Lucian Bute a câştigat 8 milioane de dolari din box. În ce a investit campionul o parte din bani

Lucian Bute a investit o parte din banii câştigaţi în box în două case, din Canada şi SUA. Fostul campion mondial a câştigat în carieră aproximativ 8 milioane de euro, bani cu care a rămas după ce şi-a achitat taxele şi a plătit staff-ul.
Daniel Spătaru
12 iul. 2015, 10:00
Lucian Bute a câştigat 8 milioane de dolari din box. În ce a investit campionul o parte din bani

Lucian Bute s-a stabilit de ani buni în Canada, iar o perioadă pugilistul a locuit într-i vilă închiriată. Pe măsură ce conturile au început să-i crească, lui Bute a început să-i încolţească ideea de a avea o locuinţă proprie.

Citeşte şi LUCIAN BUTE revine vara aceasta în ring, într-un meci oficial. A anunţat data partidei

Astfel, la apogeul carierei, în 2011, Lucian Bute şi-a cumpere o casă în Laval, la 30 de kilometri de Montreal, pe care a dat, potrivit wowbiz.ro, suma de 358.000 de dolari. Vila are patru camere şi se află într-un cartier cochet. De altfel, aici locuieşte Lucian Bute împreună cu soţia sa, Elena, cu care s-a însurat în vara lui 2013.

Tot în 2011, Lucian Bute şi-a achiziţionat o casă de vacanţă în Florida, cu 5 dormitoare şi o curte de 1.000 de metri pătraţi în care se află şi o piscină. Preţul acestei case a fost de 360.000 de dolari.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Călin Georgescu va fi condamnat? Candidatura poate fi anulată: Sigur că nu va mai putea candida!
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
O mare greșeală în bucătărie. De ce devine pieptul de pui un eșec
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Celebra tiktokeriță Syren și prietena ei au trăit calvarul vieții într-un cunoscut club din Capitală 😲 'I-au spart timpanul!'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sobele și șemineele, interzise în România. Ordin UE pentru toate țările. Lege din 2027
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Ministrul italian al apărării critică lipsa de consultare privind trimiterea de trupe în Ucraina
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană