestui lăcaş de cult a plătit un preț.
Renașterea mănăstirii a început după 1990, iar sătenii cred că Dumnezeu l-a ales ca jertfă pe cel mai iubit dintre fiii preotului paroh Gheorghe Urda. Acesta a murit la vârsta de 22 de ani, cu doar trei săptămâni înainte de a deveni primul teolog ortodox român doctorand la Oxford.
Petru Iura, unul dintre cei mai pricepuți meșteri care a lucrat la turnul mare, a căzut de pe acoperișul mănăstirii și a intrat în comă. A fost, însă, unul dintre cazurile fericite căci, deși nimeni nu-i mai dădea vreo șansă de supraviețuire, acesta și-a revenit în mod miraculos și și-a continuat munca.
Crucea mare aflată pe turnul bisericii, înaltă de opt metri și grea de peste 500 kg, a fost fixată de meșterul Vasile Rusu. La scurtă vreme după ce şi-a dus sarcina la bun sfârşit, Vasile Rotaru a rămas paralizat.