Primarul conservator al Londrei a luat această decizie în contextul în care unii membri ai Guvenului au început să facă o campanie în favoarea rămânerii Marii Britanii în UE, după ce premierul David Cameron a convocat un referendum în acest sens.
Citeşte şi: David Cameron a făcut anunţul. Când va avea loc referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la UE
Johnson urma să-şi confirme decizia duminică seara şi să prezinte motivele acesteia într-un articol în ziarul The Telegraph.
Cameron a declarat pentru BBC că o ieşire a ţării din UE ar fi „un salt în necunoscut”.
Potrivit BBC, decizia lui Johnson urmează să fie percepută ca o consolidare importantă a taberei „out” şi o lovitură aplicată lui Cameron, care a sperat să-şi convingă prietenii şi rivalii să susţină campania în favoarea rămânerii ţării în blocul comunitar.