Ofiţerul le transmitea serviciilor secrete ruse date secrete cu privire la desfăşurarea operaţiunii speciale în regiunea Donbas, a declarat Koval într-o intervenţie duminică seara la posturile de televiziune ‘TSN’ şi ‘1+1’, citate de Unian.
Koval a spus că atunci când era ministru al apărării s-au întâmplat şi în instituţia pe care o conducea cazuri de descoperire a unor trădători, în funcţii înalte, care acţionau în favoarea Rusiei. În schimb, în cadrul Serviciului pentru frontiera de stat astfel de cazuri nu au fost semnalate, a adăugat el.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat anterior reţinerea unui rezident rus, angajat al Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Statul Major al armatei ruse (GRU). Acesta s-a aflat timp de doi ani pe teritoriul Ucrainei, sub un nume ucrainean fals, şi a recrutat activ cetăţeni ucraineni, în cea mai mare parte militari, în scopul de a obţine informaţii cu caracter ‘top secret’.