Lovitură de teatru în cazul milionarului Dan Nicorescu. Probele ADN și armele rakeților, distruse în incendiul din Giuleşti

Un incendiu produs în apropiere de maternitatea Giulești, izbucnit într-o clădire în care erau depozitate probe din anchetele penale, a distrus bunuri şi probe confiscate de polițiști.
Filip Stan
15 oct. 2023, 11:02
Lovitură de teatru în cazul milionarului Dan Nicorescu. Probele ADN și armele rakeților, distruse în incendiul din Giuleşti

Probele ADN ridicate de anchetatori din casa milionarului Dan Nicorescu, după ce a fost torturat și jefuit de doi rakeți basarabeni, ar fi fost distruse în incendiul care a făcut scrum camera corpurilor delicte a Poliției Capitalei. Chiar dacă, pe baza acestor probe, unul dintre autori a fost deja condamnat definitiv, un al doilea bărbat, care a participat la jaf împreună cu el, este încă de negăsit după ce a reușit să scape din încercuirea polițiștilor, scrie Gandul.ro.

Incendiul care a distrus, în mare parte, probele păstrate în camera corpurilor delicte, situată în subsolul unei clădiri din Sectorul 6, ar fi compromis inclusiv materialul ADN lăsat în urmă de rakeții care l-au tâlhărit pe Dan Nicorescu în propria casă, dar și armele folosite de aceștia.

La data de 20 octombrie 2020, Serghei Rădean și un alt bărbat mascat, despre care se presupune că ar fi fost un anume Chioroglo, au intrat în vila omului de afaceri Dan Nicorescu, de pe Șoseaua Nordului.

Dan Nicorescu, nepotul industriaşului Dumitru Mociorniţa, pregăteşte trei proiecte imobiliare şi unul cu panouri fotovoltaice

Trezit din somn, bărbatul a avut prezenta de spirit să-și scoată rapid de la mână ceasul de 300.000 euro și inelul cu diamante de 100.000 euro, pe care le-a ascuns sub plapumă. S-a zbătut cât a putut, fiind potolit cu un aparat de electroșocuri. Când și-a revenit, avea deja cătușe puse la mâini și era legat de un scaun.

 

Conform anchetatorilor, între orele 03:00 și 05:00, Nicorescu a fost amenințat cu pistolul și legat cu două perechi de cătuşe, de un scaun. Acesta a fost bătut până la leșin, stropit cu apă pentru a-și reveni în simțiri și electrocutat, după ce tâlharii i-au lipit de ceafă un aparat cu electroșocuri.

În timp ce-l torturau ca să spună unde își ține banii și bunurile de preț, unul dintre basarabeni i-a spus că există posibilitatea să-l ducă într-o pădure și să-l omoare, așa că nu merită să-și piardă viața pentru niște bani și niște obiecte.

Un ceas de lux în valoare de 300.000 de euro, trei brățări din pietre prețioase de la mâna stângă, șapte brățări cu diamante la mâna dreaptă și trei lănțișoare din aur cu cruciulițe din diamante albe la gât și un inel cu diamante în valoare de 100.000 euro avea asupra sa, când dormea excentricul milionar român Dan Nicorescu noaptea de 20 octombrie 2020 atunci când a fost jefuit în vila sa din București.

Toate aceste bijuterii, dar și multe altele similare, pe care tâlharii le-au găsit în seif, au dispărut odată cu unul dintre cei doi indivizi care au dat atacul în cel mai autentic stil mafiot. Din toată această comoară, care valorează jumătate de milion de euro, Nicolescu a recuperat doar o sticlă de  Cove Dom Perio vintage 1995, pe care hoți au furat-o din vile în noaptea jafului, pe care a uitat-o în apartamentul din Sectorul 6, București, unde au avut o perioadă cuibul.

Nicorescu a refuzat inițial să deschidă seiful, invocând faptul că nu mai știe cifrul, dar cu pistolul la cap, cu mâinile legate în cătușe, sub ploaie de lovituri în coaste și sub amenințare a unei plimbări prin pădure, omul a cedat și a deschis ușa casetei, unde se aflau alte bijuterii și ceasuri valoroase. Opt ore stat legat de canapea Nicorescu până ce partenera sa a venit a doua zi să vadă ce se întâmplă, având în vedere că omul nu mai răspunde la telefon, nici ei și nici altor cunoscuți. Femeia l-a găsit întins pe canapea, cu cătușele legate de picior și de elementul metalic al mobilei.Totodată, anchetatorii au stabilit că Rădean și oamenii lui au tâlhărit și alte persoane, în același mod, dar au aruncat în aer și două bancomate, după ce au folosit un exploziv denumit, generic, „pizza slide”.

Rădean și complicele său au fost localizați în trafic, însă numai Rădean a fost prins. Complicele său Chiorolgo a reușit să iasă din mașină și să dispară într-o pădure aflată la marginea drumului.

Probele ADN au ars în incendiul din 2 octombrie
Serghei Rădean a fost arestat și condamnat apoi definitiv la 11 ani de detenție, în timp ce Chiorolgo nu a ajuns niciodată în fața anchetatorilor.

În schimb, probele ADN, cagulele, răngile și restul instrumentelor pe care cei doi le-ar fi folosit la comiterea faptelor ar fi fost depozitate în camera corpurilor delicte din Strada Boișoara.

La data de 2 octombrie, clădirea în care se aflau aceste probe a luat foc. Pentru stingerea focului a fost nevoie ca pompierii să intervină cu 10 mașini. După lichidarea completă a incendiului, anchetatorii au constatat că cea mai mare parte a probelor fuseseră compromise. Printre acestea, spun sursele Gândul, s-ar fi aflat și cele ridicate în dosarul „Nicorescu”.

Incendiu puternic în capitală, lângă Maternitatea Giulești

„La data de 2 octombrie 2023,  polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 au fost sesizați, în jurul orei 18.00, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o clădire situată în Sectorul 6, ar fi izbucnit un incendiu.

Deplasând-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au costatat faptul că incendiul provine de la subsolul unei clădiri, unde se afla amenajata camera de corpuri delicte a Poliției Capitalei, (sectoarele 1-6), unde sunt depozitate bunuri ce se aflau în custodia Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

De asemenea, membrii echipajelor celor 10 autospeciale SMURD – Pompieri sosite la adresă au pătruns în clădire, constatând faptul că nu există persoane în interior, procedând, totodată, la stingerea incendiului.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că incendiul există doar la subsolul clădirii, în aproximativ 50% din suprafața acestuia, fiind afectate anumite camere, fără a se cunoaște, la acest moment, cauza probabilă a focarului.

Cercetările au fost preluate de către Serviciul de Investigații Criminale – Sector 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6”, arată un comunicat al DGPMB.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifestă în subsolul unei clădiri de tip subsol-parter-5 etaje, cu destinaţia de depozitate, în str. Boişoara. Clădirea are formă dreptunghiulară şi acţionăm de pe cele patru laturi cu 10 autospeciale de stingere, la care se adaugă 8 autospeciale care realizeaza alimentarea cu apă din afara obiectivului”, anunţa  ISU Bucureşti-Ilfov.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
O cunoscută influenceriță din România a născut la 8 luni! Tânăra a adus pe lume un băiețel după ce a fost supusă, de urgență, unei operații de cezariană / VIDEO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Ce ingrediente are supa mâncată de cea mai longevivă familie de pe glob. Nu lipsește de la masa de prânz
Capital.ro
Călin Georgescu nu-și mai poate ascunde trecutul. S-a aflat absolut tot: A fost omul..
Playtech.ro
Imaginea momentului cu Monica Bîrlădeanu şi Valeriu Gheorghiță! Gestul făcut de medic în public i-a lăsat...
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Val de ironii pe rețelele sociale după ce Piedone a închis zeci de restaurante. „Nu se știe niciodată când o să facă vizite și la domiciliu”
wowbiz.ro
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Spynews
Imagini senzaționale de la petrecerea de 86 ani a Irinei Loghin. Cine i-a fost alături la eveniment / FOTO
Spynews
Gestul romantic făcut de Sânziana Negru pentru iubitul ei, Ștefan Floroaica, în vacanța din Arabia Saudită. Actorul e plecat la Asia Express / FOTO
Evz.ro
O nouă alertă alimentară. Un produs popular, retras dintr-un mare supermarket
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, absolut spectaculoasă. Cum arată la 5 ani de la divorțul de Walter
kanald.ro
Un copilaș a rămas orfan după ce tatăl său a făcut infarct la volan, la doar 36 de ani! Pe Dorin îl așteptau acasă o soție și un copil de doar un an
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Nimeni nu-i mai stă în cale. Anunț oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
substantial.ro
Hurezeanu: Importanța bazelor militare americane în România va crește
MediaFlux
NOUL IUBIT al DIANEI ȘOȘOACĂ! Cu cine l-a ÎNLOCUIT pe SILVESTRU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Atenție! Și anvelopele de iarnă vă pot pune în pericol. DETALIUL care îți poate salva viața