LOVITURI AERIENE, sunt zeci de morţi dintre civili

Lovituri aeriene comise de avioane ale regimului sirian au ucis duminică 12 civili, în provincia Idlib, ultimul bastion jihadist în nord-vestul ţării, potrivit unei organizaţii neguvernamentale, citate de AFP.
Romania TV
26 mai 2019, 18:13
LOVITURI AERIENE, sunt zeci de morţi dintre civili

Patru dintre victime, între care o fetiţă, au fost ucise într-o piaţă din localitatea Maaret al-Noomane, a indicat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO). Ceilalţi opt civili au decedat în zone diferite ale provinciei Idlib, controlată de gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta ramură a Al Qaida).

Provincia Idlib, precum şi sectoare ale provinciilor vecine Hama, Alep şi Lattakia, aflate de asemenea sub controlul HTS, sunt de la sfârşitul lunii aprilie ţinta unor raiduri intense ale regimului şi ale aliatului său rus, însoţite de confruntări sângeroase între jihadişti şi forţe loiale preşedintelui Bashar al-Assad.

În cursul luptelor, forţele proregim au recucerit localitatea Kafr Nbouda, situată în nordul provinciei Hama, potrivit OSDO şi agenţiei oficiale de presă siriene Sana.

Potrivit ONG-ului, peste 230 de civili au pierit în urma escaladării violenţelor din aprilie până în prezent. Peste 200.000 de persoane au fost strămutate în aceeaşi perioadă, a indicat ONU.

Idlib şi împrejurimile sale au făcut obiectul unui acord în septembrie 2018 între Moscova şi Ankara asupra unei „zone demilitarizate” care ar trebui să separe teritoriile aflate sub controlul rebelilor şi jihadiştilor de zone guvernamentale. Acest acord, aplicat parţial, a permis la vremea respectivă evitarea unei ofensive de anvergură a armatei siriene.

Forţele proregim au reuşit din aprilie să preia controlul asupra mai multor oraşe din sudul provinciei Idlib şi la nord de Hama.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cât de scumpă este viața în Anglia, potrivit unei românce stabilite în Londra. Suma cheltuită de o familie pe mâncare, într-o lună
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Bucureştiul, în pericol de prăbuşire! Situaţia este îngrijorătoare în cazul unui cutremur major, cum au minţit autorităţile
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Un martie cum nici n-am visat. Uitați toate prognozele de până acum
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
„Domnul Prigoană trăiește liniștit la Cluj”. Anunțul făcut de Adriana Bahmuțeanu
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Ministrul Justiției: Frații Tate nu au plecat din România sub presiune din partea SUA
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Anunț privind candidatura lui Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă