Lora, DECLARAŢII ULUITOARE la nici două luni de la divorţ. Dan Badea va avea un şoc când va vedea asta

Sfârşitul unui mariaj este o traumă pentru fiecare dintre parteneri, iar semnele lăsate în suflet de eşecul unei relaţii sunt greu de vindecat. Cu toate astea, Lora pare să treacă peste divorţ cu fruntea sus.
Alina Costache
29 nov. 2014, 16:37
Lora, DECLARAŢII ULUITOARE la nici două luni de la divorţ. Dan Badea va avea un şoc când va vedea asta

Nu mai este un secret pentru nimeni că Lora, înainte să se mărite cu Dan Badea, a suferit o mare decepție în dragoste, deziluzie care a adus-o pe marginea prăpastiei și care a împins-o să ceară ajutor medical. În acea perioadă, vedeta l-a întâlnit pe Dan Badea, care se pare că i-a oferit atenția și protecția de care avea nevoie. La scurt timp, aceștia s-au și căsătorit, iar viața Lorei începuse să înflorească, până recent când cuplul a decis să divorțeze.

Potrivit libertatea.ro, la câteva luni de la despărțire, Lora se gândește că este posibil ca apropierea ei de Dan Badea să fi avut loc din încercarea ei de a se repune pe picioare.

„Ştii unde mă doare pe mine? Pe undeva, mi-e greu să-mi răspund la o întrebare care mă bântuie: oare nu egoismul meu de a mă vindeca repede alături de un om bun m-a făcut să accept cererea lui în căsătorie, să-mi fie ghid în toate astea? Cu toate că ştia că eu sufăr. El îşi asumă suferinţele acum. Oare, pe fond de instabilitate emoţională am furat din timpul meu şi din timpul lui?”, a declarat Lora, la Antena Stars.

Dan Badea şi Lora au divorţat de curând, cei doi declarând că au luat decizia de comun acord. Cu toate acestea, fostul soţ al artistei suferă enorm după ea.

Dan Badea a distribuit de curând pe pagina sa de Facebook cea mai nouă melodie a Lorei, „Arde”. Actorul a scris în acelaşi timp mesajul „Arde şi doare prea tare”, semn că încă nu şi-a revenit după divorţ.

Lora Petrescu şi Dan Badea au divorţat pe 13 octombrie, punând astfel punct celor doi ani de căsnicie.

Lora are o relaţie cu managerul ei?

După o relaţie de doar doi ani, Lora şi fostul său soţ, Dan Badea, au divorţat de puţin timp. Tocmai pentru faptul că este o femeie liberă şi că se afişează foarte mult în compania managerului ei, au apărut speculaţii privind o posibilă relaţie între cei doi.

Enervată la maximum de acest lucru, Lora a vrut să lămurească situaţia, şi a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook care lămureşte situaţia. În afară de acest lucru, în mesaj mai erau şi câteva lămuriri despre incidentul pe care l-a avut cu câţiva paparazzi, după ce artista ieşise de la film.

LORA visează frumos după divorţul de Dan Badea. „Îmi văd deja copiii jucându-se în curte…”

„Astăzi am avut încă o zi cu de toate. […] Planul zilei: Studio, apoi film cu gaşca, aceeaşi cu care împart drumurile ţării şi scena. Toată lumea m-a bătut la cap să văd „INTERSTELAR”.

Într-adevar, un film extraordinar. Doamne de cand n-am mai fost la cinema! Am ajuns acasă după 3 ore de film şi încă jumătate de oră de comentarii şi concluzii despre film. […] Noroc cu tur-managerul/bodyguard/prietenul meu bun, care ne-a condus acasă (pe mine şi pe draga mea maşină) şi ne-a încredinţat în siguranţa frăţiorului meu. Până aici, nimic interesant. După un colţ însă, în parcarea PRIVATĂ a imobilului, îmi sar în faţă 2 băieţi cu 2 camere, una de filmat, una de pozat.

Nu ştiam în secunda aia ce se aşteptau să „prindă”, dar după întrebările lor care sunau cam aşa „te-ai mutat cu impresarul tău?”, „de asta ai divorţat?”, „de asta s-a despărţit de Doiniţa?”, mi-am dat seama că oamenii sperau să nu mă prindă la 10 m de maşină singură, ci probabil de mână cu „iubitul”, care, măcar nu e fratele meu cum a fost până acum. […]

Este pentru prima dată când chiar simt nevoia să declar că nu am nicio relaţie care să depăşească limitele prieteniei şi fac asta şi pentru linistea „managerului” meu, care are de o săptămână o nouă relaţie şi îmi doresc să nu se strice din cauza presei care ne tot cuplează, că nah, suntem foarte mult timp împreună prin natura job-ului şi a prieteniei.

Lora a ajuns la capătul puterilor şi a recunoscut că suferă: Am fost propriul meu călău şi am preferat aşa

Şi uite aşa, ni s-a mai stricat o seară frumoasă şi linistită. Nu mă doare de mine, dar mă doare dacă văd că oamenii din jurul meu, la care ţin, ar putea avea de suferit. Încerc să îmi păstrez firea şi să dau explicaţii în cel mai civilizat mod, chiar dacă pe dinăuntru urlu „Ce dracu’ vreţi de la viaţa mea şi care-i treaba voastră cu cine şi de ce şi de când ?????!!!!”

Imediat după această postare fanii au încurajat-o pe artistă şi i-au oferit o mulţime de sugestii pentru a-şi reveni după această întâmplare.

Citeşte şi  Lora, POZE ŞOC pe Facebook. Cum arată cântăreaţa fără machiaj FOTO

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul care e bogat în antioxidanți și te ajută să ai o memorie puternică. Îl găsești în orice magazin, este ieftin și costă doar 5 lei
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Se închide cea mai veche fabrică din România. A fost construită pe vremea domnitorilor fanarioți
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Bilete de tratament balnear pentru pensionari. Casa Națională de Pensii anunță lista stațiunilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București