Loredana Groza a fost chemată în instanţă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti. Potrivit Income-magazine.ro, societatea la care Loredana Groza era administrator a intrat în faliment. Acum ea este trasă la răspundere pentru datoriile acestei societăţi.
În 2010, artista a cerut în instanţă excluderea din firmă a asociatei Diana Tănăsescu, pe care a acuzat-o că ar fi adus prejudicii societăţii.
Anul trecut, societatea Loredana Unlimited, despre care vedeta spunea că este casa sa de producţie, a intrat în insolvenţă. În 2011, compania a înregistrat pierderi dar şi datorii de peste 85.000 de lei, potrivit celor mai recente date de la Ministerul Finanţelor.