Locuri UNICE în România. Ochiul Beiului, lacul unde se adună lacrimile şi unde te împresoară legendele FOTO

Banatul Montan este o zonă de un magnetism sentimental contagios, unde natura a ţesut legende fabuloase pe care le oferă turiştilor la pachet cu lacuri misterioase, cascade ireal de frumoase şi alte minuni pe care mulţi experţi le-au plasat în topurile mondiale ale unicităţii. Cascada La Văioagă, Lacul Ochiul Beiului şi Cascadele Beuşniţa sunt trei obiective apropiate, care nu trebuie ratate.
Daniel Spătaru
10 aug. 2014, 05:53
Locuri UNICE în România. Ochiul Beiului, lacul unde se adună lacrimile şi unde te împresoară legendele FOTO

Legenda spune că un bei foarte bogat, aflat la vânătoare pe aceste meleaguri, a întâlnit în Poiana Florii o ciobăniţă foarte frumoasă, de care s-a îndrăgostit pe loc. Beiul venea adesea să o întâlnească pe fată, dar când a aflat tatăl său de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. A trimis un călău să omoare fata care îi sucise minţile fiului său, iar beiul îndrăgostit şi-a găsit iubita înjunghiata în locul unde acum se află cascada Beuşniţa. În lupta cu ostaşii, beiul a pierdut un ochi, iar din locul în care a căzut acesta, a izvorât lacul ce-i poartă astăzi numele. Ochiul Beiului a vărsat multe lacrimi, după care beiul şi-a înfipt hangerul în inimă. Din lacrimile lui s-a format izvorul care îi poarta numele.

Din deal, din marginea lacului, se varsă apele cascadei Beuşniţa. De asemenea, legenda spune că apele spumoase ale cascadei nu sunt altceva decât voalul de mireasă al frumoasei ciobăniţe. Cele două cursuri de apă se întâlnesc la câţiva metri de malul lacului.

Citeşte şi Lacuri din România pe care trebuie neapărat să le vezi. FOTOGRAFII care îţi taie respiraţia

Lacul Ochiul Beiului are un diametru de aproximativ 20 de metri şi adâncimea de aproape 8 metri, dar apele au un farmec aparte şi nu îngheaţă niciodată, deoarece în lac se află un izbuc care face ca apa lacului sa aibă o temperatură aproximativ egală vara şi iarna. Mai mult chiar, var, apa are în jur de 3- 4 grade, iar iarna, temperatura apei poate ajunge şi la 10 grade. Se spune că în noaptea de Sânziene, la Ochiul Beiului se strâng, se scaldă şi dansează ielele pădurii, iar localnicii leagă dispariţia celor plecaţi şi pierduţi prin pădurea virgină de puterea amăgitoare a celor şapte iele. Se mai spune că zona este bântuită de vrăjitoarele ce vin la cules de plante cu puteri miraculoase, între Sânziene şi Sfânta Mărie Mare (15 august), buruieni şi plante de leac crescute din lacrimile beiului.

Vezi şi Destinaţii montane din România unde să te ascunzi de căldură GALERIE FOTO

La Ochiul Beiului se ajunge din Oraviţa, mergând spre Ciclova Română, aflată la 7 km, şi trecând apoi prin Ilidia, Socolari şi Potoc, ajungându-se la Podul Bei. Podul Beiului este locul unde se varsă râul Bei în Nera. Se părăseşte drumul forestier care duce mai departe prin Cheile Nerei şi, după trecerea podului, se merge spre stânga pe Valea Beiului. Marcajul este cu bandă albastră. La 2 km după pod, în dreapta drumului, se află un prim obiectiv turistic natural care încântă privirea, Cascada La Văioagă. Pentru a ajunge la cascadă (215 m), de la drum se coboară 15 m pe o cărare destul de abruptă. Căderea de apă este de-a dreptul spectaculoasă. Adunată în bazine cu margini de travertin, apa cade cu zgomot puternic de la 6 m înălţime.

Citeşte şi Locuri UNICE în România. Pădurea de Piatră din Grădina Zmeilor, sălaşul misterelor şi al frumuseţii FOTO

Revenind la drum, se continuă traseul şi, după încă 2,5 km se ajunge la Cabana silvică Valea Beiului, cu loc de parcare şi păstrăvărie în apropiere. De aici şi până la Lacul Ochiul Beiului, cei aproape 2 km se fac în 45 minute. Se ocoleşte păstrăvăria, pe drumul ce urcă pe lângă poartă şi se continuă pe drumul forestier. Lacul este fascinant, de o frumuseţe cum rar v-a fost dat să vedeţi. Oglinda lacului îşi schimbă culoarea după vreme şi în timpul zilei, de la albastru deschis până la albastru verzui – închis. De la lac se urcă timp de aproape o jumătate de oră până la prima cascadă Beuşniţa, urmând poteca marcată. Prima cascadă este un adevărat monument al naturii, o cădere de apă spectaculoasă, de 15 m, de care vă puteţi apropia pe podeţul care traversează foarte aproape locul unde cade apa.

Pentru explorarea mai în amănunt a acestor zone se pot lua câteva nopţi de cazare la una din pensiunile din Sasca Română, unde preţul se apropie de 100 de lei pe zi, pentru cazare şi masă.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Animalul ciudat care începe să fie crescut de fermierii din Europa. Costă 3.000 de euro bucata și are o carne de calitate bună
Capital.ro
Veste tristă despre Regele Charles. Medicii au anunțat deja familia regală
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trupe românești în Ucraina? Experții răspund la întrebarea esențială la care autoritățile ridică din umeri: „E un semnal că lucrurile avansează”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
Vinerea neagră. Moartea fulgeratoare a unui fotbalist român
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Trafic restricționat pe Bulevardul Iuliu Maniu. Circulația a fost afectată de incendiul din Militari Residence
Cancan.ro
BREAKING | Mare doliu în fotbalul românesc! Un jucător de 19 ani a murit subit
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Anunț despre candidatura la prezidențiale: Trebuie o condamnare definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Curtea Palatului Cotroceni va fi deschisă publicului gratuit în primăvară
MediaFlux
Au venit banii pentru prima majorare a pensiilor din 2025! Când intră prima tranșă din suma promisă drept ajutor financiar
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Doar Dumnezeu ne-a salvat!” – Cum am scăpat de un dezastru aviatic la Otopeni, dar riscurile de siguranță rămân