Lacul Vida este un lac de acumulare care s-a dezvoltat pe confluenţa dintre Vida şi afluentul ei de stânga Topliţa. Bararea cursurilor de apă a fost realizată în anul 1967, iar pe suprafaţa sa de 6 hectare se oglindeşte pădurea, conferindu-i o culoare mirifică, în funcţie de anotimp.
Citeşte şi Locul unic din LUME unde putem scăpa de o APOCALIPSĂ NUCLEARĂ. Se află chiar în România VIDEO
Turiştii care au ajuns să se bucure de priveliştea lacului Vida au rămas impresionaţi de culoarea sa deosebită, dar şi vârtejul din mijloc, care fac din acest lac un loc de poveste. Pentru evacuarea debitelor maxime, barajul a fost prevăzut cu un deversor tip pâlnie, care crează un splendid vârtej. În plus, lacul e plin de peşti ce depăşesc, adesea, 2 kilograme.
Citeşte şi BANATU-I FRUNCEA. Top 10 locuri frumoase care e musai să ajungi GALERIE FOTO
Nu departe de lac, pe Valea Roşia, se află zeci de peşteri, ce stârnesc interesul speologilor, dar în care se fac excursii şi pentru începători. Cele mai faimoase sunt Peştera cu Cristale de la Farcu şi Peştera Meziad. De asemenea, Cheile Videi impresionează prin lungimea lor de aproximativ 10 km (de altfel cele mai întinse din Munţii Apuseni), reprezentând un alt spectacol vizual unic.
Cheile Videi: