Luca ar fi plecat vineri seară de acasă pe malul râului Ialomița, unde un prieten l-ar fi împins în apă din cauza unui conflict. Copilul a fost găsit de către scafandri, mort, după aproape două zile de căutări.
În jurul orei 15,30, trupul neînsufșețit al copilului a fost găsit în apele râului și scos la suprafață. Cadavrul va fi ridicat de Serviciul de Medicină Legală Ilfov pentru realizarea necropsiei care va stabili cauza morții.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, care fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Luca ar fi fost împins în apă de prietenul său de joacă, care ar fi recunoscut fapta. Locul unde a fost împins copilul are o adâncime de 15 metri, după cum spune fratele vitreg al micuțului.
„A plecat să se joace cu un copil mai mic decât el cu un an. S-ar fi enervat, nu știu ce au făcut și l-a împins în apă. Aseară am aflat că fratele meu este înecat. Am încercat să îl căutăm pe stradă, am oprit toate autobuzele că am presupus că ar fi în autobuze”, a declarat fratele mai mare al lui Luca.
Conform IPJ Ilfov, un bărbat a anunţat, vineri seară, în jurul orei 20:10, prin apel 112, că un minor în vârstă de 6 ani a plecat pe malul râului Ialomiţa, în satul Lipia din comuna Gruiu şi nu s-a mai întors la domiciliu. Deși era acasă, nu mama lui Luca a fost cea care a sunat să anunțe dispariția copilului.
„Am tot sperat că vine acasă… Mi-a zis un băiețel că l-ar fi aruncat acolo. Nu s-au certat, se aveau bine amândoi”, a declarat mama acestuia.