Lovitură CUMPLITĂ primită de fraţii Becali. Au pierdut şansa de anulare a pedepselor

Fraţii Ioan şi Victor Becali ceruseră anularea pedepselor cu închisoarea primite în Dosarul Transferurilor, pe motiv că faptele s-ar fi prescris.
Filip Stan
11 apr. 2014, 12:52
Lovitură CUMPLITĂ primită de fraţii Becali. Au pierdut şansa de anulare a pedepselor

Curtea de Apel Bucureşti a judecat vineri contestaţiile în anulare depuse de Ioan şi Victor Becali la decizia prin care au fost condamnaţi la 6 ani şi 4 luni şi, respectiv, 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, în Dosarul Transferurilor.

Judecătorii au analizat admisibilitatea celor două contestaţii şi au ajuns la concluzia că nu pot fi aduse în discuţia instanţei, spre deosebire de contestaţiile pe care le-au făcut Cristian Borcea şi Meme Stoica. Dacă aceştia din urmă au şanse să ajungă în faţa instanţei pentru a cere anularea pedepsei, nu acelaşi lucru se va întâmpla cu Ioan şi Victor Becali.

Aceştia voiau să fie rejudecaţi, pe motiv că faptele pentru care au fost condamnaţi s-ar fi prescris şi că nu ar fi beneficiat de legea penală mai favoriabilă.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis pe 4 martie condamnarea la închisoare cu executare a celor opt inculpaţi din dosarul transferurilor din fotbal.

Veste URIAŞĂ pentru GIGI BECALI. Decizie BOMBĂ luată de JUDECĂTORI

George Copos, fostul acţionar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua – la 3 ani şi 6 luni de detenţie, Cristian Borcea, fost acţionar al FC Dinamo – 6 ani şi 4 luni, Ioan Becali – 6 ani şi 4 luni, Victor Becali – 4 ani şi 8 luni.

De asemenea, Jean Pădureanu, fost preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în acelaşi dosar, Gheorghe Popescu – la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Neţoiu – la 3 ani şi 4 luni de detenţie cu executare.

Gigi Becali se răzbună din închisoare. Vezi pe cine dă în judecată

Instanţa a schimbat încadrările juridice ale celor mai multe infracţiuni de care erau acuzaţi cei opt oameni din fotbal – astfel, pentru Mihai Stoica s-a schimbat încadrarea juridică din înşelăciune în înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, iar pentru Cristian Borcea s-a schimbat încadrarea juridică din spălare de bani în spălare de bani în formă continuată.

CAB i-a condamnat pe inculpaţi în funcţie de noul sau vechiul Cod penal, în funcţie de cererile pe care aceştia le-au făcut prin avocaţi la ultimul termen de judecată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Mutare strategică făcută de Ungaria în inima României!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Mariana Moculescu, pe mâna medicilor! A chemat ambulanța de urgență: 'Nu mai pot să mai lupt'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă obligatorie la gunoi pentru români. Amendă 25.000 de lei pe loc. E total interzis oriunde în țară
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul